Mediafax: REDUCEREA TVA la pâine, AMÂNATĂ. Vezi motivul

Reducerea TVA la pâine ar genera un impact bugetar negativ semnificativ şi, deşi "cel puţin teoretic" poate crea premise de diminuare a evaziunii în următorii ani, pe termen scurt trebuie găsite alte surse de venit care să compenseze pierderea imediată, surse care însă în prezent nu pot fi asigurate.
Romania TV
31 mart. 2013, 09:20
Mediafax: REDUCEREA TVA la pâine, AMÂNATĂ. Vezi motivul

Identificarea altor surse de venit care să compenseze sumele neîncasate ca urmare a unei astfel de reduceri a cotei de TVA este necesară pentru a menţine echilibrul bugetar şi ţinta de deficit asumată cu instituţiile financiare internaţionale, relevă un document redactat săptămâna trecută de Ministerul Finanţelor, citat de Mediafax.

CITEŞTE ŞI: Constantin: Ne putem permite un TVA de 9% pentru pâine în 2013

Ministerul a analizat reducerea cotei de TVA la pâine – un angajament politic al Guvernului USL – de la 24% la 9%, şi impactul bugetar aferent, iar din analiză a rezultat că o astfel de măsură ar genera un impact bugetar negativ în trend ascendent, de 635 milioane lei (0,1% din PIB) în 2013, 671,7 milioane lei în 2014, 707 milioane lei în 2015 şi 742,1 milioane lei în 2016.

Datele Finanţelor, chiar şi calculate pentru un an întreg, sunt mai mari decât cele prezentate începând cu acest an de premierul Victor Ponta şi de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care susţineau că efortul bugetar pe şase luni din acest an se ridică la 200 milioane lei, respectiv la 100 milioane lei.

Ministerul Finanţelor arată astfel că, deşi „pentru anii următori” anului 2013 cel puţin teoretic reducerea cotei de impozitare poate crea premisele diminuării semnificative a evaziunii fiscale, creşterii bazei de impozitare şi, implicit, compensării acestui impact negativ direct printr-o creştere a gradului de colectare a TVA, pe termen scurt însă, pentru a putea menţine echilibrul bugetar şi ţinta de deficit asumată cu instituţiile financiare internaţionale, este necesară identificarea altor surse de venit.

„În aceste condiţii, considerăm că măsura de reducere a cotei de TVA aplicabilă livrărilor de pâine la această dată nu poate fi implementată decât în situaţia identificării unei alte surse de venit care să compenseze acest efect bugetar negativ pe termen scurt. Având în vedere impactul semnificativ negativ rezultat în urma analizei, coroborat cu constrângerile bugetare şi acordurile cu instituţiile financiare internaţionale, în prezent nu pot fi asigurate resursele financiare necesare compensării sumelor neîncasate ca urmare a reducerii cotei de TVA”, se arată în document.

Ministerul Finanţelor mai arată că această problemă rămâne în atenţie „în viitor”.

Proiectul de buget pentru acest an a fost construit de Guvern pe un PIB calculat la aproape 140 miliarde euro, cu venituri de 46 miliarde euro şi cheltuielile de 49 miliarde euro, rezultând o ţintă de deficit bugetar de 2,15% din PIB.

În mai 2012, imediat după preluarea guvernării, premierul Victor Ponta declara că reducerea TVA la produsele agricole, în cadrul unei scheme în care 15% din TVA plătită la alimente este restituită producătorului care vinde în mod legal, va fi cuprinsă cel târziu în bugetul pentru 2013, deoarece scade evaziunea, producătorii agricoli sunt sprijiniţi, iar pe termen mediu şi lung cresc încasările la buget.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Scandal la Spitalul Focșani! Tatăl unui copil bolnav ar fi fost scos afară cu forța de o asistentă
Fanatik.ro
„Ce facem dacă se oprește curentul în luna august? Mitică Dragomir anunță apocalipsa! Exclusiv
Capital.ro
ELCEN repornește CET Grozăvești pentru a sprijini sistemul energetic. Centrala adaugă 30 MW în rețeaua națională
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Răsturnare de situație în Rusia. Putin a schimbat strategia atacurilor din Marea Neagră
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România