România, locul 10 în Europa la ajutoare de stat. Aproape 80% din totalul la nivel european a fost acordat de două state

Cu măsuri de ajutor de stat de circa 4,8 miliarde de euro aprobate de Comisia Europeană, în baza legislației relaxate cu scopul de a permite statelor UE să atenueze efectele războiului, România se află pe locul zece la nivel european.
Filip Stan
01 feb. 2023, 13:39
România, locul 10 în Europa la ajutoare de stat. Aproape 80% din totalul la nivel european a fost acordat de două state

În topul statelor care au acordat cele mai mari sume ajutoarelor de stat, România are în fața state precum Austria sau Grecia, dar e în urma altor țări din regiune, precum Polonia și Ungaria.

Datele consultate de CursDeGuvernare.ro se referă la 2022, an în care politicile de combatere a inflației din SUA au declanșat un adevărat război al subvențiilor și, astfel, a susținerii de către state a competitivității economiilor.

Dimensiunea subvențiilor acordate de statele membre variilor sectoare și companii afectate de criza generată de războiul din Ucraina a devenit o miză mare la nivel european. UE trebuie să prevină potențiale dezinvestiri cu care s-ar putea confrunta, în situația în care companiile vor prefera să deschidă fabrici în SUA, care oferă subvenții substanțiale pentru investiții în tehnologii de viitor, în baza Legii de reducere a inflației (IRA).

Însă egalarea de către UE a subvențiilor de circa 370 de miliarde de dolari pe care SUA îi trimite în susținrea industriilor supertehnologizate ar putea duce la fragmentarea pieței unice europene, au avertizat specialiștii.

Analiștii atrag atenția că statele membre au la dispoziție spații fiscale foarte diferite pentru astfel de stimulente financiare, departe de posibilitățile campionilor economici Germania și Franța, iar asta duce la decalaje de competitivitate de nesuportat pentru statele mai mici, cu atât mai mult când vine vorba de tehnologizarea economiilor.

Citeşte şi: Cele zece fonduri de pensii Pilon III, pe minus în 2022. Grad ridicat de risc pentru două dintre acestea

În total, Comisia Europeană a aprobat până acum măsuri de ajutor de stat în valoare de 672 de miliarde de euro, potrivit datelor transmise la solicitarea sursei citate anterior.

Această sumă reprezintă însă valoarea schemelor anunțate de statele membre, nu cheltuieli efective. Implementarea schemelor se întinde adesea pe mai mulți bani, existând și situații în care nu toți banii alocați sunt și cheltuiți.

Ajutoare de stat in UE

După cum se poate observa și din graficul de mai sus, majoritatea ajutorului a fost notificat de Germania și Franța.

”Mai precis, 53,01% din ajutorul de stat aprobat a fost notificat de Germania (9,24% din PIB-ul său din 2022). Franța a notificat măsuri care reprezintă aproximativ 24,08% (6,14% din PIB-ul său 2022) din întreaga valoare a ajutorului de stat, în timp ce ajutorul notificat de Italia reprezintă 7,65% din această sumă (2,69% din PIB-ul său 2022)”, se arată în răspunsul Comisiei.

În ceea ce privește statele din regiune, Polonia a notificat subvenții de 11,4 miliarde de euro, echivalentul a 1,7% din totalul aprobat de Comisie, Ungaria de 6,5 miliarde de euro (circa 1% din total) și Cehia de 1,3 miliarde de euro (0,2% din total).

Și în cazul acestor subvenții ”covid” Germania a fost cap de listă, cu 52,8% din total, respectiv 1,6 trilioane de euro, potrivit datelor comunicate de executivul european. Pe locul doi s-a clasat însă Italia, care a aprobat măsuri de ajutor de stat în valoare de 515,5 miliarde de euro pentru a-și proteja economia de efectele pandemiei. Franța a fost pe locul trei, cu 321,5 miliarde de euro, iar Spania pe locul al patrulea cu 170,4 miliarde de euro.

România s-a clasat abia pe poziția 15, cu 14,6 miliarde de euro, echivalentul a 0,5% din totalul de la nivel european.

Subventii Covid

Citeşte şi: Analiza FMI: Economia mondială nu intră în recesiune. Rusia nu pare afectată de sancțiuni. Marea Britanie va fi singura în scădere

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
El e jucătorul trecut pe la FCSB care face senzație în Asia. Marchează pe bandă rulantă după ce Gigi Becali l-a lăsat să plece liber
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 2 iulie. Cât costă cea mai ieftină benzină din România. Lista celor mai mici tarife pentru șoferi
Playtech.ro
Oraşele din România în care locuinţele s-au scumpit cel mai puţin. Preţurile sunt aproape ca anul trecut
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie, rămas deocamdată un mister științific
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Ce pachet de acțiuni deține, de fapt, Andrei Nicolescu la Dinamo: ”Atât mai am după ultima actualizare”
MediaFlux
Notificare privind consumul de energie electrică. Românii vor primi alertă înainte de o factură mai mare
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?