Dosarul reţetelor false de la Hunedoara: Lider PC, ridicat de anchetatori şi dus la audieri VIDEO

Preşedinta filialei municipale a PC din Hunedoara, Tatiana Făgădar Vasilescu, a fost ridicată şi dusă la audieri alături de mai mulţi medici şi farmacişti, în cazul reţetelor false eliberate de doi medici. Un număr de 33 de persoane au fost duse, până acum, la sediul DIICOT din Deva.
Iulian Tudor
05 apr. 2013, 09:40
Dosarul reţetelor false de la Hunedoara: Lider PC, ridicat de anchetatori şi dus la audieri VIDEO

Peste 30 de persoane – medici, farmacişti, asistenţi de farmacie şi distribuitori de produse farmaceutice – au fost duse, vineri, la sediul DIICOT din Deva, în urma percheziţiilor care au avut în cazul eliberărilor de reţete false, în faţa anchetatorilor fiind prezentat şi liderul PC Hunedoara.

Printre persoanele duse la audieri – medici, farmacişti, asistenţi de farmacie şi distribuitori de produse farmaceutice – se află preşedintele organizaţiei municipale a PC Hunedoara, Tatiana Făgădar Vasilescu.

Făgădar Vasilescu, care este şi consilier local, este în conducerea unui lanţ de farmacii din oraş, iar procurorii au suspiciuni că ar fi printre beneficiarii decontărilor făcute de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate pe baza unor reţete false.

Procurorii au ridicat şi autoturismul lui Făgădar, un Porsche Cayenne.

Tatiana Făgădar Vasilescu a declarat la intrarea în sediul DIICOT Hunedoara că nu se consideră vinovată.

La sediul DIICOT a fost adus şi soţul acesteia. „Nu ştiu de ce ne-au adus aici. Soţia mea nu deţine farmacii, ea este angajata unui lanţ de farmacie şi sunt convins că nu a făcut nimic ilegal”, a spus soţul femeii.

Printre cei care sunt audiaţi de către procurorii DIICOT se află o grefieră de la Tribunal care l-ar fi informat pe unul dintre cei doi medici care eliberau reţete false că instanţa a aprobat cererea procurorilor de interceptare a convorbirilor sale telefonice. Astfel, grefiera riscă să fie pusă sub acuzare pentru favorizarea infractorului.

Procurorii şi poliţiştii au efectuat, vineri, percheziţii în Hunedoara şi Timiş, la medici şi farmacişti acuzaţi că au eliberat sute de reţete false pentru medicamente, în special oncologice, apoi le-au decontat la CAS Hunedoara prin societăţi care deţin farmacii, încasând ilegal 3,3 milioane de lei. 35 de persoane urmează să fie audiate de procurori în acest caz.

Anchetatorii au descins la locuinţele membrilor unui grup infracţional organizat suspectat de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul farmaceutic. Totodată, poliţiştii şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism fac percheziţii la patru farmacii şi două cabinete medicale din judeţele Hunedoara, Timiş şi Sibiu.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2010 – 2012, doi medici de la Spitalul Judeţean Hunedoara – Secţia oncologie au completat în fals sute de reţete cu medicamente, în special oncologice sau adjuvante, substanţe cu valori mari, pentru pacienţi cu afecţiuni oncologice aflaţi în tratament, au precizat procurorii DIICOT într-un comunicat de presă.

„Reţetele au fost predate liderilor grupării şi depuse ulterior pentru decontare, prin inducerea în eroare a reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Hunedoara, prin intermediul a trei societăţi comerciale care deţin farmacii în municipiile Hunedoara şi Deva, fiind încasată astfel, în mod ilegal, suma de aproximativ 3.300.000 lei”, potrivit DIICOT.

Poliţia Română a precizat că, pe parcursul anchetei, grupul infracţional organizat a fost sprijinit de o grefieră de la Tribunalul Hunedoara şi de soţul acesteia, care au transmis unuia dintre medici că instanţa a autorizat interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice.

Totodată, în această cauză este cercetată şi o altă persoană, pentru sprijinirea grupului infracţional, fiind suspectată că a primit 10.000 – 15.000 de euro de la un membru al grupării, asigurându-l că are influenţă la conducerea Gărzii Financiare şi că poate influenţa rezultatul verificărilor, potrivit Poliţiei Române.

 

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Revoluție la ANAF! Cine va fi noul șef al Fiscului Bucureşti! Se schimbă toți directorii de colectare. Exclusiv
Capital.ro
Ce se întâmplă cu afacerile Elenei Udrea după ce a ieșit din închisoare. Magistrații vor lua decizia
Playtech.ro
Cum se calculează viteza medie pe drumurile din România și ce amenzi primești pentru depășirea ei
Adevarul
Top 10 cele mai căutate mașini second hand. Pericolul din spatele ofertelor „bune”
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Imagini în costum de baie cu femeia care a construit un imperiu din nimic
kanald.ro
Mădălin, un băiețel de 11 ani, este de negăsit de două săptămâni! Un mesaj RO-ALERT a fost emis în 5 județe din România
Cancan.ro
ULTIMELE clipe din viața lui Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața unei școli din Maramureș. Martorii fac dezvăluiri tulburătoare
iamsport.ro
Iubitul Anamariei Prodan l-a ”înțepat” pe Mutu: ”Putea să fie noul Hagi, dar a ales să fie actualul nimeni”. Cum a reacționat ”Briliantul”
MediaFlux
Cine a fost Willy Pragher, fotoreporterul artist al Bucureștiului interbelic
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor