Noi confruntări violente între creştini şi musulmani au avut loc la Cairo

O persoană a fost ucisă duminică în confruntările din faţa catedralei Sfântul Marcu la Cairo, după funeraliile a patru copţi (creştini din Egipt) ucişi vineri în timpul violenţelor confesionale, a declarat un responsabil al Ministerului Sănătăţii.
Romania TV
07 apr. 2013, 19:29
Noi confruntări violente între creştini şi musulmani au avut loc la Cairo

„Un mort se află la spitalul Demerdache” din Cairo, a afirmat Ahmed al-Ansari pentru AFP, citat de Mediafax.

Credincioşii au fost atacaţi cu pietre la ieşirea lor din catedrala aflată în cartierul central Abbassiya, provocând violenţe. Poliţia a intervenit apoi cu gaze lacrimogene în zona catedralei, simbol al comunităţii cope care reclamă de multă vreme discriminarea şi marginalizarea şi care a fost ţinta unor atacuri repetate.

De asemenea, noi confruntări au izbucnit între musulmani şi creştini într-un oraş aflat la nord de Cairo, conform unui responsabil din cadrul poliţiei. „Se desfăşoară confruntări între creştini şi musulmani, iar anumiţi tineri au atacat şi forţele de poliţie”, a declarat un ofiţer de poliţie, prin telefon pentru AFP, din Al-Khussus.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Ei sunt sportivii români care au făcut avere după retragere. În ce și-au investit banii
Capital.ro
Un singur portofel pentru actul de identitate, permis, diplome și rețete. Termenul stabilit de UE pentru statele membre
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte