România va avea internet de mare viteză. 11 localități din Bihor vor avea în sfârșit aces la internet de mare viteză. Sebastian Burduja: ”Până la final de 2025 prin PNRR de peste 150 de milioane de euro toată România va fi conectată”

Sebastian Burduja, ministrul al Cercetării, Inovării și Digitalizării, se implică activ în dezvoltarea infrastructurii și ridicarea standardelor conexiunii la internet din România. Ministrul, care și-a asumat responsabilitatea de a le facilita accesul românilor la internet și implicit la cunoaștere, se ține de promisiune și anunță finalizarea unui proiect de extindere au unei rețele în bandă largă din Bihor.
Filip Stan
24 apr. 2023, 12:51
România va avea internet de mare viteză. 11 localități din Bihor vor avea în sfârșit aces la internet de mare viteză. Sebastian Burduja: ”Până la final de 2025 prin PNRR de peste 150 de milioane de euro toată România va fi conectată”

În județul Bihor a fost finalizat în prezența ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, și a Președintelui Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, un proiect prin care 4500 de gospodarii din județ vor avea acces la internet, cu finanțare prin Programul Operațional Competitivitate .

Au fost realizate o serie de măsuratori de către ANCOM în vederea asigurării obiectivelor de calitate, pentru utilizatorilor finali. Proiectul este finanțat prin Programul Operaţional Competitivitate, Axa prioritară 2 – Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă, Prioritatea de investiții 2a – Extinderea conexiunii în bandă largă și desfășurarea rețelelor de mare viteză și sprijinirea adoptării noilor tehnologii și rețele pentru economia digital, Obiectiv Specific OS 2.1 – Extinderea și dezvoltarea infrastructurii de comunicații în bandă largă de mare viteză, Acţiunea 2.1.1 – Îmbunătățirea infrastructurii în bandă largă și a accesului la internet.

Sebastian Burduja: „Lansăm aplicaţia pentru mobil Ghişeul.ro. Avem 1,5 milioane de utilizatori la Ghişeul.ro şi este remarcabilă rata de creştere”
Valoarea totală a proiectului este de 11,533,627.35 lei, din care 7,450,093.93 lei reprezintă contribuția Uniunii Europene, 1,314,722.45 lei contribuția de la bugetul de stat și 2,768,810.97 lei contribuția beneficiarului proiectului.

Locuitorii din 11 localități, respectiv 4500 de gospodării din județul Bihor vor beneficia de semnal de internet prin implementarea acestui proiect. Este vorba despre locuitorii din CALATEA, DAMIȘ, ALBIȘ, OTOMANI, BUDUSLĂU, SALACEA, HODOȘ, SANIOB, ȘILINDRU, GALOȘPETREU, TARCEA.

Valoarea întregului apel de proiecte este de 65 de milioane de euro și vizează asigurarea accesului la internet a aproximativ 744 de localități din zone albe de internet.

”Ne bucurăm că iată România se modernizează și că reușim să asigurăm accesul în bandă largă cât mai multor români, inclusiv din comunități mai mici, din comunități rurale pentru că este foarte important ca oamenii să aibă accesul la informație, deci la putere și să poată să contribuie la dezvoltarea țării având acces la internet, la această infrastructură”, a declarat Sebastian Burduja.

Ministrul nu se oprește aici și promite că până la finalul anului 2025 toată România va fi conectată la internet de mare viteză.

”Până la final de 2025, prin fonduri structurale și PNRR de peste 150 de milioane de euro, asigurate de ministerul nostru, practic toată România va fi conectată. Astfel, românii vor avea acces la dezvoltare și la servicii publice digitale. Mulțumesc tuturor celor care construiesc România Viitorului!, a mai spus ministrul.

De-a lungul timpului, Sebastian Burduja a pledat pentru sisteme digitale uşor de utilizat pentru a nu muta birocraţia din offline în online.

„Dacă vom crea noi sisteme digitale prin care îl punem pe medic să facă muncă de funcţionar, nu o să fie bine. Medicul trebuie să se ocupe să trateze pacienţii, nu să completeze o birocraţie care se mută din offline în online. (…) Trebuie să gândim sisteme care au uşurinţă în utilizarea lor şi asta este iarăşi un obiectiv foarte important. (…) Avem mult de recuperat, miza este supremă, avem nişte bariere de mentalitate pe care trebuie să le depăşim împreună, dar avem şi câteva motive de a privi către viitor optimist. Avem resurse financiare, 400 de milioane de euro nu sunt bani puţini”, a transmis Sebastian Burduja la începutul acestui an.

Mai mult, ministrul își dorește digitalizarea sistemului de sănătate din România. Acesta susțiune că acest sector că este cel mai dificil de digitalizat pentru că trebuie asigurate libertatea fiecărui individ şi securitatea datelor.

Citeşte şi: Adrian Câciu, optimist după publicarea raportului Comisiei Naţionale de Prognoză: „2023 trebuie să fie anul de recuperare şi 2024, anul în care creşte puterea de cumpărare şi la cetăţeni şi la companii”

„Digitalizarea sistemului de sănătate nu este doar o miză de productivitate, cum în general o privim. Digitalizarea înseamnă modernizare economică şi permite oamenilor o viaţă mai bună, mai uşoară, astfel încât, în loc să piardă timpul între ghişee, îşi pot dedica acest timp (…) lucrului, ceea ce produce rezultate economice. Când vorbim însă de sistemul de sănătate, vorbim de vieţi. Cu cât vom reuşi să accelerăm digitalizarea sistemului de sănătate românesc, cu atât vom reuşi să salvăm mai multe vieţi”, a afirmat ministrul Burduja, la dezbaterea „eHealth în oncologie: o noua lume a îngrijirii pacienţilor bolnavi de cancer”, dezbatere organizată de Revista Politici în Sănătate în cadrul proiectului „Împreună Învingem Cancerul”, cu sprijinul Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), potrivit Agerpres.

Ministrul Burduja susține că digitalizarea sistemului de sănătate nu este imposibilă și spune că  soluția este cloud-ul guvernamental, un proiect de aproximativ 600 de milioane de euro, care promite reunirea datelor românilor, inclusiv cele referitoare la sistemul de sănătate, într-un loc sigur.

„Să nu mai stea pe servere suprasolicitate pe sub birourile unora şi altora, să stea în centre de date foarte securizate şi să nu poată fi pierdute. Accesul la aceste date, şi am trecut lucrul ăsta în Ordonanţa privitoare la cloud şi a fost o premieră, accesul este jurnalizat. De câte ori statul îmi accesează mie datele, voi fi notificat, iar acest acces nu poate fi şters. Deci nimeni nu-mi va putea accesa datele, fără ca eu să ştiu”, a mai spus Sebastian Burduja.

 

 

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Gheorghe Dincă a ajuns pe mâinile medicilor! Ce a pățit monstrul din Caracal, în penitenciar
Fanatik.ro
Dorinel Munteanu a semnat în SuperLiga! Contract pe un an și jumătate. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE Călin Georgescu, trimis în fața instanței. Judecătorii au respins toate cererile și dau undă verde procesului
Playtech.ro
Când se plăteşte concediul de odihnă neefectuat: ce poţi face cu zilele restante
Adevarul
Exit-poll-urile și sondajele au eșuat masiv în București. „E fără precedent. Am avut trei case de sondare care au manipulat”
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Un copil de 12 ani și-a pierdut viața în Fetești, după ce un șofer băut a dat peste el și fratele său. În ce stare se află cealaltă victimă
iamsport.ro
FCSB e câștigat lupta cu Rapid: internaționalul român, la un pas de a semna cu campioana! Finanțatorul a anunțat: ”Aproape am bătut palma”
MediaFlux
Până la 700 de lei creștere la salariul minim. Ministrul Muncii, Florin Manole anunță când se ia decizia finală
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Ce este tractografia RMN și cum ajută la înțelegerea afecțiunilor neurologice