Vremea este rece, cu cer variabil şi ploi. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Meteorologii prognozează pentru acest sfârşit de săptămână o vreme rece, cu ploi însoţite de descărcări electrice. Săptămâna viitoare vremea nu se schimbă prea mult, abia de miercuri temperaturile vor mai urca în termometre.
Romania TV
05 apr. 2013, 14:38
Vremea este rece, cu cer variabil şi ploi. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Sâmbătă, norii groşi ce acoperă cerul mai toată ziua şi ploile pe arii relativ extinse dau nota zilei în vestul, în centrul şi nordul ţării. Mai mult, în nordul Carpaţilor Orientali precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi de ninsoare, din cauza temperaturilor in scadere, pentru că în aceste regiuni vremea devine mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă. În celelalte regiuni, însă, vremea va fi caldă, cu cerul variabil. Norii se înmulţesc abia după-amiază şi spre seara şi ploile, îndeosebi averse însoţite de descărcări electrice, îşi fac apariţia local în Moldova şi izolat în rest. Vântul suflă mai alert în centru, în sud şi în est, precum şi la munte. Maximele pleacă aşadar de la doar 7, 8 grade în nordul Moldovei şi în Maramures şi ajung la 22, 23 grade în Muntenia şi în Dobrogea.

De vreme caldă se vor bucura şi locuitorii Bucureştiului, sâmbătă, unde pe cer e loc şi pentru soare şi pentru nori. Vântul nu ne deranjează, iar la amiază meteorologii prognozează 21, 22 grade.

Duminică, răcirea vremii se va simţi în toată ţara şi e mai accentuată în regiunile extracarpatice, astfel încât la amiază vom avea maxime cuprinse doar între 6 grade în nordul Moldovei şi 15 grade în sudul şi în centrul ţării. Mai ales după-amiază, dar şi în noaptea de duminică spre luni norii acoperă cerul şi plouă pe arii tot mai extinse în sudul şi în sud-estul ţării, unde izolat cantităţile de apă pot fi mai însemnate. În celelalte regiuni doar izolat aşteptăm ploi slabe. La munte, dar pe arii restrânşe, dimineaţa şi noaptea, precipitaţii slabe şi sub formă de lapoviţa şi ninsoare vor fi şi în Moldova. Vântul va sufla mai tare în sud, în sud-est şi la munte, dar şi în extremitatea vestică.

Şi în Capitala, duminică, vremea se răceşte. Cerul se înnorează mai ales seara şi noaptea de duminică spre luni când va ploua, iar vântul va avea unele răbufniri. Până la amiază temperatura aerului nu mai trece de 14, 15, câteva grade mai scăzută decât în mod normal.

Săptămâna viitoare debutează cu vreme rece pentru această perioadă. Meteorologii prognozează maxime cuprinse doar între 6 grade în nordul Moldovei şi cel mult 13 grade în Transilvania şi în Dealurile de Vest, adică valori chiar şi cu 10, 11 grade mai mici decât cele normale în sudul ţării. În sud şi în sud-vest cerul va fi mai mult noros şi local mai plouă slab, iar în Moldova, trecător, mai sunt posibile fulguieli. La munte, însă, e o zi de iarnă târzie, cu lapoviţă şi ninsoare. Vântul mai suflă cu intensificări şi scade temperatura real resimţită cu câteva grade în est şi în sud-est, dar şi la munte.

Luni vremea va fi rece pentru data din calendar şi în Bucureşti, unde mercurul din termometre nu trec de 8,9 grade. Norii mai acoperă temporar cerul şi lasă ploi, iar vântul e mai agitat în primele ore.

Marţi, vremea rămâne rece, cu temperaturi la amiază de la 5 la 12 grade, cu nori mulţi şi ploi pe arii extinse în jumătatea vestică a ţării. În restul ţării plouă local, iar în zonele de munte precipitaţiile vor mai fi sub forma de lapoviţă şi ninsoare. Vântul e mai agitat în sudul Banatului şi la munte.

Totuşi, de miercuri până spre finalul săptămânii viitoare vremea se încălzeşte şi maximele vor fi chiar uşor peste normale, iar local va mai ploua.

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Dieta medicilor coreeni care te ajută să slăbești 13 kilograme într-o lună. Rezultatele vor începe să se vadă după trei zile
Fanatik.ro
Istvan Kovacs, scandal monstru în Emirate! Ce s-a întâmplat în prelungirile meciului, plus „carnaval” de cartonașe. Video
Capital.ro
Traian Băsescu, singurul vinovat. Elena Udrea, condamnată pe nedrept: Nu e corect. Ea a fost luată și i s-a spus că este vinovată
Playtech.ro
Frigul arctic ajunge în Europa. Vortexul polar schimbă complet prognoza meteo pentru următoarele săptămâni
Adevarul
Odesa sub asediu. Rusia vrea să taie artera economică a Ucrainei
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Iulian s-a stins din viață la 22 de ani, în Germania! Tatăl tânărului a primit vestea în prima zi a anului 2026: „De astăzi e oficial, am rămas fără puiul meu drag!”
iamsport.ro
Gigi Becali, Neluțu Varga și Mihai Rotaru, acuzați de legături cu mafia pariurilor: ”Este un dosar la DIICOT!”
MediaFlux
Venus intră în Pești pe 3 ianuarie 2026! Ce semne zodiacale simt cel mai puternic energia iubirii la început de an
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend