DISPONIBILIZĂRI LA TAROM: Conducerea companiei vrea reducerea cu 10% a personalului

Managerul privat al TAROM a decis să facă reducă din costurile companiei. Pentru început, Tarom va iniţia în martie un program de retragere voluntară a personalului companiei. Angajaţii care vor alege să plece vor primi despăgubiri. Potrivit proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli propus pentru acest an, Tarom ar putea încheia 2013 cu 2.030 de angajaţi, faţă de 2.196 cât au fost în 2012.
Romania TV
21 mart. 2013, 13:43
DISPONIBILIZĂRI LA TAROM: Conducerea companiei vrea reducerea cu 10% a personalului

„Începând din această lună se va implementa un program de retragere voluntară a personalului, care se va efectua conform unor măsurători şi în mod controlat. Acest program se va desfăşura pe toată durata anului 2013 şi va fi revizuit la sfârşitul anului pentru a vedea dacă este nevoie să fie prelungit şi în anul 2014. Obiectivul acestui plan este reducerea lunară a personalului astfel încât operaţiunile companiei să nu fie afectate sau întrerupte. Obiectivul este ca până la sfârşitul anului personalul companiei să fie redus cu 10%”, se arată într-un comunicat al companiei.

Potrivit proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli propus pentru acest an, Tarom ar putea încheia 2013 cu 2.030 de angajaţi. Comparativ, bugetul din 2012 prevedea un număr de 2.196 de salariaţi la finele anului.

Directorul general executiv al Tarom, Christian Heinzmann, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că în opinia sa şi raportat la nivelul actual al flotei, compania ar trebui să aibă în jur de 1.500 de angajaţi la nivelul anului 2015, când îşi propune să revină pe profit, conform planului de management.

Din totatul cheltuielilor, 16% sunt costuri cu personalul. În plus, salariul mediu brut al unui angajat este de 4.800 de lei.

Conform conducerii actuale, Tarom a acumulat pierderi de peste un miliard de lei şi a transportat din ce în ce mai puţini pasageri. Aproximativ două milioane de pasageri în 2012, adică mai puţin cu 5 procente faţă de 2011.

Citeşte şi: Cu ce avion va zbura Traian Băsescu. TAROM a trimis o scrisoare la Cotroceni

 

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Fiica lui Sile Cămătaru, jignită în ultimul hal: “O găsim la vitrină…”. Cum a reacționat
Fanatik.ro
Ce s-a ales de Alexandru Cumpănașu: de la candidat la prezidențiale, la proces pentru facturi neplătite. Ce sumă i se cere în instanță
Capital.ro
Se schimbă permisele de conducere. Ce informație nouă va apărea pe acte. Unde se aplică de la 1 ianuarie 2027
Playtech.ro
Bani pentru fermieri după Paște. Tabel cu subvențiile care se plătesc, cine beneficiază de ajutor
Adevarul
Propunerea inedită a României către Pfizer, pentru a „șterge” datoria de 600 de milioane de euro
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Lucescu, dezvăluirea care îți va rupe sufletul. ”Și-a dorit să mergem împreună, dar n-am mai apucat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce se întâmplă în aceste momente cu soția preotului care și-a găsit sfârșitul în casa mistuită de foc, din Onești. Acum s-a aflat drama prin care trecuse părintele Clement
iamsport.ro
Fotbalistul Generației de Aur, suspendat 6 luni de Mircea Lucescu pentru că a luat o boală cu transmitere sexuală
MediaFlux
Izvorul Tămăduirii 2026. Tradiții și miracole în Vinerea Luminată. Ce este interzis și ce este obligatoriu astăzi
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj