Tren Săgeata Albastră în flăcări, lângă Pitești. La bord se aflau aproximativ 60 de persoane

Un tren Săgeata Albastră a luat foc, în această seară, lângă Pitești. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere.
Alina Costache
30 mai 2023, 23:23
Tren Săgeata Albastră în flăcări, lângă Pitești. La bord se aflau aproximativ 60 de persoane
Un tren Săgeata Albastră a luat foc

Accident feroviar lângă Pitești. Un tren Săgeata Albastră a fost cuprins de flăcări între gările Pitești și Pârvu. Pompierii argeșeni au intervenit pentru stingerea incendiului, care ar fi izbucnit din cauza unei scurgeri a lichidelor combustibile pe suprafețele elementelor din zona motorului.

Citește și: Panică pentru pasagerii unui tren Săgeată Albastră, care a rămas fără frâne. „Ne întreba pe noi unde este” VIDEO

„În această seară, pompierii argeșeni au fost sesizați cu privire la izbucnirea unui incendiu în zona motorului unui tren de persoane, aflat între gările Pitești și Pârvu.

S-au asigurat măsuri specifice de prevenire și stingere ale incendiilor de către pompieri, la fața locului fiind fumegație din zona compartimentului motor, unde au ars elemente combustibile.  

Nu au fost victime sau persoane care să necesite primul ajutor calificat, iar trenul a putut continua deplasarea către Gara Pârvu cu aproximativ 60 de persoane la bord, acestea fiind preluate de către un alt tren pentru a ajunge la destinațiile inițiale.

Citește și: Sistemul feroviar din România este în colaps. Directorul CFR Călători: „Dacă ar fi să scoatem mâine toate locomotivele fără reviziile mari, ar trebui să anulăm 80% din trenuri”

La fața locului au intervenit colegii noștri cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor și două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentul Bradu și Secția Costești.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurgerea lichidelor combustibile pe suprafețele elementelor fierbinți din zona motorului”, a transmis ISU Argeș.

Cei aproximativ 60 de călători au post preluați de un alt tren.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Theo Rose, reacție după ce a fost acuzată că-și ascunde copilul de camerele de filmare: „Nu l-am pus să stea cu spatele”
Fanatik.ro
Gigi Becali, veste mare de la sfătuitorul său: „Mirel Rădoi s-ar întoarce la FCSB!”
Capital.ro
Misterul fraudei de la Revolut: S-a aflat metoda folosită de hackerii. Detaliul care le-a ușurat „munca”
Playtech.ro
Obiectul neobișnuit găsit de un șofer la cheia mașinii după ce a cumpărat-o. 'Tocmai ajunsesem acasă'. Angajații au explicat ce face
Adevarul
Fostul șef al armatei ucrainene avertizează: armele noi nu pot câștiga un război cu strategii vechi
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
EL este stomatologul din Timișoara găsit ÎMPUȘCAT în ca... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Stelei îl contrează pe Gică Popescu: ”Unde te-ai ascuns, băi, băiatule?”
MediaFlux
Horoscop 17 septembrie 2026. O zi cu surprize de proporții! Unii nativi primesc o veste mult așteptată, iar alții pot da lovitura la bani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte