Zgonea, despre nominalizarea lui Kovesi: Premierul a urmat procedura. Avem nevoie de stabilitate

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că nominalizarea Laurei Codruţa Kovesi la şefia DNA este un atribut al premierului Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, care nu a făcut altceva decât să urmeze "procedura".
Iulian Tudor
03 apr. 2013, 08:07
Zgonea, despre nominalizarea lui Kovesi: Premierul a urmat procedura. Avem nevoie de stabilitate

„Dacă aceste propuneri au fost făcute de primul-ministru înseamnă că ele urmează procedura normală într-un stat democratic. Nu există nicio chestiune cu privire la ruperea USL. Este procedura pe care trebuie să o aibă dl prim-ministru. Dacă dl Antonescu era în locul dlui Ponta, făcea acelaşi lucru. România are nevoie de stabilitate şi internă şi internaţională”, a spus Zgonea.

Zgonea a arătat că nu crede că, în urma nominalizării făcute de premier, PNL va renunţa la postul de ministru al Justiţiei şi nici că USL se va rupe.

„Este un atribut constituţional pe care îl are domnia sa (Victor Ponta – n.r.) în acest moment şi eu cred că a făcut un lucru foarte bun, pentru că este o criză care trebuie să se sfârşească o dată pentru totdeauna în România. Este vorba de credibilitatea noastră şi financiară şi în MCV, şi la Bruxelles, şi la Washington. Avem nevoie în acest moment de o credibilitate, cu două propuneri care să fie apolitice, în care cei care sunt politicieni să aibă reţineri în a se exprima”, a afirmat Zgonea.

Premierul Victor Ponta a trimis miercuri dimineaţă la Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în calitate de ministru interimar la Justiţie, propunerile pentru şefii Parchetelor, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Astfel, pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lâng Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost propus Tiberiu Niţu, iar pentru funcţia de procuror şef al DNA a fost propusă Laura Codruţa Kovesi.

Dimitrie Bogdan Licu este propunerea Ministrului Justiţiei pentru funcţia de prim adjunct al procurorului general al Parchetului, iar Codruţ Olaru a fost propus pentru funcţia de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă ICCJ.
Alina Mihaela Bica a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al DIICOT, iar pentru funcţia de adjunct al procurorului şef al DIICOT a fost propusă Elena Giorgiana Hosu.

Prim-adjunctul procurorului general al României, Daniel Morar, a atacat-o, marţi, la România TV, pe Laura Codruţa Kovesi, spunând că nu are ce căuta în fruntea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

„Nu mi-e indiferent cine e şef la DNA. Mi se pare absolut inadmisibil să fie propus la DNA un om care nu a lucrat în DNA. Dacă DNA a performat în aceşti ani, acest lucru se datorează procurorilor din DNA. Una dintre cerinţele Comisiei Europene a fost ca următorul şef DNA să aibă expertiză şi un CV în anticorupţie, iar doamna Kovesi nu are aşa ceva”, a spus Daniel Morar.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii are un admirator secret. Ce cadou a primit fosta lui Marian Grozavu
Fanatik.ro
Filmul bătăii de la meciul de handbal de la Timişoara: unul dintre părinţi a ajuns la poliţie, celălalt la spital! De unde a pornit totul şi ce jigniri s-au adus. Exclusiv
Capital.ro
Lista de cumpărături pentru studenți: șapte alimente accesibile care merită să ajungă în coș
Playtech.ro
Prețul record la care ar putea ajunge motorina în următoarele luni. Detaliul care poate provoca scumpiri în lanț în România
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață medicul chirurg Rediș Dan-Leontin. Colegii din Spitalul Clinic Județean Mureș sunt îndoliați
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Date confidențiale despre anularea alegerilor. Totul va fi dat publicității
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte