Natalia Guberna, artista care a cântat alături de Carmen Harra: „Nu am locuit niciodată cu un bărbat”. Cum a fost întoarsă din morţi

Natalia Guberna este una dintre cele mai apreciate soliste de muzică ușoară din România, care a reuşit să îşi facă loc în inima publicului datorită talentului, dar și frumuseții sale.
Alina Costache
18 feb. 2023, 22:12
Natalia Guberna, artista care a cântat alături de Carmen Harra:

Natalia Guberna a fost una dintre cele mai în vogă cântărețe de muzică ușoară românească din anii ’80 și a făcut furori în rândul publicului atât prin șlagărele sale, dar și prin frumusețe și șarm.

A debutat în muzică trupa Trio Express, alături de Carmen Mureșan (actuala Carmen Harra), iar apoi s-a lansat pe cont propriu cu piese precum “Să visez” (compusă de Marius Dragomir), “Am numai 16 ani” (Cornel Fugaru), “Valuri albe”, “Crede-mă, iubite!”, “Să visez”, “Iubirea mi-a bătut în geam” sau “Când iubești”. Natalia a intrat și în lumea teatrului, cântând în diverse spectacole de revistă, iar de mulți ani este actriță la Teatrul Excelsior, din București.

De ce nu s-a căsătorit niciodată Natalia Guberna? Deși nu a dus niciodată lipsă de succes pe plan profesional, în viața personală au rămas câteva lucruri neconcretizate – nu s-a măritat și nu are copii.

Natalia Guberna a început să cânte încă din timpul liceului, după ce a debutat la „Clubul constructorilor“, apoi la cel al energeticienilor. Aceasta era nelipsită de pe afișele spectacolelor, cunoscând gloria alături de trupa Trio Express.

„Eu am cântat mai puțin decât alți colegi de-ai mei, însă am avut șansa să lucrez cu profesioniști din televiziune. Am fost aleasă pentru televiziune datorită calităților mele, iar turnee am făcut mai puține. Acelea pe care le-am făcut au fost, de fiecare dată, cu artiști mari, Mihai Constantinescu, Mirabela Dauer, Baniciu, de la care am învățat foarte multe. Nu am avut greutăți, din contră”

Natalia Guberna a făcut parte din Trio Express, cu Carmen Harra şi Stelan Enache. Artista a absolvit Școala populară de artă și a colaborat diferite teatre, printre care si Teatrul „Constantin Tănase” (1980—1982), cântând în spectacole de revistă, cum ar fi „Idolul femeilor”, apoi cu Teatrul de Stat din Arad, Teatrul din Pitești și Casa de creație din Târgu Mureș.

Povestea incredibilă a Nataliei Guberna! Artista a fost întoarsă din morți de tatăl său: ”Pluteam, undeva, într-o zonă albă”

Povestea incredibilă a Nataliei Guberna! Artista în vârstă de 64 de ani a dezvăluit recent un episod paranormal pe care l-a trăit în urmă cu mult timp și care a marcat-o extrem de tare.

Citește și Ți-o mai amintești pe Milagros din ”Înger Sălbatic”. Natalia Oreiro arată demențial la cei 45 de ani ai săi, însă suferă de o boală cruntă

Povestea incredibilă a Nataliei Guberna

Natalia Guberna susține că atunci când avea 33 de ani a fost la un pas de moarte, iar cel care a întors-o de pe lumea cealaltă a fost chiar tatăl său.

”Eram la țară, și o vecină m-a invitat să mănânc gogoși. Când m-am întors acasă, i-am zis tatălui meu că nu mă simt bine și m-am întins în pat. Apoi, după un timp, nu știu cât trecuse, m-a trezit tata, care era foarte speriat și striga: ”Aoleu, aoleu, fetița mea moare!”. Am deschis ochii, dar nu puteam să vorbesc și simțeam un aer foarte rece în jurul meu.

Mă uitam la tata, cu uimire, nu simțeam nimic, nu puteam avea nicio reacție, eram prizonieră în propriul trup. Tata îmi făcuse respirație gură la gură, eram vânătă. Ușor-ușor, mi-am revenit. M-am ridicat din pat, tata a ieșit afară, iar eu am simțit că iar se întâmplă ceva. Am zis să iau o pastilă de stomac, simțeam ce e ceva anormal. În momentul acela, însă, iar mi-am pierdut cunoștința. Era cam miezul nopții.

Tata m-a târât pe scări, afară, în curte, nu putea să mă ridice. Frigul m-a trezit brusc. Când am deschis ochii, am văzut luna, cerul… Nu știam ce e cu mine. O bătrânică din sat mi-a descântat, m-am simțit mai bine. Aveam 33 de ani…”, a declarat Natalia Guberna pentru Playtech.

Artista este ferm convinsă că s-a aflat în ghearele morții și că nu a fost vorba de un vis. Mai mult ea a explicat în detaliu ce a văzut în lumea de dincolo.

”Cât am fost leșinată, până m-a trezit tata, icneam și parcă pluteam, undeva, într-o zonă albă, era o ceață densă. Nu se vedea nimic. Mă auzeam că icneam, probabil mă luptam cu ceva, dar sufletul voia să rămână. Nu am văzut un tunel, cum spun alții, ci ceva încețoșat. Simțeam cum mă atrage, cum mă duc într-acolo. Tata m-a trezit brusc. Dacă tata dormea și nu mă auzea, muream. A doua zi, a mai persistat acea răceală, încă simțeam acel aer rece înfricoșător”, a mai spus cântăreața.

Aceste episod paranormal a maturizat-o pe Natalia Guberna, care susține că toate amintirile sale din liceu au dispărut în urma acestei experiențe.

”De atunci, de la acel episod, mi s-au șters anumite amintiri din anii de liceu. Am simțit că m-am schimbat, față de cum eram, după ce m-am întors din acel drum. Nu știu cum este după moarte, numai Dumnezeu știe. Cert e că trăiesc. M-am mai maturizat, am revenit mult mai realistă”, a conchis artista.

Citește și Simona Florescu trece prin momente de cumpănă! Artista și-a anulat spectacolele din cauza unei probleme de sănătate

 

DailyBusiness
Cât a ajuns să coste o franzelă albă după majorarea TVA-ului. Șeful ROMPAN anunță noi scumpiri: ”Prețul pâinii va mai crește. Avem impozite mai mari de plătit”
Spynews
Insula Iubirii. George Jaguarul, dezvăluiri din viața personală. Ispita, vânată de femei înainte să participe la emisiune: "Miere pentru albine"
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Dennis Man, transfer șoc anunțat de Fabrizio Romano! Ce club de Liga Campionilor l-a ofertat pe român
Capital.ro
Doliu în televiziune. S-a stins cel mai cunoscut actor. Generații întregi l-au iubit și l-au urmărit
Playtech.ro
Ce pun gospodinele din Banat în aluatul de gogoși ca să nu absoarbă ulei. Truc moștenit din generație în generație
Adevarul
Imagini incredibile din București: un șofer s-a filmat cum amenința pietonii că-i lovește cu mașina
wowbiz.ro
Anunț oficial! Cât vor fi bursele elevilor în anul școlar 2025-2026. Ministrul Educației a explicat care sunt criteriile de acordare: „Meritul trebuie să fie merit”
Evz.ro
Civilizația, aproape de colaps. Ce este „Goliatul global”
Prosport.ro
FOTO. „Asta e artă”. Vedeta a renunțat complet la haine de ziua ei
kanald.ro
Dragoş este motociclistul de 19 ani care a murit după ce a fost lovit de o mașină condusă de un bărbat în stare de ebrietate
Cancan.ro
Noemi și Bogdan au cedat când și-au văzut micuții fără viață! Primele imagini de la priveghi
Capital.ro
Umilință cruntă pentru Călin Georgescu. Mihai Bendeac îl face praf: În ce grad poate să își bată joc de analfabeții funcțional
StirileBZI
Farmaciștii trag un semnal de alarmă! Scumpirile de la 1 august ar putea fi doar primul val: „E doar începutul”
stirilekanald.ro
El este Dragoș, tânărul de 19 ani ucis de un șofer beat, în Galați. Era pe motocicletă, într-o coloană de mașini, când a fost lovit mortal de un autoturism
Ilie Bolojan a vorbit cu primarii despre scăderea cheltuielilor: „Statul român nu mai are capacitatea financiară să susţină în continuare cheltuielile actuale cu administraţia publică”