Zilele libere de 1-5 iunie se acordă şi se plătesc tuturor angajaților din Educație DOCUMENT

Sindicatele au venit cu precizări şi acuză că sunt presiuni în școli pe profesori să renunțe la protest dacă vor libere plătite în minivacanţa de Rusalii.
Mircea Filipescu
27 mai 2023, 08:59
Zilele libere de 1-5 iunie se acordă şi se plătesc tuturor angajaților din Educație DOCUMENT
PSD susține salarizarea competițională a profesorilor

Zilele libere din perioada joi, 1 iunie – luni, 5 iunie se acordă și sunt plătite pentru toți angajații din Învățământ, chiar dacă sunt în grevă sau nu, atrag atenția Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), într-o adresă către școli, obținută de Edupedu.ro, pe care o puteți consulta mai jos în articol. Organizațiile susțin că „fiind zile libere plătite, în care salariații nu prestează activitate, dar sunt remunerați, de acestea beneficiază toți salariații, prin efectul legii”.

Lovitură grea pentru profesorii aflați în grevă! Cadrele didactice, amenințate că vor pierde banii pentru zilele liberele legale
„Așa cum este definită greva, în Legea nr. 367/2022 (n. red. Legea Dialogului Social), aceasta presupune încetarea lucrului și se desfășoară în incinta unității; în consecință, în zilele în care nu se desfășoară activitate la sediul unității (zilele de repaus săptămânal, zilele libere plătite etc.) nu este îndeplinită condiția încetării lucrului și nici cea referitoare la prezența în incinta unității”, conform documentului.

Sindicatele susin că, la nivelul unităților de învățământ, s-ar exercita „presiuni asupra salariaților greviști, în sensul că nu vor beneficia de zilele libere plătite din perioada 1 iunie – 5 iunie 2023, dacă nu vor depune notificare de ieșire din grevă”.

  • Amintim că ultima zi liberă pentru bugetari a fost de 1 mai, care a picat într-o zi de luni. Următoarele zile libere vor fi pe 1 și 2 iunie 2023, care pică joi (Ziua Copilului) și vineri – „puntea” cu weekendul. Elevii trebuie să recupereze ziua de 2 iunie, declarată liberă de Guvern, până în 30 iunie, deși vacanța de vară 2023 începe pe 17 iunie. Pe 5 iunie, luni, este a doua zi de Rusalii, zi liberă prin Codul Muncii.

Sindicatele fac precizări și despre contractele individuale de muncă (CIM) care, începând cu 25 mai, se suspendă „din inițiativa angajatorului”, dată fiind ordonanța de urgență recentă a Guvernului nr. 42 care schimbă articolul 160 din Legea 367/2022. Detalii, mai jos.

”În ultimele ore am fost sesizați că, la nivelul unităților de învățământ, se exercită presiuni asupra salariaților greviști, în sensul că nu vor beneficia de zilele libere plătite din perioada 1 iunie – 5 iunie 2023, dacă nu vor depune notificare de ieșire din grevă.

În aceste condiții, facem următoarele precizări:

  • zilele libere plătite din 1 iunie și din 5 iunie (a doua zi de Rusalii) sunt acordate tuturor salariaților, conform art. 139 alin (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • ziua de 2 iunie este stabilită ca zi liberă potrivit art. 1 din H.G. nr. 1555/2022 și urmează a se recupera până la data de 30 iunie 2023;
  • fiind zile libere plătite, în care salariații nu prestează activitate, dar sunt remunerați, de acestea beneficiază toți salariații, prin efectul legii, indiferent dacă participă sau nu la grevă;
  • așa cum este definită greva, în Legea nr. 367/2022, aceasta presupune încetarea lucrului și se desfășoară în incinta unității; în consecință, în zilele în care nu se desfășoară activitate la sediul unității (zilele de repaus săptămânal, zilele libere plătite etc.) nu este îndeplinită condiția încetării lucrului și nici cea referitoare la prezența în incinta unității (…)

În concluzie, zilele libere plătite din perioada 01.06.2023 – 05.06.2023 trebuie acordate și plătite tuturor salariaților din unitățile de învățământ, neavând importanță dacă participă sau nu la grevă”, scriu sindicatele în adresă.

Marius Budăi nu vrea tocmeală ca la târg pe salariile profesorilor. Ministrul Muncii lucrează la OUG: „ Nu tratăm educația ca la piață: mai pune tu, mai dau eu și vedem unde am ajuns”

Contractele de muncă se suspendă „din inițiativa angajatorului”, pentru noii greviști de pe 25 mai

”Referitor la intrarea în vigoare și aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 42/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 367/2022 privind dialogul social şi a Legii nr. 253/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459/25.05.2023 [cea mai relevantă pentru greva noastră fiind modificarea art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, în noua formă textul fiind: „(1) Pe toată durata participării la grevă contractul individual de muncă sau raportul de serviciu al angajatului se suspendă la iniţiativa angajatului. Pe perioada suspendării se menţin doar drepturile de asigurări de sănătate.”], precizăm următoarele:

1) potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.”

2) potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil: (1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.”, iar conform alin. (5): Dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite DUPĂ INTRAREA SA ÎN VIGOAREprecum şi situaţiilor juridice născute DUPĂ INTRAREA SA ÎN VIGOARE.”

În raport de dispozițiile constituționale și legale care statuează intrarea în vigoare a actelor normative și aplicarea lor, este evident că prevederile art. I pct. 54 din O.U.G.nr. 42/2023, care modifică prevederile art. 160 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, NU produc efecte asupra situației salariaților din învățământ care sunt în grevă începând din data de 22 mai (întrucât declanșarea grevei s-a realizat conform dispozițiilor legale în vigoare la acel moment), ci doar celor care intră în grevă după data de 25 mai 2023 (data intrării în vigoare a OUG nr. 42/2023)”.

„Reamintim că obligația înregistrării în REVISAL a suspendării contractului individual de muncă revine, într-adevăr, angajatorului, dar, în absența unei dispoziții legale exprese referitoare la momentul în care se înregistrează în REVISAL suspendarea contractului individual de muncă pe durata grevei și având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaților, suspendarea pe durata grevei poate fi operată astăzi pentru ziua următoare.

Însă, angajatorul trebuie să analizeze cum ar putea să procedeze la o asemenea înregistrare, în condițiile în care nu se știe cu exactitate dacă salariații care astăzi se află în grevă, se vor afla și mâine, cu atât mai mult cu cât, salariații pot renunța, în scris, la grevă (potrivit art. 153 din Legea nr. 367/2022) sau pot să intre în grevă (potrivit art. 156 din același act normativ). În fapt, este practic imposibil să se opereze corect în REVISAL suspendarea contractului individual de muncă pe durata grevei, deoarece este aproape imposibil de determinat cât timp un salariat va participa la grevă. Totodată, dacă persoana abilitată să opereze în REVISAL este în grevă, nu are cine să facă înregistrările”, se mai arată în document.

DailyBusiness
Români jefuiți în Turcia, la un hotel de lux, în 2025. S-au furat banii din seif și înlocuiți cu bancnote false
Spynews
”Dumnezeule, ce ne-ai dat să trăim!”. Alina Marymar, șocată! Are legătură cu nepotul ei decedat, Lucas. Mulți nu cred că e o coincidență
Bzi.ro
Carmen Negoiță, goală pe internet! „Cea mai apreciată poză!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cristi Balaj îi propune lui Gigi Becali un fundaș de la CFR Cluj. „L-au mai vrut cei de la FCSB”. Exclusiv
Capital.ro
Zi mare pentru familia Băsescu! Elena Băsescu e în culmea fericirii: Într-o clipă, viața se întâmplă (FOTO)
Playtech.ro
Când se face zacusca? Aşa profiţi din plin de gustul dulce al legumelor bine coapte
Adevarul
Rețeta sănătoasă, care te ajută să slăbești fără să renunți la gust, recomandată de un antrenor de fitness: „Am pierdut 7 kilograme”
wowbiz.ro
Un nepalez a fost găsit în stare de inconștiență la marginea unui drum din Vaslui! Străinul a fost salvat la timp de un jandarm aflat în timpul liber
Economica.net
VIDEO Autostrada Bucureştiului - Se ridică podul peste lacul Cernica
Prosport.ro
Cea mai frumoasă voleibalistă a lumii a publicat imagini mai mult decât îndrăznețe în costum de baie
kanald.ro
S-au scumpit rovinieta și taxa de pod de la Fetești de la 1 septembrie 2025. Cât trebuie să plătească șoferii
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu s-a întors în România! Cu cine a fost surprinsă vedeta, după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
”Ăsta e el, la fundulețul domnului Șucu!”. Făcut praf de apropiatul patronului Rapidului, Prunea a venit cu o replică dezlănțuită: ”Spală-te cu el pe cap”
MediaFlux
Cât aur mai are România. BNR face anunțul privind și rezervele valutare
stirilekanald.ro
Cutremur de 6 grade cu peste 800 de morți. Alte sute de oameni, dați dispăruți și căutați sub dărâmături
Acesta este cauza pentru care femeile își pierd dorința: 4 motive cheie!