Premierul din Zimbabwe, condamnat pentru că s-a căsătorit în ziua gresită

Situaţie amuzantă în Zimbabwe. Premierul ţării a fost condamnat pentru că s-a căsătorit în ziua greşită. Acesta a fost acuzat că a încălcat un obicei cultural şi s-a însurat în mijlocul lunii noiembrie, perioadă considerată nefastă pentru relaţii.
Romania TV
16 dec. 2011, 09:08
Premierul din Zimbabwe, condamnat pentru că s-a căsătorit în ziua gresită

El trebuie acum să plătească o amendă pentru fapta sa, cel puţin aşa a decis Curtea Tradiţională. Însă aceasta nu se plăteşte în bani.

Bărbatul trebuie să renunţe la două vaci, două oi şi zece metri de pânză. Ele trebuie date în 30 de zile, iar dacă oficialul nu se conformează, oamenii legii vor merge domiciliul acestuia şi vor lua ce le va fi la îndemână.

Şi socrii primului minstru au fost sancţionaţi. Ei trebuie să plătească două bovine, două oi şi o capră pentru că au fost de acord cu căsătoria.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
„Hagi – selecționerul României, un proiect depresiv!”. Explicațiile dezastrului total din Liga Națiunilor
Capital.ro
Abilitățile care pot face diferența în CV. Recrutorii sunt atenți la ele
Playtech.ro
Pornești centrala dimineața și o oprești când se încălzește afară? Greșeala care poate crește consumul în această perioadă
Adevarul
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de top
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Emil Grădinescu, sunat de Gigi Becali după meciul FCSB-ului! Ce a vrut să-i transmită afaceristul: ”A fost singura dată din viața mea când am vorbit cu el la telefon”
MediaFlux
Răsturnare de situație! Unul dintre aceștia 5 ar putea fi noul premier al României
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte