Rusia, mesaj amenințător la adresa Republicii Moldova, pe tema Transnistriei: „Face o isterie anti-rusă!”

Pe fondul conflictului din Ucraina, relația dintre Rusia și Republica Moldova devine din ce în ce mai periculoasă, sunt de părere liderii de la Kremlin. Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a lansat un nou mesaj tăios la adresa administrației Maia Sandu.
Filip Stan
20 feb. 2023, 13:27
Rusia, mesaj amenințător la adresa Republicii Moldova, pe tema Transnistriei: „Face o isterie anti-rusă!

Tensiunile dintre Rusia și Republica Moldova continuă. Administrația de la Chișinău susține că Vladimir Putin pregătește o lovitură de stat, în timp ce liderii de la Moscova avertizează că SUA pregătește în Basarabia „Ucraina 2″.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, a oferit o nouă reacție dură după ce Maia Sandu și noul premier Dorin Recean au cerut armatei ruse eliberarea Transnistriei.

„Vocea” lui Vladimir Putin a recunoscut că relațiile Rusia – Republica Moldova s-au deteriorat puternic în ultimii ani.

„Relațiile noastre cu Moldova sunt deja foarte tensionate. Conducerea moldovenească se concentrează pe tot ceea ce este anti-rus, alunecând în isteria anti-rusă. O astfel de lipsă de constructivism cu greu poate ajuta Moldova însăși și relațiile noastre bilaterale.

Omologii noștri moldoveni ar dori să recomande să fim foarte, foarte atenți la astfel de declarații”, a declarat Dmitri Peskov, potrivit Interfax.

Rusia nu pune problema unei negocieri în privința Transnistriei, stat creat artificial de Moscova, nerecunoscut la nivelul comunității internaționale.

„Rusia a fost și este foarte responsabilă în ceea ce privește afacerile transnistrene, continuă să-și îndeplinească funcția respectivă”, a comentat Dmitri Peskov.

 

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, poziție tăioasă pe tema Transnistriei

 

În weekend, noul premier al Republicii Moldova a cerut Rusiei demilitarizarea Transnistriei.

„Vrem să obținem reintegrarea pașnică a țării noastre prin dialog, prin negocieri și prin diplomație, ca să ne recăpătăm deplin suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, a menționat purtătorul de cuvânt al cabinetului de la Chișinău, Daniel Vodă.

În plus, noul premier al Republicii Moldova, Dorin Recean, a evidențiat importanța integrării economice și sociale a cetățenilor R.Moldova din regiunea transnistreană.

„Prin demilitarizarea regiunii, se are în vedere evacuarea trupelor rusești – angajament care a fost asumat însuși de Federația Rusă la Summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999”, a arătat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Chișinău.

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Raport rușinos al Curții de Conturi! 35 de federaţii sportive naţionale au făcut cheltuieli neeligibile din bani publici. La cât se ridică prejudiciul
Capital.ro
Banca îți poate bloca plățile chiar dacă ai bani în cont. Regula pe care puțini români o cunosc
Playtech.ro
15 greșeli de limba română pe care le fac și oamenii cu facultate. Tu câte recunoști?
Adevarul
Ziua în care 17 vagoane cu marfă au sosit de la Moscova în Gara Obor. Ce conțineau cele peste 1400 de cutii trimise de la Kremlin
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Cel mai mare secret ascuns de Elena Ceaușescu. Securitatea a mușamalizat totul DOCUMENTE
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?