Rusia evacuează civilii de la graniţa cu Ucraina. Moscova a instituit de luni starea operaţională „antiteroristă”

Autorităţile ruse au iniţiat, luni după-amiază, evacuarea civililor din regiunea Belgorod, situată la frontiera cu Ucraina, unde au fost raportate incursiuni ale unor grupuri pro-ucrainene, informează cotidianul Le Monde.
Mircea Filipescu
23 mai 2023, 06:32
Rusia evacuează civilii de la graniţa cu Ucraina. Moscova a instituit de luni starea operaţională

Rusia evacuează civilii din Belgorod, în contextul confruntărilor militare. Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii Belgorod, a declarat luni seară că populaţia va fi evacuată din zonele în care sunt combatanţi străini. „O parte parte a populaţiei a părăsit teritoriul, îi ajutăm cu mijloace de transport pe cei care au rămas”, a afirmat Viaceslav Gladkov.

Administraţia de la Moscova a instituit, luni după-amiază, starea operaţională „antiteroristă” în regiunea rusă Belgorod, urmând să fie aplicate măsuri militare speciale de securitate în contextul incursiunii unui grup pro-ucrainean. „Pentru garantarea securităţii cetăţenilor din regiunea Belgorod, a fost instituită starea specială antiteroristă, cu măsuri speciale de securitate şi restricţii temporare”, a declarat anterior guvernatorul regional, Viaceslav Gladkov.

Avion de luptă rusesc Su-35 doborât în Marea Neagră. Imagini cu momentul în care pilotul încearcă să se apere cu rachete-momeală VIDEO

Autorităţile ruse au raportat, luni, o serie de atacuri ucrainene asupra unor localităţi din regiunea Belgorod, iar cel puţin şase persoane au fost rănite. „Un grup de recunoaştere şi sabotaj al forţelor ucrainene a intrat în districtul Graivoronski. Forţele militare ruse, în colaborare cu serviciile de frontieră, cu Garda Naţională rusă şi cu Serviciul Federal de Securitate (FSB) iau măsurile necesare pentru eliminarea inamicului”, a declarat guvernatorul Viaceslav Gladkov.

În schimb, Administraţia de la Kiev susţine că atacurile din regiunea rusă Belgorod sunt opera unui grup insurgent rus. Informaţiile nu pot fi confirmate din surse independente.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, luni, într-un discurs, că Adunarea Parlamentară a NATO a adoptat o declaraţie importantă, prin care recunoaşte ca genocid crimele Rusiei împotriva Ucrainei şi condamnă clar “ideologia ruscistă”.

Un comando din Ucraina a trecut graniţa în Rusia. Loviturile la frontieră se înmulţesc

Zelenski a precizat că ucrainenii au doborât noaptea trecută 25 de drone Shahed, dar şi rachete care au atacat Ucraina. “Astăzi vreau să mulţumesc tuturor războinicilor noştri care apără cerul. De aseară până azi dimineaţă, au doborât 25 de drone Shahed. 25 din 25. Un rezultat excelent. Şi fiecare astfel de doborâre înseamnă vieţi salvate, infrastructură salvată. Mulţumesc! Ei au reuşit să doboare şi câteva dintre rachetele teroriştilor, dar, din păcate, nu pe toate. Dnipro şi Harkov, Odesa şi Lviv, Kiev şi Zaporizhzhia – toate oraşele şi comunităţile noastre trebuie să primească un scut aerian în toată regula. Lucrăm foarte mult la acest lucru împreună cu partenerii noştri”, a afirmat liderul de la Kiev.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ce s-a ales de fostul jucător căruia Gigi Becali îi interzisese să mai dribleze la FCSB. Astăzi, a ajuns să spele mașinile bogaților
Capital.ro
Mihai Gâdea provoacă valuri în televiziune. Scandalul ar fi fost unul național: S-a încercat să fiu cumpărat cu geanta de bani
Playtech.ro
Programul supermarketurilor de Crăciun. Ce magazine sunt deschise pe 24, 25 și 26 decembrie
Adevarul
Val de concedieri la o fabrică din România, imediat după Sărbători
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Bonus pentru românii care și-au plătit impozitele la timp. Anunțul Ministerului Finanțelor
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet