Victor Negrescu, veste bună pentru toţi românii: „PNRR se poate modifica mai uşor”

Solicitările Partidului Social Democrat, cuprinse în amendamentul pe care l-am propus şi negociat la nivel european, prin intermediul cărora Planurile de Redresare şi Rezilienţă pot fi modificate mai uşor, au fost transpuse în regulamentele europene, anunţă eurodeputatul Victor Negrescu.
Filip Stan
08 feb. 2023, 16:53
Victor Negrescu, veste bună pentru toţi românii:

Victor Negrescu anunţă o victorie importantă a social-democraţilor în Parlamentul European. Este vorba de amendamentul prin care PNRR pot fi modificate mai uşor au fost transpuse în regulamente.

„Am reuşit! Solicitările Partidului Social Democrat, cuprinse în amendamentul pe care l-am propus şi negociat la nivel european, prin intermediul cărora Planurile de Redresare şi Rezilienţă pot fi modificate mai uşor, au fost transpuse în regulamentele europene. Comisia Europeană tocmai a transmis către statele membre un nou ghid privind modul în care se pot face aceste modificări”, transmite Victor Negrescu.

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu atrage atenția liderilor UE: Cancelarul Austriei se opune aderării României la spațiul Schengen în baza unor date false cu privire la migrație și ignoră incapacitatea sa în a gestiona situația

Eurodeputatul PSD prezintă şi câteva idei generale preluate din amendament şi care sunt prevăzute în noul regulament, printre care faptul că se recomandă ca toate modificările aduse planului să fie propuse până la data de 30 aprilie 2023. Este evident, astfel, că Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene trebuie să iniţieze de urgenţă demersul şi să poarte negocieri, în beneficiul României, pentru a aduce modificările necesare. Este singura şi ultima ocazie de a face acest lucru, ulterior o să fie imposibil de realizat, că modificările pot fi justificate prin prisma impactului generat de războiul din Ucraina sau de schimbările în fluxurile economice şi comerciale, că obiectul optimizărilor poate avea în vedere atât proiectele, cât şi reformele şi trebuie să corespundă, în continuare, recomandărilor specifice de ţară şi elementelor generale din regulament, cu accent pe menţinerea obiectivelor de mediu şi a celor digitale, iar Comisia Europeană o să vină cu un răspuns mai rapid la aceste modificări şi va sprijini statele membre în acest sens.

„Se dovedeşte, încă o dată, faptul că Partidul Social Democrat este astăzi formaţiunea politică care livrează cu profesionalism lucruri importante pentru România în plan european”, încheie Negrescu pe Facebook

Victor Negrescu cere intervenţia CE pentru modificarea contractelor privind achiziţia de vaccinuri anti-COVID. „Dozele nu sunt folosite, iar cheltuielile de milioane de euro sunt suportate de la buget”

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Alex Dobrescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri! Tatăl copiilor Cristinei Cioran trebuie să plătească 7.000 lei statului
Bzi.ro
Dureros! Ultimul mesaj al soției lui Charlie Kirk, postat cu doar câteva ore înainte de asasinarea activistului
Fanatik.ro
Pep Guardiola și-a ales favoriții din NBA. Cine sunt jucătorii lui preferați din perioada post-Michael Jordan
Capital.ro
Schimbare la toate băncile din UE. Va fi verificat fiecare transfer SEPA. Destinatarul va fi comparat cu IBAN-ul
Playtech.ro
Unde se vorbește limba română în afara României? Ţările în care te simţi ca acasă
Adevarul
Ramzan Kadîrov a ajuns o umbră. De la imaginea de lider dur, la pacient dependent de dializă. Cine conduce, în realitate, statul cecen
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Irynei înainte să fie ucisă în trenul din Carolina de Nord! Ce a apucat să spună înainte de atacul cumplit care i-a provocat moartea
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Noul cuplu din lumea vedetelor. Supermodelul se iubește cu celebrul milionar
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 11 septembrie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report de peste 28,63 de milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
Ultimele 2 întrebări la care Charlie Kirk a răspuns. Ambele par a fi o coincidență cu asasinarea sa
iamsport.ro
Iubitul Anamariei Prodan l-a ”înțepat” pe Mutu: ”Putea să fie noul Hagi, dar a ales să fie actualul nimeni”. Cum a reacționat ”Briliantul”
MediaFlux
Pensie pentru contributivitate de 2.806 lei pe lună. Care e suma maximă pentru 3,7 milioane de pensionari
stirilekanald.ro
Ce a spus care a ucis-o pe Iryna Zarutska, ucraineanca înjunghiată într-un metrou din SUA. Cum explică gestul șocant: „Am în creier...”
substantial.ro
Monstrul din Caracal ar putea ieși din închisoare. Cum vrea Gheorghe Dincă să scape de pușcărie