Dacă îţi plac roşiile ţuguiate, trebuie să ştii ce pericol se ascunde în spatele acestor tomate. Ce spun specialiştii despre forma acestora

Specialiștii trag un semnal de alarmă în cazul roșiilor ţuguiate. Cum ajung tomatele să aibă o astfel de formă şi la ce trebuie să fie atenţi consumatorii.
Mircea Filipescu
25 mai 2023, 22:23
Dacă îţi plac roşiile ţuguiate, trebuie să ştii ce pericol se ascunde în spatele acestor tomate. Ce spun specialiştii despre forma acestora

Roşiile sunt printre cele mai populare legume în România. De foarte multe ori, clienţii aleg să cumpere roşiile ţuguiate, pentru că au un gust mai bun şi le creează impresia de produs autohton. Dar, specialiștii au lansat un avertisment în cazul roșiilor ţuguiate, pentru că ar putea să devină un pericol pentru sănătate.

Citeşte şi Alexandru Rafila, despre spitalele regionale: ”Trebuie să devină operaționale începând cu anul 2027”

„În cantităţi foarte mari pot provoca iritaţii ale esofagului, prin ingerare, poate şi probleme la stomac, dar în acelaşi timp, foarte multe dintre ele sunt responsabile şi pentru boli de natură neurodegenerativă, mai ales cele care conţin, în special, metale grele”, a declarat  profesorul universitar doctor Vasile Stoleru, rector USV Iaşi,

Citeşte şi După greva generală din educație, urmează una în sănătate. Leonard Bărăscu, lider Sanitas, aruncă bomba: ”Avem un calendar pe care l-am anunţat”

Tomatele au această formă în urma unor hormoni chimici de sinteză care au fost utilizați la cultivarea lor. Consumul într-o cantitate mare poate provoca probleme de sănătate, precum iritații ale esofagului sau la stomac.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT