PNL discută retragerea sprijinului politic pentru Virgil Pop

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, va cere, luni, în Delegaţia Permanentă a partidului, retragerea sprijinului politic deputatului Virgil Pop, ca urmare a deciziei ICCJ de condamnare a acestuia.
Romania TV
16 dec. 2011, 14:22
PNL discută retragerea sprijinului politic pentru Virgil Pop

„În urma deciziei de astăzi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, va solicita luni, 19 decembrie a.c., Delegaţiei Permanente a partidului retragerea sprijinului politic pentru deputatul PNL Virgil Pop, până la pronunţarea sentinţei definitive”, se arată într-un comunicat al PNL.

Deputatul PNL Virgil Pop a fost găsit vinovat de instanţa supremă în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi a fost condamnat, vineri, la cinci ani de închisoare cu executarea pedepsei, decizia nefiind definitivă.

Instanţa supremă a finalizat în 9 decembrie dezbaterile în dosarul în care deputatul PNL Virgil Pop este acuzat de trafic de influenţă, decizia fiind pronunţată vineri în această cauză, care se judecă din ianuarie 2009.

În cazul lui Virgil Pop, instanţa a mai decis interzicerea unor drepturi timp de doi ani.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cine este Kimi Antonelli, puștiul de 20 de ani care a spulberat recordurile din Formula 1! Pariul de geniu al lui Toto Wolff a rescris istoria
Capital.ro
Fondul de rulment, obligatoriu la bloc. Ce se întâmplă cu banii și când îi pot primi înapoi proprietarii
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT