Ciucă, la întâlnirea cu reprezentanții elevilor și părinților: ”Fac oricâte întâlniri e nevoie pentru a opri greva, dar nu putem depăşi cadrul legal”

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, marţi, în întâlnirea cu reprezentanţii părinţilor şi elevilor că va face oricâte întâlniri sunt necesare pentru a opri greva dar nu pot depăşi cadrul legal.
Alina Andrei
23 mai 2023, 13:01
Ciucă, la întâlnirea cu reprezentanții elevilor și părinților: ”Fac oricâte întâlniri e nevoie pentru a opri greva, dar nu putem depăşi cadrul legal”

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, marți, cu reprezenantii asociatiilor de părinți și elevi în contextul grevei profesorilor.

”Dacă este nevoie, fac oricâte întâlniri sunt necesare pentru a opri greva, dar nu putem depăşi cadrul legal”, le-a spus premierul Nicolae Ciucă reprezentanţilor părinţilor şi elevilor, cu care s-a întâlnit la Palatul Victoria.

Citește și: Premierul Ciucă, în a doua zi de grevă a profesorilor: Cererile sindicatelor din Educație „sunt absolut foarte, foarte greu de îndeplinit în momentul de față”

Premierul Ciucă a anunţat că Ordonanţa cu măsurile pentru profesori, care cuprinde Anexa 8, ajutorul pentru debutanţi şi cei care predau în zone defavorizate intră vineri în şedinţa de guvern.

”Vă rog să fiţi parte a soluţiei şi să susţineţi demersurile noastre pentru a stinge această grevă care ne afectează pe toţi. Problemele salariale vor fi rezolvate în legea salarizării unitare, avem nevoie de incredere”, a mai spus premierul.

Citește și: Sindicatele din Educaţie continuă greva generală şi ameninţă că vor ieşi masiv în stradă: „Nu avem nevoie de ajutoare sociale! Nu suntem asistaţi social!”

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi, despre greva din educaţie, că nu crede că în momentul de faţă este momentul prin care să putem să rezolvăm problemele blocând anul şcolar. Şeful Executivului a arătat că sunt unele chestiuni pe care le-a discutat la întâlnirea cu sindicatele care sunt foarte greu de îndeplinit în momentul de faţă. Premierull a precizat că marţi continuă dialogul cu asociaţiile părinţilor şi elevilor.

”Mă angajez personal, am discutat şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Marcel Ciolacu, astăzi vom continua dialogul cu asociaţia părinţilor şi a elevilor, şi vom face în aşa fel încât, pe bază de dialog, să rezolvăm problema, făcând încă odată apel şi la liderii de sindicat şi cadrele didactice să înţeleagă măsurile pe care le-am luat”, a declarat Ciucă, adăugând că există o ţintă de deficit care trebuie îndeplinită, iar orice altă cheltuială produce efect pe deficit.

El a subliniat că nu ar fi nici onest, nici corect, nici principial să predea un mandat care să aibă probleme.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Cum arată casa în care s-a ascuns criminalul de 13 ani din Cenei, după moartea lui Mario. Ce s-a găsit în patul lui
Fanatik.ro
Exclusiv. Denis Alibec și-a reziliat contractul cu FCSB și va juca la Farul! Gigi Becali trimite alți doi jucători la Constanța
Capital.ro
A câștigat procesul! Călin Georgescu va fi despăgubit de statul român. Tribunalul a luat decizia
Playtech.ro
Concurenta de la Chefi la Cutite a murit într-un teribil accident rutier. Avea doar 40 de ani
Adevarul
Jocul periculos care poate declanșa un nou conflict major. Expert: „Șansele ca Iranul să treacă pragul nuclear sunt foarte mari”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Tal Berkovich, concurentă la un show culinar, s-a stins din viață din cauza unui eveniment rutier
iamsport.ro
BREAKING | S-a rezolvat transferul: pleacă de la FCSB și semnează cu o echipă din SuperLiga! În ce condiții renunță Becali la jucător
MediaFlux
Facturi uriașe la întreținere! Va fi haos în februarie
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil