Se taie indemnizaţia de creştere a copilului. Cine poate pierde banii de la stat, ce prevede legea

Valoarea minimă care îi poate fi acordată unui individ pentru a-și crește copilul în primii ani de viață este de 1.496 de lei, iar valoarea maximă este de 8.500 de lei.
Filip Stan
15 mai 2023, 20:35
Se taie indemnizaţia de creştere a copilului. Cine poate pierde banii de la stat, ce prevede legea
Indemnizaţia de creştere a copilului reprezintă un sprijin financiar care se acordă până la împlinirea de 2 sau 3 ani pentru creșterea copilului. Oricare dintre cei doi părinți poate alege să își întrerupă munca pentru a sta acasă cu cel mic și poate primi bani de la stat în acest timp. Pe de altă parte, trebuie să aibă mare grijă la o condiție. În caz contrar, poate pierde indemnizația. 

Termenul de depunere a dosarului de indemnizație pentru creșterea copilului este de 60 de zile lucrătoare de la finalizarea concediului de maternitate de minimum 42 de zile. Ca urmare, persoanele care nu depun actele în timp util își pot pierde indemnizația.

Părinții care vor să beneficieze împreună de concediu de creștere al copilului pot opta pentru varianta în care unul dintre ei stă acasă pentru două luni, iar cel de-al doilea, pentru un an și 10 luni. În cazul celor care au prunci cu nevoi speciale, perioada poate fi extinsă până la un total de trei ani.

O primărie din Dolj dă indemnizație de 5.000 lei fiecărei femei care naște
Valoarea minimă care îi poate fi acordată unui individ pentru a-și crește copilul în primii ani de viață este de 1.496 de lei, iar valoarea maximă este de 8.500. Calculul pentru a afla ce indemnizație vei primi este rezultatul cuantumului de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni succesive și ultimele 24 de luni anterioare nașterii.

Persoane care pot beneficia de indemnizația de creștere a copilului și fără loc de muncă

  • au fost trimise în misiune permanentă în străinătate;
  • şi-au însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;
  • au beneficiat de indemnizaţie de şomaj sau au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;
  • s-au aflat în evidenţa agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv a Municipiului Bucureşti, în vederea acordării indemnizaţiei de şomaj;
  • au beneficiat de concedii şi de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate prevăzute de OUG nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate;
  • au beneficiat de concedii medicale şi indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale;
  • au beneficiat de pensie de invaliditate, în condiţiile legii;
  • se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare;
  • au beneficiat de concediu şi indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului
    -au beneficiat de concediu fără plată pentru creşterea copilului;
  • se află în perioada de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată şi începerea unui alt contract de muncă pe durată determinată;
  • se află în perioada de 60 de zile de la finalizarea cursurilor învăţământului obligatoriu sau, după caz, de la absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului preuniversitar, universitar la nivelul studiilor universitare de licenţă sau de master şi postuniversitar la nivel de masterat, cu sau fără examen de absolvire, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în şomaj, calculate începând cu data de 1 a lunii următoare finalizării studiilor;
  • au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare şi perfecţionare profesională din iniţiativa angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul;
  • se află în perioada cuprinsă între absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului medical superior, cu examen de licenţă organizat în prima sesiune, şi începerea primului rezidenţiat după absolvire

Ce venituri nete pot obține, în 2023, cei aflați în concediu de creștere pentru a nu pierde dreptul la indemnizație

Alocații lunare de peste 180 de lei de la stat pentru foarte mulți români. Cine poate beneficia şi în ce condiţii de ajutorul financiar

Conform OUG nr. 111/2010, dreptul de a obține indemnizația de creștere a copilului poate fi afectat dacă, anual, beneficiarul acesteia desfășoară activități care-i aduc anumite venituri în buzunar. Excepțional, beneficiarii indemnizației pot obține simultan cu indemnizația anumite sume de bani:

  • diverse sume în baza legii, a contractului colectiv sau individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creşterea copilului, altele decât cele rezultate din desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu (cum ar fi tichete cadou sau prime);
  • indemnizaţii în calitate de consilier local sau judeţean, indiferent de nivelul acestora;
  • beneficiarul realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfăşurarea efectivă a unei activităţi în perioada de concediu, al căror nivel net nu depăşeşte nivelul prevăzut de OUG 111 – acest nivel face obiectul unei modificări legislative însă.

OUG nr. 164/2022 este cea care prevede că cei aflați în CCC pot obține venituri nete anuale de până la de opt ori indemnizația minimă. Doar că deocamdată limita este încă „în aer” pentru că Guvernul nu a adoptat normele de aplicare ale ordonanței, de care depinde aplicarea prevederilor din aceasta. Până la momentul oficializării acelor norme avem ca reper limita fixată la cinci indemnizații minime de CCC, adică limita anterioară.

Cât este indemnizaţia minimă de CCC: potrivit OUG 111/2010, valoarea indemnizației lunare nu poate fi mai mică decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea ISR, așa că, odată cu creșterea ISR, pragul minim al indemnizației de CCC este, din martie 2023, de 1.314 lei, față de 1.250 lei, cât era anterior.

Având această informație, putem calcula pragul maxim de venituri ce pot fi obținute în paralel cu indemnizația de CCC, din martie 2023, fără a pierde dreptul la aceasta: 10.512 lei.

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Ce bine arată Mara Banică în costum de baie, în Maldive! Imagini senzaționale cu prezentatoarea de la Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Au mers în vacanță cu cortul, crezând că va fi distractiv. Câteva ore mai târziu, și-a găsit iubitul mort. „Dacă dormeam, nu se întâmpla asta”
Capital.ro
Imposibil pentru românii cu carte electronică de identitate. Avertisment pentru cei cu buletin cu cip: Obligație revine…
Playtech.ro
Semnele pe care Putin le-a transmis la întâlnirea cu Trump. În timp ce pe Zelensky l-a umilit, liderul SUA a fost cordial cu omologul său rus
Adevarul
„Țiganii, țiganii”. „Intelectualii” kosovari, trivialități la adresa românilor, după victoria FCSB de la Priștina
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte pe care interpreta de muzică din Timișoara a mai apucat să le scrie înaintă să moară! Ți se rupe sufletul. Câtă durere
Evz.ro
Războiul Rece și avanposturile secrete din Alaska. Cum a devenit „poarta de vest” a Americii în fața URSS
Prosport.ro
Apariția care le-a tăiat respirația. Cea mai frumoasă prezentatoare TV din Albania a atras toate privirile
kanald.ro
Cătălina și Andrei sunt cei doi soți implicați în accidentul grav din Târgu Frumos. Bărbatul a murit pe loc, iar soția sa și cele două fetițe se luptă acum pentru viața lor
Cancan.ro
Cauza morții artistei Emilia Istvan. De ce s-a stins din viață Mili de la Timișoara
iamsport.ro
Final de poveste după șase ani de căsnicie! Dan Alexa a divorțat de Andrada: ”Asta e tot ce contează”
MediaFlux
A treia pensie pentru români. Anunțul Ministrului Muncii despre momentul acordării
stirilekanald.ro
Judecător, torturat, mutilat și ucis lângă tribunalul unde lucra. Filmul complet al crimei șocante
Un fermier de 30 de ani a murit pe câmp, strivit în mașina de balotat