Şedinţa CNC în care va fi aleasă noua conducere a PDL, convocată pe 6 aprilie

Colegiul Director Naţional al PDL a stabilit, miercuri, convocarea în data de 6 aprilie, la Palatul Parlamentului, a Consiliului Naţional de Coordonare în care va fi aleasă noua conducere a partidului, a anunţat preşedintele PDL Vasile Blaga.
Filip Stan
27 mart. 2013, 14:18
Şedinţa CNC în care va fi aleasă noua conducere a PDL, convocată pe 6 aprilie

Blaga a spus că această reuniune va începe la ora 10,00 şi va avea loc în sala „Alexandru Ioan Cuza” de la Parlament.

Vasile Blaga a precizat că în Colegiul Director a fost stabilit modul de desfăşurare a CNC, astfel încât „membrii aleşi, nu cei de drept din organizaţii, la CNC, vor fi tot conform rezultatelor obţinute la ultimele alegeri”.

El a mai spus că preşedintele PDL are principala sarcină de a respecta Statutul partidului.

La CNC vor fi aleşi prim-vicepreşedinţii, vicepreşedinţii, secretarul general, secretarii executivi ai partidului, membrii Comisiei de integritare, litigii şi statut şi cei ai Comisiei de revizie şi control.

CITEŞTE ŞI Negoiţă, Vass şi Oltean, în cărţi pentru prima linie a PDL. Cine va face parte din noua conducere

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
„V-ați gândit să plecați de la Cluj?”. Cristiano Bergodi a răspuns sincer după ce și Gigi Becali a cerut să fie suspendat un an! Ce pedeapsă așteaptă. Exclusiv
Capital.ro
A murit un mare artist al României. Muzica sa ne va rămâne în suflet: Un model pentru noi toți, cei rămași singuri, împietriți în durere
Playtech.ro
Suprafață mai mare decât în documente: Soluția legală pentru a intra în posesia terenului fără riscuri
Adevarul
Povestea influencerului american mutat la Oradea, după ce soția sa româncă a fost deportată. „Nu plănuiam să trăiesc în SUA toată viața”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Vestea serii despre Mircea Lucescu! FRF a confirmat decizia!
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj