Îşi taie singur din buget: Preşedintele american Barack Obama dă 5% din salariul său Trezoreriei

Preşedintele Barack Obama va oferi statului federal cinci la sută din salariul său, în semn de solidaritate cu funcţionarii afectaţi de consecinţele recente ale tăierilor bugetului.
Romania TV
04 apr. 2013, 06:52
Îşi taie singur din buget: Preşedintele american Barack Obama dă 5% din salariul său Trezoreriei

Salariul preşedintelui Statelor Unite este stabilit prin lege şi se calculează brut, pe un an.  Barack Obama, al cărui salariu anual brut este de 400.000 de dolari, va semna lunar cecuri către Trezorerie, retroactiv pentru martie, când au intrat în vigoare tăieri automate la buget, a precizat o oficialitate americană, sub protecţia anonimatului.

„Preşedintele a decis să dea o parte a salariului său Trezoreriei, alăturându-se sacrificiilor funcţionarilor, afectaţi de tăieri bugetare”, a spus aceeaşi sursă.

Din cauza neînţelegerii între republicanii şi democraţii din Congres privind modalităţile de reducere a deficitelor, exerciţiul bugetar în curs, care expiră la 30 septembrie, a fost redus cu 85 de miliarde de dolari. Ca „efecte colaterale”, între altele, sute de mii de funcţionari sau personal contractual au fost informaţi că vor primi zile de concediu fără plată.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Ștefan Baiaram, ofertă de 7.000.000 de euro! Ce echipă a pus banii jos pe atacant. Exclusiv
Capital.ro
Șoferii care trebuie să obțină un alt permis de conducere. Se face solicitare și se achită taxa. Cel național nu este recunoscut
Playtech.ro
Cum reușesc românii să economisească în plină criză economică: „M-a pălmuit realitatea”. Ce sume pun deoparte lunar
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Ultimele ore din viața Aliciei, eleva ucisă pe câmp în Bihor. Mesajul care spune totul despre ea și apelul video făcut înainte de tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Lovitură la Tribunal pentru omul care visa să ia FCSB! Marian Ceaușescu a izbucnit: ”Șpăgarule!”
MediaFlux
Se schimbă totul în acest weekend. Zodiile cele mai protejate
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi