Percheziţii de amploare în Dolj, pentru destructurarea unei reţele de trafic de migranţi

Procurorii D.I.I.C.O.T efectuează, marţi dimineaţa, 13 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Craiova în vederea destructurării unui grup infracţional organizat transfrontalier, specializat în traficul de migranţi. Mai mulţi bărbaţi sunt suspectaţi că au ajutat să ajungă în America şi în Canada mai mulţi romi, de la care au obţinut un milion de dolari.
Iulian Tudor
26 mart. 2013, 06:41
Percheziţii de amploare în Dolj, pentru destructurarea unei reţele de trafic de migranţi

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Craiova, au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat transfrontalier, specializat în traficul de migranţi, ce acţiona pe relaţia România – Mexic – Statele Unite ale Americii – Canada, potrivit unui comunicat al D.I.I.C.O.T.

Procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează marţi un număr de 13 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Craiova, precum şi verificări la 8 agenţii de turism, cu sediul în municipiul Craiova.

Liderii grupării au fost identificaţi ca fiind Chiciu Dumitru, zis „Paris”, 39 de ani, Serdaru Filip, 40 de ani şi Popescu Luigi Cristinel, 44 de ani, exponenţi ai lumii interlope din municipiul Craiova.

Potrivit anchetatorilor, în schimbul sumei de aproximativ 8.000 USD/ migrant, suspecţii au racolat, îndrumat şi călăuzit persoane de etnie romă,  provenind din judeţele Dolj, Vâlcea şi Mehedinţi, facilitându-le acestora trecerea frauduloasă a frontierei de stat dintre Mexic şi SUA, respectiv SUA – Canada. Astfel, procurorii D.I.I.C.O.T. au identificat aproximativ 600 de persoane care au părăsit teritoriul României cu destinaţia Mexic, dintre acestea un număr de aproximativ 300 de persoane fiind depistate ulterior pe teritoriul SUA.

Migranţii erau călăuziţi pentru a ajunge în mod fraudulos în localităţile Cancún şi Mexico City, din Mexic şi ulterior, după efectuarea plăţii, erau preluaţi de către alţi membri ai grupării şi transferaţi pe teritoriul statului american, cu destinaţia Los Angeles şi New York.

În cadrul cercetărilor efectuate în cauză este analizată inclusiv posibilitatea ca unii migranţi, care nu au putut plăti integral sumele de bani pretinse de către învinuiţi, să fi fost obligaţi să comită infracţiuni sau să cerşească pe teritoriul SUA, în beneficiul învinuiţilor.

Membrii grupării au obţinut din activitatea infracţională suma de peste un milion de dolari.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova urmează a fi audiate 60 de persoane, urmând ca după finalizarea audierilor, faţă de învinuiţi să fie dispuse măsurile legale în cauză.

Procurorii  D.I.I.C.O.T. au cooperat la această acţiune cu U.S Immigration and Customs Enforcement – ICE, din cadrul U.S. Department of Homeland Security, fiind realizat un schimb permanent de informaţii cu autorităţile judiciare din SUA şi Canada. Suportul tehnic şi operativ a fost asigurat de către SRI – Secţia Judeţeană Dolj. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul IPJ Dolj – SPIR, IJJ Dolj şi BMJ Craiova.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT