Şeful SRI: Există indicii că riscul de terorism va creşte în intensitate

Directorul SRI, George Maior, a declarat, marţi, după şedinţa de bilanţ pe 2012, că există indicii că ameninţarea teroristă va creşte în intensitate.
Romania TV
26 mart. 2013, 12:42
Şeful SRI: Există indicii că riscul de terorism va creşte în intensitate

„Facem eforturi deosebite pentru ca această ameninţare să nu se producă pe teritoriul României. Au existat indicii în 2012 că va creşte în intensitate”, a afirmat Maior, citat de Mediafax, adăugând că prin măsurile luate s-a putut inclusiv la nivel de prevenţie evita producerea unor efecte pentru populaţie.

De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a apreciat că „prioritatea majoră a SRI rămâne în continuare prevenirea actelor de terorism pe teritoriul României”.

„Plecând de la premisa că în momentul de faţă, urmare a Primăverii Arabe, structuri teroriste sunt deja la frontiera de sud a UE, iar perspectiva retragerii trupelor NATO din Afganistan creează premisa pentru ca şi frontiera de Est a Uniunii şi a NATO să devină vulnerabilă din acest punct de vedere”, a spus preşedintele Băsescu.

El a adăugat că a constatat împreună cu conducerea SRI îmbunătăţirea cadrului legislativ existent pentru a putea „urmări, depista rapid prezenţa pe teritoriul României a unor cetăţeni care sunt suspecţi de apartenenţa la organizaţii teroriste”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
„A fost ideea mea!”. Mihai Stoica a dezvăluit de ce titularul FCSB a fost scos din lot. Exclusiv
Capital.ro
Alertă din nou în județul Tulcea. IGSU avertizează asupra riscului căderii unor obiecte din spațiul aerian
Playtech.ro
Ce aparate consumă cel mai mult curent în timpul caniculei. Cum poți reduce factura la energie
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România