Fost lider PDL, condamnat la închisoare cu executare pentru corupţie

Fostul şef al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, Sabin Ilieşi, a fost condamnat marţi de Tribunalul Bistriţa-Năsăud la patru ani şi jumătate de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi, în urma acuzaţiilor de corupţie aduse de DNA, după un proces care a durat mai bine de trei ani, informează Agerpres.
Filip Stan
09 apr. 2013, 14:30
Fost lider PDL, condamnat la închisoare cu executare pentru corupţie

Sabin Ilieşi a mai fost, de asemenea, prim-vicepreşedinte al PDL Bistriţa-Năsăud şi lider judeţean al PLD şi PNL, precum şi prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest ‘Vasile Goldiş’ Arad, filiala Bistriţa.

Ilieşi a fost trimis în judecată în luna decembrie a anului 2009, într-un dosar complex instrumentat de procurorii DNA, care îl acuzau de trafic de influenţă, uz de fals, complicitate la fals intelectual şi luare de mită. În acelaşi dosar au mai fost trimise în judecată şase persoane, funcţionari publici şi cadre universitare.

Marţi, judecătorii bistriţeni au dat o soluţie în acest dosar, fostul şef al Finanţelor bistriţene fiind condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare.

‘Condamnă pe inculpatul Ilieşi Sabin la patru ani închisoare şi doi ani interzicerea drepturilor (…), pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (…), doi ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor (…) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (…), un an şi trei luni luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale (…), un an şi şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals (…), doi ani şi 10 luni închisoare şi doi ani interzicerea drepturilor (….), pentru comiterea infracţiunii asimilate informaţiilor de corupţie (…). Constată că infracţiunile au fost săvârşite în concurs real şi ideal (…), contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de patru ani închisoare, sporită cu şase luni închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară cea mai grea, în total acesta urmând să execute patru ani şi şase luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. ‘a’ teza a II-a ‘b’ şi ‘c’ Cod penal, pe durata a doi ani’, se arată în soluţia dată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Ceilalţi inculpaţi au primit pedepse cu închisoarea cuprinse între 10 luni şi doi ani, însă s-a dispus suspendarea executării lor pentru anumite perioade de încercare, iar într-un alt caz s-a aplicat o amendă penală de 1.000 de lei.

În soluţia dată de judecătorii bistriţeni se arată, de asemenea, că Sabin Ilieşi a restituit către două martore -denunţătoare suma de 7.700 de euro, bani pe care procurorii au spus că acesta i-a pretins în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă Finanţe şi Garda Financiară pentru a obţine un raport favorabil de control pentru o societate comercială. Ilieşi mai are de returnat, însă, alţi 800 de euro primiţi în acelaşi scop.

Sentinţa dată marţi nu este una definitivă, inculpaţii putând face recurs în termen de zece zile de la pronunţare.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Top 10 cele mai sănătoase alimente din lume. Ele îți asigură aportul de vitamine de care ai nevoie
Fanatik.ro
Larisa Iordache, decizie radicală după ce a devenit mamă. Pasul pe care l-a făcut marea campioană
Capital.ro
Dezvăluirea momentului. Acum s-a aflat ce a făcut Călin Georgescu în timpul pandemiei
Playtech.ro
Ce este cvadriciclul și de ce poate fi condus fără permis de conducere. Modelul Arora S2 care a luat foc are viteză maximă de 25 km/h
Adevarul
Trupele NATO au fost „bătute măr” de ucraineni în cadrul unor exerciții în Estonia. „Suntem condamnați”
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bebeluș a murit după ce a băut lapte de... Vezi mai mult
iamsport.ro
”Pleacă dracului!”. Ce i-a spus Ilie Năstase lui Nicolae Ceaușescu de l-a ”înghețat” pe liderul comunist
MediaFlux
Surpriză în războiul din Ucraina. China ar putea ajuta să rezolve totul
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat