Constantin: Scandalurile din industria alimentară, „un mare câştig”

Scandalurile recente din industria alimentară sunt "un mare câştig", pentru că astfel pe canalele de ştiri a ajuns să se vorbească zilnic despre agricultură, problemele din domeniu şi calitatea hranei, a declarat joi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Roxana Gagiu
28 mart. 2013, 10:23
Constantin: Scandalurile din industria alimentară,

„De la începutul anului traversăm mai multe scandaluri naţionale şi internaţionale, pornind de la scandalul cărnii de cal până la laptele infestat cu aflatoxină. Am învăţat foarte multe lucruri pe care încercăm să le corectăm. Am mai învăţat că orice lucru rău se poate transforma într-un lucru bun”, a spus ministrul Agriculturii, Daniel Constantin la un seminar pe teme de specialitate.

Afirmaţiile lui Constantin sunt făcute în contextul în care patronatele au anunţat scăderea vânzărilor de carne de vacă pe piaţa internă cu 10% şi reducerea până aproape de zero a exporturilor de carne de vacă şi cal. Totodată, producătorii de lapte susţin că scandalurile din ultima perioadă le-au provocat pierderi de zeci de milioane de euro şi scăderea vânzărilor cu peste 40%.

„Faptul că astăzi vorbim de agricultură, faptul că în fiecare zi pe canalele de ştiri, care până acum erau bombardate numai de ştiri politice, astăzi se vorbeşte foarte mult despre agricultură, despre problemele pe care le are agricultura, despre calitatea vieţii, despre calitatea hranei pe care o consumăm în fiecare zi, cred eu că sunt un mare câştig pe care l-am avut în această perioadă”, a apreciat ministrul, potrivit Mediafax.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Cât stă, de fapt, băiatul lui Adi Mutu pe telefon. ”Briliantul” a dat cărțile pe față
Capital.ro
Ora de vară 2026 în România. Data când se schimbă ora în România. Se dă ceasul înainte cu o oră
Playtech.ro
Închiderea balcoanelor de la parter. Reguli de care să ţii cont în 2026
Adevarul
Ipoteză șocantă în cazul copilului căzut de la etajul 9: ce au observat vecinii înainte de moartea băiețelului de 5 ani
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Motivul ascuns al lui Donald Trump. Secretul din spatele războiului din Iran
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj