Şapte din zece angajaţi primesc beneficii extrasalariale. 44% primesc 800 de lei sub formă de tichete de masă sau vouchere de vacanţă

Pentru anul acesta, 44% dintre angajatori au alocat, în acest scop, un buget lunar cuprins între 400 şi 800 de lei pentru fiecare angajat, 20% sub 400 de lei, 15% între 800 şi 1.200 de lei şi 13% peste 1.200 de lei.
Filip Stan
26 apr. 2023, 10:54
Şapte din zece angajaţi primesc beneficii extrasalariale. 44% primesc 800 de lei sub formă de tichete de masă sau vouchere de vacanţă

Tichete de masă şi vouchere de vacanţă 2023. „Deşi nu reprezintă principalul criteriu pe care îl au în vedere atunci când aleg să accepte un job nou, structura pachetului de beneficii extrasalariale a devenit din ce în ce mai importantă pentru candidaţi, mai cu seamă în ultimii ani, de când companiile au început să diversifice componenţa acestor pachete şi să acorde o atenţie sporită personalizării lor în funcţie de nevoile angajaţilor. Potrivit celui mai recent sondaj derulat de eJobs şi Up România, în acest moment, 70% dintre cei care lucrează primesc beneficii extrasalariale, cele mai frecvente fiind tichetele de masă (85,4% dintre respondenţi au indicat acest răspuns), asigurările medicale (43,8%), bonusurile de performanţă (36,3%), abonamentele medicale (27,4%) sau tichetele cadou (23,8%)”, relevă datele sondajului.

Tichete de masă 2023. Veste bună pentru milioane de români, Coaliţia a decis majorări

Pentru anul acesta, 44% dintre angajatori au alocat, în acest scop, un buget lunar cuprins între 400 şi 800 de lei pentru fiecare angajat, 20% sub 400 de lei, 15% între 800 şi 1.200 de lei şi 13% peste 1.200 de lei.

„Ierarhia celor mai des oferite beneficii este aproape identic oglindită în ierarhia celor mai apreciate beneficii. Astfel, angajaţii spun că favoritele lor sunt tichetele de masă, asigurarea medicală, bonusurile de performanţă, tichetele de vacanţă şi zilele suplimentare libere. Deşi nu se află pe locuri fruntaşe, în continuare rămân apreciate decontarea transportului, masa de prânz oferită de companie sau abonamentele la sală”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Rezultatele sondajului arată, însă, că, în ciuda faptului că beneficiile extrasalariale pe care le primesc sunt importante, 48% dintre angajaţi nu au cerut niciodată managerului direct sau de HR beneficii adaptate nevoilor pe care le au. 38% au făcut acest lucru rar şi doar 15% au această iniţiativă frecvent.

Tichete de vacanţă 2023 pentru sectorul privat, modificare de ultimă oră
Întrebaţi însă cum cred că vor arăta beneficiile viitorului, 38,4% spun că vor fi flexibile, 28% cred că vor fi alese de angajat, 21,2% spun că vor rămâne la fel, în timp ce 10% preconizează că se vor transfera exclusiv în experienţe digitale.

„Vedem cum trendurile ne duc către un univers al flexibilităţii chiar şi atunci când vorbim de beneficii extrasalariale. Rezultatele studiului ne arată că 93% dintre angajaţi vor să aibă libertate totală în alocarea bugetului de beneficii, în funcţie de ce li se potriveşte. Iar oamenii de HR sunt pe aceeaşi lungime de undă cu angajaţii, 72% iau în considerare implementarea unei platforme care să ofere flexibilitate şi personalizarea pachetului de beneficii. Beneficiile viitorului vor fi flexibile şi alese de către angajat, susţin, în egală măsură, atât angajaţii, cât şi angajatorii. Intrăm într-o nouă eră a beneficiilor, în care angajatul este actorul principal, pe această scenă de redefinire a muncii”, punctează Loredana Vătăvoiu, Marketing Director în cadrul Up România, unul dintre cei mai importanţi emitenţi de tichete valorice de pe piaţa locală.

Dincolo de acest aspect, dacă ar fi să realizeze un top al beneficiilor pe care ar dori să le primească în următoarele 12 luni, pe primul loc în preferinţele angajaţilor s-ar situa accesul la o platformă de beneficii flexibile. Urmează cardurile de masă, cardurile de vacanţă, cele culturale şi cardurile cadou. Pentru angajatori, pe de altă parte, este încă incert ce schimbări vor avea loc, din acest punct de vedere, pentru anul următor.

Deocamdată, 10% ştiu că vor introduce carduri de vacanţă, 8,1% accesul la o platformă de beneficii flexibile, iar 4% carduri de masă. Sondajul a fost realizat în perioada martie – aprilie 2023, pe un eşantion de 4.597 de angajaţi şi 450 de angajatori.

 

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Ce a pățit Gabriela Cristea în urma tratamentului pentru slăbit pe care l-a urmat. Prezentatoarea TV a pus punctul pe „i”
Fanatik.ro
Ce face zi de zi eroul de pe banca Spaniei, Luis de la Fuente. Declarația care valorează mai mult decât o Cupă Mondială: ”Mă rog pentru asta”
Capital.ro
DNSC avertizează asupra unui nou val de atacuri cibernetice. Mesaje false cu amenzi și probleme la sistemul ANCPI
Playtech.ro
Harta salariilor din România. Unde se câștigă cel mai bine în țară. Domeniile cu salarii de peste 13.000 de lei și cele cu cele mai mici venituri
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un muncitor s-a stins din viață la locul de muncă, după ce o bucată de lemn i-a pătruns în abdomen
iamsport.ro
Radu Banciu, uluit de un fotbalist din SuperLiga: ”Genial! Cel mai mare din istorie”
MediaFlux
Ghișeul.ro, clonat de hackeri. Românii primesc mesaje despre amenzi neplătite
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?