Raportul Catincăi Nistor scoate la iveală starea precară a clădirii ICR Londra. Motivul pentru care directorul nu locuiește în clădirea instituției

Raportul activității ICR Londra după preluarea conducerii de către Catinca Maria Nistor scoate la iveală starea precară a clădirii acestei instituții. Se pare că din punct de vedere al reglementărilor britanice clădirea ICR Londra nu este conformă, iar acesta este motivul pentru care Centrala MAE a decis ca directorul instituției să nu locuiască acolo.
Alina Costache
28 mart. 2023, 20:00
Raportul Catincăi Nistor scoate la iveală starea precară a clădirii ICR Londra. Motivul pentru care directorul nu locuiește în clădirea instituției
Raportul Catincăi Nistor scoate la iveală starea precară a clădirii ICR Londra

Raportul Catincăi Nistor scoate la iveală starea precară a clădirii ICR Londra. Acest raport a ajuns deja pe masa Parlamentului, la președintele Klaus Iohannis, precum și la Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Culturii și va fi prezentat miercuri, în fața comisiilor din Senatul României.

Citește și Catinca Maria Nistor a realizat aderarea ICR Londra la Cronwell Place, un hub cultural ce conţine 14 galerii

Raportul Catincăi Nistor scoate la iveală starea precară a clădirii ICR Londra

Potrivit documentului, acesta este motivul pentru care Centrala MAE a decis ca directorul ICR Londra să nu locuiască în clădirea instituției, chiar înainte de numirea Catincăi Nistor în funcție.

În cele 28 de săptămâni de la preluarea mandatului Catinca Nistor a organizat organizat zeci de evenimente care au fost extrem de apreciate de personalități din spațiul britanic.

„Am organizat în premieră, în luna noiembrie 2022, un eveniment al ICR Londra la Royal Greenwich Observatory, eveniment pentru care ICR Londra a realizat un parteneriat cu asociația Art in Conversation, fără de care costurile de închiriere a locației, în valoare de 8000 GBP, nu ar fi putut fi acoperite. Acest proiect nu se afla în calendarul anual.

Am reluat, după 8 ani, colaborarea cu Ambasada României din Irlanda

Am scos peste 8 (opt) tone de gunoi din sediul ICR Londra, cu firme specializate și autorizate cu ajutorul comunității.

Am reluat, după o pauză de 4 ani, parteneriatul cu Societatea Enescu, parteneriat esențial în asigurarea livrării unui produs cultural la cel mai înalt nivel – Seria Enescu, cel mai longeviv proiect al ICR Londra, și unul din primele 5 cele mai de succes în rețeaua internațională de institute culturale din Londra

Am obținut, în premieră pentru publicul britanic, prezentarea expoziției Young Blood 2.0 din cadrul Art Safari, prevăzută pentru luna septembrie a.c.

Am inițiat negocieri cu British Museum pentru o posibilă expoziție capsulă reprezentând Cultura Cucuteni, eveniment prevăzut pentru a marca Ziua Națională a României 2023”, a precizat Catinca Nistor în raportul său de activitate, potrivit GÂNDUL.

Mai mult, Catinca Maria Nistor și-a legat mandatul în special de aderarea, pentru prima dată în existența ICR Londra, la Cromwell Place, un hub cultural ce deține 14 galerii – spații de expunere, care vor permite instituției „să organizeze expoziții de înaltă ținută, la un nivel mult mai profesionist decât a permis până acum spațiul misiunii”, potrivit documentului.

„Ne-am alăturat astfel unor instituții britanice de tradiție și de renume precum National Portrait Gallery. Este pentru prima oară de la înființarea ICR Londra când acesta este recunoscut la acest nivel de o instituție britanică”, se arată în prezentarea activității Catincăi Nistor.

În ultimele luni, Catinca Nistor s-a confruntat cu un val uriaș de critici la adresa sa. La începutul lunii martie, președintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, a propus revocarea din funcţie a directorului ICR de la Londra, invocând „prejudiciul de imagine” creat de un spectacol găzduit de instituţia pe care o conduce.

De asemenea, după ce în luna ianuarie, a apărut informația conform căreia, statul român ar plăti chiria lunară de 6.500 de lire pentru locuința Catincăi Nistor, în presă au apărut numeroase comentarii la adresa sa.

Cu toate acestea, raportul său de activitate scoate la iveală faptul că decizia ca directorul ICR Londra să locuiască în afara instituției aparține de fapt Centralei MAE și a fost luată înainte de numire sa în această funcție.

„În anexă, găsiți un exemplu de estimare, precum și un raport al clădirii, unde este evidențiat cu titlu urgent și culoare roșie faptul că din punct de vedere al reglementărilor britanice, sediul ICR Londra nu este conform din punct de vedere ISU, electricitate, și prezintă urme de azbest, recomandarea fiind ca până la soluționarea acestor probleme, clădirea să nu fie folosită ca spațiu de locuit.

De la informarea Centralei MAE cu privire la cele de mai sus și până în momentul prezent nici o altă procedură nu a fost demarată. Doresc să adaug și faptul că de la preluarea mandatului până la finalul lunii ianuarie 2023, jumătate din apartamentul destinat ca locuință pentru directorul ICR a funcționat ca spațiu de birouri pentru secția consulară”, se arată în raport.

Astfel, Catinca Nistor spune că Centrala MAE ar fi luat decizia ca directorul ICR Londra să locuiască la o altă adresă și că acest lucru poate fi verificat. Mai mult, actualul director al ICR Londra subliniază că în urma constatării stării în care se află clădirea, s-au scos, cu sprijinul comunității, peste 8 tone de gunoaie.

„În decembrie 2022, Șeful Biroului pentru relația cu Institutul Cultural Român din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, și un consilier din cadrul Cabinetului Secretarului de stat pentru relația cu Institutul Cultural Român și politici culturale, au efectuat o deplasare la Londra, unde li s-a prezentat spațiul din 1 Belgrave Square, moment în care au constatat deteriorarea clădirii și utilizarea spațiului din cadrul apartamentului destinat directorului ICR de către consulat. Conform procedurilor MAE, s-a întocmit un raport al deplasării ce atestă situația spațiului”, se precizează în document.

Citește și Catinca Maria Nistor, alături de Helen Mirren în superproducţia „Golda”. Criticii vorbesc despre un film de Oscar!

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo și-a luat mașină în valoare de peste 1 milion de euro. Ce preferințe a avut fotbalistul
Capital.ro
Se pune poprire pe conturi și salariu. Banca transmite notificări și dă termen de 30 de zile. Românii care trebuie să achite banii de urgență
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi