Iulian Cristache, preşedintele Asociaţiilor de Părinţi: „Sunt şi părinţi care nu susţin greva, există riscul îngheţării anului şcolar”

Simion Hăncescu, preşedintele FSLI a declarat miercuri că în negocierile de la Guvern, sindicatele au cerut să se dea o Ordonanţă de urgenţă, ca prim semn al bunelor intenţii.
Filip Stan
17 mai 2023, 22:01
Iulian Cristache, preşedintele Asociaţiilor de Părinţi:

Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, a declarat miercuri că susţine demersul cadrelor didactice de a intra în grevă însă sunt şi părinţi care nu susţin şi îi înţelege pentru că ei gândesc din propriul interes, că trebuie să îşi trimită copilul la şcoală, iar elevul trebuie să înveţe. El a precizat că dacă te duci în şcoală şi nu ai cu ce să îţi plăteşti utilităţile, nu ştie cât mai ţine vocaţia şi a atras atenţia că pe această salarizare nu o să mai avem profesori de ştiinţe exacte, în special în învăţământul primar. Cine mai vine cu 2.400 de lei în sistem care termină de exemplu Automatica sau Matematica sau Fizica, Chimia?, a spus Cristache.

”Noi susţinem, este vorba de federaţia noastră, pentru că sunt şi părinţi care nu susţin şi îi înţeleg pentru că ei gândesc din propriul interes, că trebuie să îşi trimită copilul la şcoală, că elevul trebuie să înveţe şi în special cei care dau examenele de admitere”, a spus Iulian Cristache în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News. 

Negocierile profesorilor cu premierul Ciucă au eșuat. De luni începe greva generală, au anunțat cadrele didactice

El a menţionat că noi vrem un sistem educaţional de calitate” şi că îl putem obţine cu nişte politici publice care să încurajeze viitorii studenţi să intre în acest sistem educaţional.

”Nu e vorba numai de vocaţie, că ţine un an, doi, trei ani, dar dacă te duci în şcoală şi nu ai cu ce să îţi plăteşti utilităţile, nu ştiu cât mai ţine vocaţia”, a eplicat preşedintele Federaţiei.

Iulian Cristache a arătat că a spus de ani de zile că pe această salarizare nu o să mai avem profesori de ştiinţe exacte, profesori care predau şi ajută la dezvoltarea gândirii structurate în special în învăţământul primar.

Klaus Iohannis promite salarii mai mari profesorilor: „Aici le dau dreptate, pentru un învăţământ de calitate nu este suficient să ai şcoli bine dotate”
”Cine mai vine cu 2.400 de lei în sistem care termină de exemplu Automatica sau Matematica sau Fizica, Chimia? Cine mai vine în sistem cu banii ăştia, că se duce la o multinaţională şi probabil obţine din start 3.000, 5.000 de lei”, a afirmat el.

Cristache a menţionat că este surprins că actualul guvernul nu răspunde, la modul real. ”Dacă acum, când există riscul îngheţării anului şcolar, există riscul ca cei care merg spre examenele naţionale să le fie întreruptă pregătirea, care sigur va dăuna, dacă ei acum nu vor să acţioneze să vină în sprijinul profesorilor….Nu spune nimeni că trebuie să dea de mâine 4.500 de lei salariu dar măcar să agreeze cu reprezentanţii sindicatelor un calendar. Ai pretenţia cu 2.500 de lei să vină profesorii buni în sistem?”, a comentat reprezentantul Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.

Simion Hăncescu, preşedintele FSLI a declarat miercuri că în negocierile de la Guvern, sindicatele au cerut să se dea o Ordonanţă de urgenţă, ca prim semn al bunelor intenţii, prin care să se acopere rata inflaţiei, dar premierul şi preşedintele PSD au spus că este imposibil, pentru că ar trebui să dea la toată lumea. Începuseră să facă calcule în faţa noastră, a mai spus Hăncescu, precizând că zarurile au fost aruncate în privinţa grevei şi că recomandarea sa este ca elevii să stea acasă, pentru că ei mai mulţi profesori nu vor preda şi nici măcar obligaţia de a-I supraveghea nu o au.

 

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
Triunghi amoros cu final tragic în Sibiu! Un bărbat a fost ucis și îngropat de femeia căreia îi era amant. Ea l-a omorât împreună cu concubinul ei
Fanatik.ro
Andrei Nicolescu, interviu eveniment: cine e omul care a salvat practic Dinamo. De ce nu a rămas la PSG după ce a luat probele și cum a jucat contra Stelei în 2018! Exclusiv
Capital.ro
Marea luptă declanșată în România. Traian Băsescu, refuz pentru Nicușor Dan: „Nu comentez! Privesc”
Playtech.ro
Ce trebuie să faci ca să nu mai pornească centrala la fiecare oră când e ger afară. Setările optime de temperatură pentru facturi mai mici
Adevarul
Gest incredibil de solidaritate. Directorul Muzeului Astra, premiat la Bruxelles, a dormit în maşină pentru echipa sa: „Am renunțat la confort”
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
O mamă și bebelușul ei au murit după o naștere acasă! Sarcina era una cu risc, însă femeia nu a respectat indicațiile medicilor
Cancan.ro
Tatăl Elenei, femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni, face primele declarații. Unde se grăbea biata mămică, de fapt
iamsport.ro
Acuzat de legenda Stelei că a plătit-o ”la negru”, Becali a recunoscut: ”E adevărat!”. A urmat un dialog uluitor între Lăcătuș și latifundiar: ”Am fost prost!” / ”Să dăm pe față”
MediaFlux
Locuințe la prețuri accesibile. Anunțul lui Nicușor Dan după discuția cu președintele Consiliului European
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025