Revoltă de proporții în Grecia sub sloganul ”Sună-mă când ajungi”. Care este semnificația tragică a mesajului

"Sună-mă când ajungi!", un mesaj trimis de multe mame copiilor lor aflaţi în trenul morţii a devenit slogan al manifestanţilor furioşi după coliziunea feroviară din Grecia, soldată cu 57 de morţi, între care numeroşi tineri.
Filip Stan
08 mart. 2023, 19:55
Revoltă de proporții în Grecia sub sloganul ”Sună-mă când ajungi”. Care este semnificația tragică a mesajului

În mulţimea care a defilat în toată Grecia miercuri existau bannere pe care era scrisă această frază ce s-a răspândit rapid pe reţelele sociale în orele care au urmat după accidentul de tren de pe 28 februarie. La Atena, tinerii furioşi au scandat, de asemenea: „Trimite-mi un mesaj când ajungi! Nu ai ajuns niciodată. Te vom răzbuna, micuţule”.

În câteva zile, „Sună-mă când ajungi” a devenit echivalent pentru Grecia indignată cu „I can’t breathe”, sloganul apărut în SUA după moartea în mai 2020 a afro-americanului George Floyd, care s-a sufocat sub genunchiul unui poliţist alb.

Într-o ţară în care familia este un element puternic al societăţii, „Sună-mă când ajungi” rezumă „mentalitatea părinţilor în Grecia, în special a mamei care se îngrijorează dacă nu ştie că este bine copilul său”, a explicat pentru AFP o mamă de peste 50 de ani, care are doi copii şi lucrează în cadrul administraţiei municipale şi care a ieşit miercuri să protesteze la Atena.

„Este mesajul pe care toate mamele din Grecia îl trimit”, spune şi Giota Tavoulari, de 58 de ani, din sindicatul farmaciştilor. Acest slogan este „reluat peste tot pentru că este destul de semnificativ: aceşti copii nu îşi vor revedea familiile pentru că guverne, companii nu au avut grijă” de sistemele de securitate feroviare.

Citește și: DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE: The Telegraph a publicat 100.000 de mesaje compromiţătoare despre haosul din pandemie. S-a ajuns până la interzicerea relaţiilor intime în familie!

În numeroase unităţi şcolare, elevi din ciclu primar, de liceu şi de colegiu au aşezat pe jos zeci de rucsacuri pentru a forma acest mesaj „pare me otan phtasis!”, „sună-mă când ajungi!” sau uneori „trimite-mi un mesaj când ajungi!”.

Multe victime ale acestei „tragedii naţionale”, cum au numit-o autorităţile greceşti, erau studenţi care se întorceau la Salonic, marele oraş universitar din nordul ţării, după un weekend prelungit.

Media din Grecia au afirmat că acest mesaj face parte din mărturia mamei unei victime care a relatat că a primit un telefon de la fiul ei de 23 de ani care se afla în trenul Atena-Salonic.

„Mamă, este prea multă lume în tren. Nu am văzut niciodată un tren atât de plin. Te sun când ajung, vino să mă iei!”, i-a spus acest tânăr mamei lui, potrivit site-ului de ştiri LIFO.

La Patras, oraş universitar din Pelopones, protestatarii au plasat în fruntea mulţimii de la protest o instalaţie care reprezenta un sicriu înconjurat cu baloane negre pe care era plasat mesajul: „Mamă, am ajuns”.

Citește și: Un nou deces suspect în Rusia. Soția unui afacerist important a murit în camera unui hotel, în pat, alături de soţul ei

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Alexandru Ion Țiriac a dezvăluit legile pe care le aplică în afaceri. Ce părere are, de fapt, despre bani
Capital.ro
Obligație la bloc. Asociația de Proprietari trebuie să facă plăți compensatorii. S-a dat termen de până la 3 ani
Playtech.ro
Ștecher sau ștecăr, cum se scrie corect? Greşeala făcută de 90% dintre români
Adevarul
Expresia pe care Trump o folosește des în ultima perioadă. Explicațiile experților despre mesajul ascuns
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul conducător al lui Dinamo l-a distrus pe Mircea Rednic: ”Știam că e zero! L-am adus să se certe cu el”
MediaFlux
Decizie pentru pensionari! Cum se pot pierde toate drepturile
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj