Leul continuă să se deprecieze. Cursul, la maximul anului 2013. Vezi cu cât s-a apreciat EURO

Cursul de schimb a crescut aproape de 4,43 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de vineri, nivel pe care nu l-a mai atins de la finele anului trecut, într-o piaţă unde volumele de tranzacţionare s-au încadrat în media unei zile normale, potrivit dealerilor. Moneda europeană a început să se aprecieze odată cu scandalul din Cipru.
Romania TV
22 mart. 2013, 11:40
Leul continuă să se deprecieze. Cursul, la maximul anului 2013. Vezi cu cât s-a apreciat EURO

La deschidere euro a fost cotat la 4,4225-4,4250 lei, respectiv cu 0,45 – 6 bani peste cotaţiile de joi din jurul orei 16:30, de 4,4180 – 4,4190 lei/euro.

Ulterior, cursul a continuat să urce spre 4,43 lei/euro, iar cel mai ridicat nivel tranzacţionat a fost de 4,4285 lei/euro. La ora 10.00, băncile cotau euro la 4,4270 – 4,4280 lei, respectiv cu 0,9 bani peste nivelurile de joi din jurul orei 16:30. Astfel, leul s-a depreciat cu 0,2% în raport cu euro.

După prima oră a şedinţei interbancare de la Bucureşti, zlotul şi forintul erau foarte uşor depreciate în raport cu euro.

Investitorii de pe pieţele financiare sunt în continuare atenţi la situaţia din Cipru, unde Parlamentul va discuta vineri un plan pentru reformarea sectorul bancar şi impunerea de pierderi depozitelor mari, după ce joi Banca Centrală Europeană a avertizat că în lipsa unui sprijin de la UE şi FMI va tăia accesul instituţiilor de credit cipriote la lichiditate de urgenţă.

Cursul de referinţă anunţat joi de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 0,4 bani, la 4,4219 lei/euro, şi a atins un nou maxim al ultimelor zece săptămâni. Un curs peste cel de joi a fost anunţat de banca centrală la 7 ianuarie, când euro a fost la 4,4223 lei/euro. În sesiunea de miercuri, cursul a fost de 4,4179 lei/euro.

Cursul pentru dolarul american a urcat cu 0,41 bani, la 3,4235 lei/dolar, ajungând astfel la un nou nivel maxim de după 13 decembrie. La data menţionată, rata de schimb a fost de 3,4522 lei/dolar.

Totodată, cursul pentru francul elveţian a avansat la 3,6209 lei/franc şi s-a plasat la cel mai ridicat nivel de după 9 ianuarie, când rata a fost de 3,6465 lei/franc.

Cursurile leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile practicate vineri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au crescut la 2% – 3% pe an, după ce joi au fost la 1,02% – 1,52% pe an. Creşterea este determinată de faptul că duminică, pe 24 martie, începe o nouă perioadă în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR. Astfel, unele bănci au început să ridice uşor dobânzile pentru a atrage plasamente.

Totuşi, lichiditatea ridicată existentă în piaţă a ţinut dobânzile vizibil sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Florinel Coman revine la FCSB? Adrian Ilie i-a dat un sfat categoric febleții lui Gigi Becali: „Așa ar fi mai bine pentru el”
Capital.ro
Anunțul făcut de Wizz Air ar putea redefini experiența zborurilor low-cost
Playtech.ro
Cât costă şezlongurile la Nisipurile de Aur în 2026. Preţuri actualizate pentru românii care merg în Bulgaria: „La banii ăștia le cumpăr”
Adevarul
Zelenski și-a schimbat aeroportul de plecare pentru vizitele externe. Liderul ucrainean a utilizat pentru prima dată aeroportul din Chișinău nu pe cel din Polonia
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Cine este membrul Generației de Aur care ”e extrem de cerebral și are un caracter foarte frumos”
MediaFlux
Planul președintelui Nicușor Dan în cazul în care Guvernul Tomac nu e învestit! S-a aflat acum!
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți