Disidenţii din PDL se pregătesc să candideze la europarlamentare sub stindardul Mişcării Populare

Deputatul PDL Florin Popescu, susţinător al Elenei Udrea la Convenţia Naţională, a afirmat că la alegerile europarlamentare se vede alături de proiectul politic al lui Traian Băsescu, Mişcarea Populară. Potrivit gandul.info, cei din aripa Udrea îşi propun să se separe treptat de partid, inclusiv cu câteva filiale importante ale partidului şi să se alăture Mişcării Populare astfel încât noul partid să candideze la europarlamentarele din acest an.
Filip Stan
13 apr. 2013, 14:25
Disidenţii din PDL se pregătesc să candideze la europarlamentare sub stindardul Mişcării Populare

În vreme ce noua conducere instalată după alegerea lui Vasile Blaga la şefia democrat-liberalilor vorbeşte de sfârşitul conflictelor din partid, vicele Ioan Oltean decretând chiar că „starea de război s-a încheiat”, susţinătorii Elenei Udrea se pregătesc de revanşă şi fac planul ca alegerile europarlamentare de anul viitor să-i găsească sub sigla altui partid structurat atât la nivel parlamentar, cât şi în teritoriu.

Potrivit unor surse democrat-liberale, primul pas ar fi plecarea bucată cu bucată a mai multor deputaţi şi senatori, orizontul de timp fiind de maximum două luni în care „disidenţii” să poată constitui grupuri parlamentare proprii în Camera Deputaţilor şi Senat. Potrivit regulamentelor, grupurile parlamentare pot fi constituite din minimum 10 deputaţi, respectiv 7 senatori.

În paralel, mutări similare ar urma să aibă loc în teritoriu, la o primă strigare pe listă fiind puse, în bloc sau în parte, filiale precum Neamţ, Dâmboviţa, Bacău, Argeş, Arad sau Sibiu.

Mişcarea Populară pusă pe picioare de preşedintele Traian Băsescu nu este în afara acestui plan, apariţia noului partid, pentru care, susţin sursele citate este luată în calcul titularura de Partidul Popular, fiind gândită ca o consecinţă a nevoii de reprezentare ca urmare a aşteptării create de Mişcarea Populară, care se preconizează că îşi va păstra în aceste condiţii statutul de fundaţie. De altfel, în judeţe au început să se organizeze filliale ale MP, în care democrat-liberalii se implică.

Cum proiectul urmează aceeaşi reţetă a ruperii grupului Stolojan de PNL şi constituirii PLD, disidenţii democrat-liberali caută un lider care, asemenea lui Stolojan în 2007, să asigure credibilitatea noii formaţiuni şi un scor bun la europarlamentare. În discuţie este Emil Boc care, spun sursele citate, este în acest moment „în expectativă”.

Elena Udrea recunoaşte că există încă nemulţumiri în partid şi mulţi dintre susţinătorii săi au cerut plecarea din partid după congres, însă decizia a fost de a rămâne în rândurile PDL. Chiar şi aşa, Udrea nu exclude „plecări individuale”. „Există o nemulţumire. Am avut însă discuţii şi decizia a fost să rămânem în PDL . Nu poate fi vorba de o mişcare a unui grup, de o alternativă a susţinătorilor mei. Dacă se va pleca, se va pleca individual. Pot fi plecări separate, cazuri punctuale, cum a fost cu Mihai Stănişoară sau Ion Cupă”, a declarat Elena Udrea, pentru „Gândul”.

Liderul PDL Dâmboviţa, deputatul Florin Popescu, unul dintre susţinătorii lui Udrea, evită să vorbească tranşant despre o plecare din PDL. „Nu comentez”, a declarat el, întrebat dacă are în intenţie plecarea din partid. Cu toate acestea, el spune că „în campania pentru europarlamentare mă văd alături de proiectul lui Traian Băsescu”, „În acest moment, Traian Băsescu e în afara PDL”, a adăugat Popescu.

Un alt susţinător al Elenei Udrea, Gheorghe Ştefan spune că nu va pleca din PDL, motivul fiind că, potrivit legii, şi-ar pierde mandatul de primar de Piatra Neamţ. El admite însă că sunt mulţi nemulţumiţi, chiar în filiala sa oamenii fiind împărţiţi şi mulţi dintre ei s-au înscris în Mişcarea Populară. „Cred că Mişcarea Populară are un mare grad de încredere şi potenţial”, a declarat Gheorghe Ştefan.

DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Localitatea de lângă București în care se mută lumea bună. Sunt case la fel ca în California pentru oamenii cu bani, dar și terenuri mai ieftine. Școlile sunt bune, există magazine mari și faci doar 30 de minute până la km 0 al Capitalei
Capital.ro
România a pierdut cea mai iubită prezentatoare TV. Românii nu o vor uita niciodată
Playtech.ro
Ce să nu faci atunci când te întâlnești cu ursul în pădure. Autoritățile române fac apel la populație
DailyBusiness
Pensiile românilor în pericol. Angajații din casele de pensii au declanșat un protest în urma măsurilor fiscale luate de Ilie Bolojan
Adevarul
Dezvăluiri din dosarul generalilor Coldea și Dumbravǎ: acuzații de filaj la avocați, afaceriști si magistrați. Cine e Sorin Georgescu
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Românii, fără viză în SUA. Vestea așteptată de peste Ocean
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din România! Temperaturile maxime ating 40 de grade Celsius în următoarele zile
Cancan.ro
Nicușor Dan, mai bogat cu 12 milioane de euro! Banii urmează să îi fie virați pe card
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai scapă. Cum plănuia să pună mâna pe țară. Procurorii au aflat totul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Irina Columbeanu își schimbă viața! Fiica lui Irinel Columbeanu pleacă din Malibu și nu va mai locui cu Monica Gabor
MediaFlux
Se recalculează pensiile pentru 5 milioane de pensionari! Anunțul CNPP
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
România arde, iar în trei țări se moare de frig! Temperaturile extrem de scăzute au dus la moartea a zeci de persoane