OMV Petrom a descoperit în România zăcăminte de petrol şi gaze echivalente cu trei sferturi din producţia pe anul trecut

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, anunţă că a descoperit noi resurse de ţiţei şi gaze naturale în regiunile Oltenia şi Muntenia din sudul României. Cumulat, descoperirile se ridică la peste 30 milioane bep resurse recuperabile, echivalentul a trei pătrimi din producţia realizată de OMV Petrom în anul 2022. Investiţia în campania de foraj de explorare a fost de aproximativ 20 milioane euro.
Mircea Filipescu
13 iun. 2023, 16:51
OMV Petrom a descoperit în România zăcăminte de petrol şi gaze echivalente cu trei sferturi din producţia pe anul trecut

”OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, anunţă că a descoperit noi resurse de ţiţei şi gaze naturale în regiunile Oltenia şi Muntenia din sudul României. Cumulat, descoperirile se ridică la peste 30 milioane bep resurse recuperabile, echivalentul a trei pătrimi din producţia realizată de OMV Petrom în anul 2022”, anunţă compania.

Forajul de explorare şi testare a acestor trei sonde a avut loc în perioada iunie 2022 – aprilie 2023. Compania a investit în forajul de explorare aproximativ 20 de milioane de euro.

„Romania produce ţiţei şi gaze de peste 150 de ani, iar in aceste condiţii identificarea de noi resurse presupune un efort semnificativ. Noile descoperiri vor contribui la reducerea declinului producţiei noastre şi la continuitatea furnizării unor produse esenţiale pentru economie”, spune Cristian Hubati, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Explorare şi Producţie.

Una dintre descoperirile făcute de OMV Petrom a fost în perimetrul de explorare Verguleasa, din regiunea Olteniei. Compania a identificat resurse de ţiţei care se ridică la aproximativ 20 de milioane bep în total, aceasta reprezentând cea mai mare descoperire de ţiţei a OMV Petrom din ultimele decenii. Descoperirea se află în proximitatea unei alte zone de exploatare, ceea ce oferă sinergii care vor contribui la începerea mai rapidă a producţiei.

O altă descoperire a avut loc în perimetrul de explorare Târgovişte, unde au fost identificate resurse de ţiţei în cantitate estimată de 6 milioane bep. Lucrările de testare au avut loc în aprilie 2023, iar cele premergătoare dezvoltării exploatării sunt în curs de pregătire.

O a treia descoperire a fost făcută în perimetrul de explorare Târgu Jiu şi au fost identificate resurse de gaze naturale de 7 milioane bep, echivalentul a aproape o treime din producţia de gaze naturale a României din anul 2022. O a doua sondă este deja planificată pentru anul viitor, iar pregătirile pentru conectare sunt în curs.

Toate descoperirile sunt rezultatul strategiei de explorare a companiei, concentrată pe oportunităţile din apropierea zăcămintelor existente, ceea ce facilitează dezvoltarea rapidă, conectarea şi producţia timpurie a resurselor nou descoperite.

Citeşte şi: Facturile românilor bubuie în plină iarnă, se taie voucherele de energie. Ce noi vouchere primesc românii din septembrie

OMV Petrom este cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV Petrom este o companie în care acţionarii români deţin peste 42% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 21,7% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori din Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 39 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 – 2022. În aceeaşi perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde de euro. În anul 2022 impozitele plătite de OMV Petrom au asigurat 7% din veniturile fiscale ale României.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În perioada 2007 – 2022, compania a alocat circa 120 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom şi-a anunţat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD), Grupul operativ pentru publicarea informaţiilor financiare referitoare la schimbările climatice privind riscurile şi oportunităţile asociate schimbărilor climatice. OMV Petrom raportează anual progresul realizat în ceea ce priveşte implementarea acestor recomandări.

Citeşte şi: Virgil Popescu anunță cât timp mai este valabilă subvenția pentru căldură: ”Să nu luăm decizii pripite”

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Ce este sincopa cardiacă, afecțiunea lui Mircea Lucescu din cantonamentul naționalei. Simptome, cauze și ce e vital să faci când ți se face rău. Sfatul medicului specialist pentru Fanatik
Capital.ro
Doliu în sportul românesc. România a pierdut un fost jucător şi antrenor. A câştigat de 8 ori campionatul cu Steaua
Playtech.ro
Țara care impune restricții la energie timp de o lună. Magazinele și restaurantele se închid mai devreme
Adevarul
Putin clădește „Noua Rusie” în Ucraina ocupată: cum a integrat teritoriile anexate în economia rusă
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român i-a luat viața prietenului său moldovean într-un mod crunt, după o ceartă aprinsă. Victima de 37 de ani a fost găsită cu picioarele rupte
iamsport.ro
A fost în TOP 30 tineri din Europa. Românul care a făcut furori la 20 de ani, în străinătate: 'Pentru ei, a fost cea mai mare sumă de transfer'
MediaFlux
Efectul invizibil al sextilului Saturn–Pluto. Ce se întâmplă când are loc acest fenomen astrologic
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj