Cepoi: Trebuie gândit un program pentru autism, de la depistare până la îngrijire

Vasile Cepoi, consilierul de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, a declarat, miercuri, că pentru autism ar trebui gândit un program naţional complex care să cuprindă toate etapele, de la identificare şi până la partea de îngrijire acordată copiilor diagnosticaţi.
Romania TV
03 apr. 2013, 11:43
Cepoi: Trebuie gândit un program pentru autism, de la depistare până la îngrijire

Vasile Cepoi a precizat că problema autismului este una „extrem de complicată” şi că, de fapt, nu a devenit şi una introdusă pe agenda publică, alături de bolile rare. Consilierul guvernamental a mai spus că a încercat, anul trecut, să determine o acţiune, însă a constatat că este o lipsă de specialişti care să ştie ce trebuie făcut, potrivit Mediafax.

Cepoi consideră că ar trebui gândit un program naţional complex, cu proceduri clare de identificare, evaluare, sprijin şi monitorizare a copiilor cu tulburări din spectrul autist.

„E nevoie de un grup de specialişti care chiar cunosc problema şi ar fi necesar un grup de lucru interministerial, dar nu formal, al cărui scop final să fie un program complex. Nici măcar nu cred că este vorba de mulţi bani, căci bani pentru copii oricum se cheltuiesc, dar nu în mod bine ţintit”, a spus Vasile Cepoi.

Consilierul guvernamental a mai spus că nu este specialist în problema autismului şi abia acum conştientizează că, în perioada în care a fost medic de familie, a întâlnit astfel de copii şi nu ştia ce e cu ei. „Nici acum, medicii de familie nu sunt pregătiţi să depisteze boli rare”, a mai spus Cepoi.

Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist, în parteneriat cu Presedinţia Camerei Deputaţilor şi Comisiile de Muncă, Sănătate şi Învăţământ ale Camerei Deputaţilor, a organizat, miercuri, conferinţa internaţională cu tema „Modele de succes în abordarea integrată a serviciilor pentru diagnosticarea, intervenţia recuperării funcţionalităţii, integrarea socială, educaţională şi profesională a persoanelor cu tulburare de spectru autist”.

Preşedintele federaţiei, Andreea Sorescu, a precizat în deschiderea conferinţei că un copil din 100 are o tulburare din spectrul autist. În România, costurile lunare pentru intervenţia necesară unui copil cu autism se ridică la 1.000 de euro şi, din cauza lipsei reglementărilor, a unui sistem funcţional şi a specialiştilor, familiile sunt nevoite să asigure „terapie la negru” celor mici.

Cu acelaşi prilej, europarlamentarul Petru Luhan a declarat că, la nivel european, se înregistrează o creştere alarmantă a numărului de copii cu autism, fapt ce necesită intervenţia urgentă.

Luhan a precizat că, la nivelul Parlamentului European, s-a discutat şi despre necesitatea elaborării unei strategii comune ale cărei costuri ar fi mari pentru efecte mici din punct de vedere cantitativ.

Potrivit Federaţiei pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist, zeci de mii de persoane cu autism din România aşteaptă soluţii concrete privind îmbunătăţirea serviciilor de diagnosticare, recuperare şi integrare socială.

Diagnosticul precoce, intervenţia terapeutică timpurie şi integrarea în comunitate cresc şansele de recuperare ale persoanelor cu tulburări de spectru autist (TSA). În România, persoanele cu TSA sunt diagnosticate cu întarziere, nu au acces la servicii de recuperare a functionalităţii şi la şcoli incluzive, sunt respinse, izolate şi cel mai adesea ajung asistate social sau la risc de a fi instituţionalizate.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Generaţia de Aur, cazată la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Istanbul! Camerele sunt cu sute de euro mai scumpe decât ale naționalei lui Lucescu! Exclusiv
Capital.ro
Scopul urmărit de Călin Georgescu. Procurorii au aflat ce a făcut între 2020 și 2025. Dezvăluirea momentului
Playtech.ro
Ajutoarele pentru pensionari vor întârzia în aprilie. Când ar putea primi bătrânii banii de la stat
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Mesaje creștine de Buna Vestire 2026. Ce poți să le transmiți prietenilor și apropiaților tăi
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj