Noi detalii șocante despre Titan! Carcasa submersibilului ar fi fost din fibră de carbon expirată, cumpărată la reducere

Noi detalii șocante ies la iveală despre submersibilul Titan, care a dispărut duminica trecută, cu cinci persoane la bord, după ce a suferit o "implozie catastrofală", în timp ce se îndrepta în adâncuri spre epava pachebotului Titanic. Presa internațională afirmă că carcasa submersibilului ar fi fost făcută din fibră de carbon expirată, cumpărată la reducere.
Alina Costache
25 iun. 2023, 18:20
Noi detalii șocante despre Titan! Carcasa submersibilului ar fi fost din fibră de carbon expirată, cumpărată la reducere
Noi detalii șocante despre Titan!

Noi detalii șocante despre Titan! Se pare că, cei de la compania OceanGate ar fi folosit pentru construcția submersibilului fibră de carbon de la Boeing, pe care au cumpărat-o la un preț mult mai mic pentru că depășise termenul de valabilitate pentru avioane.

Citește și Finalul tragic al pasagerilor din submersibilul Titan, explicat. Ce presupune „o implozie catastrofală”

Noi detalii șocante despre Titan!

Informația a fost dezvăluită de către redactorul șef al Travel Weekly, Arnie Weissmann, care urma să se îmbarce pe submersibilul Titan pentru a vedea epava Titanicului, în luna mai, însă călătoria respectivă nu a mai fost efectuată cauza vremii.

Jurnalistul susține că fondatorul OceanGate, Stockton Rush, i-ar fi dezvăluit că a folosit fibra de carbon pentru fabricarea Titanului cumpărată la o reducere mare de la Boeing, deoarece materialul a depășit termenul de valabilitate pentru a fi folosit în avioane.

Atunci când a auzit aceste detalii, Arnie Weissmann a spus că și-a manifestat îngrijorarea cu privire la siguranța sa, la bordul submersibilului, însă directorul OceanGate i-a dat asigurări că termenele de valabilitate pentru fibra de carbon au fost stabilite mult prea devreme.

După ce declarațiile jurnalistului au fost făcute publice de presa internațională reprezentanții companiei Boeing au declarat că nu au găsit nicio înregistrare a vreunei vânzări de material compozit către OceanGate sau CEO-ul său”.

Cu toate acestea, pe site-ul OceanGate se menționa până de curând că nava Titan a fost proiectată „în colaborare” cu Boeing. Acum, producătorul de avioane americane neagă orice implicare în proiectarea submersibilului Titan.

Finalul tragic al pasagerilor din submersibilul Titan, explicat

Submersibilul Titan, care se îndrepta în adâncuri spre epava pachebotului Titanic, a dispărut duminica trecută, cu cinci persoane la bord, după ce a suferit o „implozie catastrofală”, a declarat joi contraamiralul John Mauger, din cadrul Pazei de Coastă americane.

Conul de la coadă şi alte resturi de la submersibilul Titan au fost găsite de un vehicul operat de la distanţă la 1.600 de metri de prova Titanicului, care se află la aproape 4.000 de metri adâncime în Oceanul Atlanticului de Nord.

Garda de Coastă a declarat că resturile găsite pe fundul mării indică o „pierdere catastrofală a camerei de presiune”.

Ce este o implozie catastrofală? Opusul unei explozii, o implozie este atunci când un obiect se prăbuşeşte brusc şi violent în sine. La acele adâncimi, submersibilul este supus unei presiuni uriaşe şi chiar şi cel mai mic defect structural ar putea fi dezastruos, spun experţi citaţi de CNN.

„Deci, la acea adâncime, presiunea probabil este de peste 2 tone pe centimetru pătrat, de peste 350 de ori mai mare decât presiunea de pe Pământ. Orice mică fisură ar putea provoca o implozie imediată, ceea ce ar distruge vasul”, a declarat Tom Maddox, director executiv al Underwater Forensic Investigators, care a participat la o expediţie pe Titanic în 2005.

Presiunea la suprafaţă este măsurată ca fiind de 1 atmosferă, ceea ce înseamnă aproximativ 7 kilograme pe centimetru pătrat. Pe măsură ce se intră mai adânc sub apă, această presiune creşte progresiv. La adâncimea la care se află epava Titanicului, presiunea este de aproape 2,7 tone pe centimetru pătrat.

Mulţi se întreabă dacă echipajul a ştiut ce se întâmplă. Cu o presiune atât de mare asupra submersibilului, implozia s-ar fi produs într-o fracţiune de milisecundă. O implozie catastrofală se produce la o viteză de peste 2.400 de kilometri pe oră, a declarat pentru CNN Aileen Marty, fost ofiţer de marină şi profesor la Florida International University. Ea spune că întreaga construcţie s-a prăbuşit înainte ca indivizii din interior să realizeze că existră o problemă.

„Au murit într-un mod în care nici măcar nu şi-au dat seama că erau pe cale să moară. În cele din urmă, printre multele moduri în care putem muri, acesta este nedureros”, dă asigurări specialista.

Întrebat despre şansele de recuperare a membrilor echipajului de pe Titan, Mauger, de la Paza de Coastă americană, a declarat că nu are „un răspuns în acest moment”, dar că vor continua căutările. „Este un mediu incredibil de neiertător acolo jos, pe fundul mării”, a declarat el joi.

Citește și Care au fost ultimele cuvinte ale căpitanului de pe Titanic. Adevărul a ieșit la iveală la mai bine de 100 de ani de la scufundarea celebrului vas

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Aproape de un record la FCSB – Csikszereda! E de necrezut câte bilete s-au vândut până în dimineața meciului. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă banii în România. Schimbare istorică a bancnotelor de la 1 februarie 2026. E o premieră în ultimii 25 de ani
Playtech.ro
Anunţ de ultimă oră despre pensiile militarilor şi poliţiştilor! Vor fi afectaţi de noile reguli de calcul
Adevarul
Cum poți afla dacă ai radon în casă. Harta zonelor sensibile și riscurile gazului radioactiv
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Cunoscutul milionar a dezvăluit ce bacșiș l-a învățat Giovanni Becali să lase la restaurant: ”Nu te sfătuiesc să faci așa!”
MediaFlux
Amenda pe care o primești dacă nu aprinzi luminile de ceaţă. Risc crescut de accidente
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil