Victor Pițurcă, la Poliție pentru controlul judiciar: ”Eu și fiul meu nu am vândut nicio mască”. Cum l-a cunoscut pe Gabriel Țuțu

Victor Pițurcă și fiul lui, Alex, au fost plasați sub control judiciar în dosarul maștilor neconforme vândute MApN în perioada pandemiei Covid-19. După ce procurorii DNA i-au reținut pe cei doi alături de directorul Romarm, Gabriel Țuțu, judecătorii au respins cererile DNA de arestare și i-au plasat sub control judiciar. Atât Alex Pițurcă, cât și tatăl său s-au prezentat miercuri la Poliție pentru confirmarea controlului judiciar și ambii au susținut că sunt nevinovați.
Filip Stan
01 feb. 2023, 14:51
Victor Pițurcă, la Poliție pentru controlul judiciar: ”Eu și fiul meu nu am vândut nicio mască”. Cum l-a cunoscut pe Gabriel Țuțu

Victor și Alex Pițurcă au fost miercuri la Poliție să semneze controlul judiciar, după ce au fost lăsați liberi în dosarul în care sunt acuzați de cumpărare de influență.

„Ce emoții să am? Alex a fost pus aseară sub control judiciar, nu va mai sta 30 de zile în arest. Eu am spus ce a apărut în mass -media, că aș fi dat eu bani cuiva. Nu mai avem voie să mergem în biroul cuiva? Eu și fiul meu nu am vândut nicio mască, noi nu avem nimic în comun cu asta. MApN a cumpărat de la firma care i-a dat aceste produse o serie de produse, nu măști. Fiul meu nu a fost implicat în achiziții. A fost implicat fiindcă a investit banii mei. Banii ăia care scrieți că i-au intrat lui Alex Pițurcă în firmă erau banii mei, nu erau câștigați. Băiatul meu a vrut să intre în această afacere. După săptămâni, am vrut să cunosc și eu oamenii cu care face afaceri. Eu am cumpărat fosta fabrică de arme de la Filiași, apoi am mers în biroul lui Gabriel Țuțu.  Ce MApN? NU am vorbit cu nimeni niciodată. Implicarea mea în afacere e că l-am împrumutat pe fiul meu să cumpere aceste produse vândute MApN”, a spus Victor Pițurcă, la ieșirea de la Poliție.

Citește și: Cum se împărțea profitul de pe urma măștilor neconforme pentru Armată și câți bani îi reveneau fostului selecționer

Miercuri în jurul orei 13, Alex Pițurcă s-a prezentat la Secția 11 de Poliție pentru formalități în urma deciziei de a fi pus sub control judiciar. Întrebat dacă sunt adevărate acuzațiile care i se aduc, Alex Pițurcă a spus ”dacă dădeam șpagă nu eram aici”.

Potrivit DNA, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Alexandru Piţurcă, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.

Citește și: Apar noi detalii din dosarul măștilor pentru Armată. DNA: ”Șeful Romarm i-a promis lui Pițurcă recepția și plata echipamentelor anti-Covid, deși știau că sunt neconforme”

„Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)”, arată anchetatorii.

Într-un context asemănător, procurorii spun că, în perioada 19 martie 2020 – 10 aprilie 2020, Gabriel Ţuţu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale a unui prieten de-al său fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.

„În schimbul acestor ‘servicii’, suspectul Gabriel Ţuţu ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul MApN şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contractele de furnizare, dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menţionat mai sus, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”, menţionează procurorii anticorupţie.

DNA mai susţine că Alexandru Piţurcă ar fi acceptat, în mod direct, condiţiile impuse de Gabriel Ţuţu, în schimbul cărora acesta din urmă ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul MApN şi că îi va determina să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contracte de furnizare produse de protecţie împotriva coronavirusului.

DailyBusiness
Cât costă un ghiozdan, un caiet sau un penar la început de an școlar. Părinții au început goana după rechizite
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Andreea Marin, dezvăluiri neașteptate despre viața sentimentală! „Nu trebuie să fie…“
Fanatik.ro
Ianis Hagi, prezentat oficial la Alanyaspor! Fanatik a dezvăluit exclusiv transferul în urmă cu 3 zile. Update
Capital.ro
Marele artist al României a plecat să dea reprezentație pe scena cerului. Un mare şi smerit actor! Aplauzele rămân pentru eternitate
Playtech.ro
Cât de mult a avansat boala Regelui Charles și ce face pentru a-și alina durerile în timpul deplasărilor
Adevarul
Spitalele franceze, în alertă. Mărturia unui medic român despre pregătirile pentru un eventual conflict în Ucraina
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
Giorgio Armani a murit. Celebrul designer avea 91 de ani
Cancan.ro
Primul mesaj al Mihaelei Rădulescu, după reîntoarcerea în România. Bărbatul pentru care are cuvinte de laudă după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
FIFA a anunțat schimbarea pentru Cupa Mondiala, fanii s-au înfuriat: 'E absolut absurd!`
MediaFlux
Reforma pensiilor de serviciu pentru magistrați, pe masa ÎCCJ. Legea a fost atacată la CCR
stirilekanald.ro
Femeia călcată cu mașina de amant, în Mizil, a murit la spital după zile de chin - VIDEO
substantial.ro
De ce apar mirosurile neplăcute în acele zone? 4 motive pe care toate femeile ar trebui să le cunoască