Meci istoric pentru Van Persie, împotriva României. Atacantul e aproape de a egala o legendă

Robin Van Persie are 32 de goluri pentru naţionala Olandei şi dacă marchează marţi, împotriva României îl va egala pe celebrul Johann Cruyff la numărul de reuşite înscrise pentru echipa reprezentativă.
Daniel Spătaru
26 mart. 2013, 15:05
Meci istoric pentru Van Persie, împotriva României. Atacantul e aproape de a egala o legendă

Selecţionerul Olandei, Louis Van Gaal, a anunţat că echipa pe care o va trimite în teren împotriva României va fi, cu o singură excepţie, aceeaşi din întâlnirea cu Estonia. În locul lui Wesley Sneijder, accidentat, va evolua Van Der Vaart, iar principala gură de foc a batavilor va fi în continuare atacantul lui Manchester United, Robin Van Persie.

Atacantul se află pe locul doi în topul golgeterilor din Premier League, cu 19 reuşite, iar în actualele preliminarii a punctat de trei ori, ultima oară vinerea trecută, împotriva Estoniei. Prin golul marcat contra balticilor, Van Persie a a juns la 32 de goluri în naţionala Olandei, cu unul mai puţin decât Johann Cruyff, care în întreaga sa carieră a punctat de 33 de ori pentru echipa naţională. Astfel, dacă va puncta în poarta României, Van Persie îl va egala pe legendarul fotbalist al anilor ’70. Van Persie a mai punctat deja de două ori împotriva României, la Euro 2008 şi toamna trecută, pe Arena Naţională.

Liderul all-time al marcatorilor reprezentativei Portocalei Mecanice rămâne Patrick Kluivert, cu 40 de goluri, însă Van Persie are mari şanse să-l depăşească, având doar 29 de ani.

Citeşte şi

Misiune imposibilă? Olanda, invincibilă la Amsterdam de 12 ani, dar tricolorii speră la minuni

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT