Marile puteri aşteaptă un „răspuns concret” din partea Iranului în privinţa dosarului nuclear

Marile puteri aşteaptă un "răspuns concret şi substanţial" din partea Iranului cu privire la programul său nuclear, a declarat o oficialitate americană cu o zi înaintea unei întâlniri, în Kazakhstan, între membrii grupului 5+1 şi Teheran.
Romania TV
05 apr. 2013, 06:48
Marile puteri aşteaptă un

„Este imposibil de prezis rezultatele, dar vom rămâne foarte implicaţi faţă de Iran”, a declarat oficialitatea americană de rang înalt american care nu a dorit să îşi facă publică identitatea, adăugând că speră ca Iranul să vină „pregătit” şi să ofere un răspuns concret şi substanţial” propunerilor marilor puteri, în vederea avansării în negocieri.

În cursul precedentei reuniuni, la sfârşitul lui februarie, la Almaty, cel mai important oraş din Kazakhstan, membrii grupului 5+1 (cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China plus Germania), au prezentat Teheranului o nouă ofertă, după opt luni de suspendare a negocierilor.

Oferta prevede „suspendarea”, mai degrabă decât „încetarea” activităţilor de îmbogăţire a uraniului la un nivel de până la 20% în Iran, propunând, în schimb, atenuarea anumitor sancţiuni, impuse asupra comperţului cu aur şi sectorului petrochimic, care sugrumă economia iraniană.

Teheranul s-a arătat, în februarie, mai degrabă favorabil unei suspendări a îmbogăţirii uraniului la un nivel de până la 20%, dar a respins ferm celelalte cereri ale occidentalilor, ca închiderea complexului de îmbogăţire de la Fordo, considerat singurul complex din Iran care este la adăpost de o eventuală lovitură militară, şi trimiterea stocului de uraniu îmbogăţit la un nivel de până la 20% pe care îl deţine în străinătate, informează Mwediafax.

Puterile occidentale şi Israelul suspectează Iranul că doreşte să fabrice arma atomică sub acoperirea programului său nuclear civil, ceea ce Teheranul dezminte.

Oficialul american citat a subliniat că marile puteri au prezentat o propunere „echilibrată şi foarte echitabilă”, refuzând să facă declaraţii despre posibilul răspuns al Iranului. „Îndrăznesc să sper că nu este vorba despre ultima şansă”, a spus el.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Gigi Becali a stabilit prețul uriaș cu care vinde FCSB: „Vine un american și o ia!”
Capital.ro
Regulă la bloc 2026. Cine plătește când apar probleme la bloc? Ce spune legea în cazul reparațiilor la acoperiș
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România