Ioana Dichiseanu, concert FADO la ICR Lisabona: ”În memoria Amáliei Rodrigues, în orice este o lucrare a Divinității!”

Acompaniată de doi instrumentiști portughezi consacrați, António Neto - chitară clasică - și Luís Coelho, chitară portugheză, Ioana Dichiseanu va susține un concert-omagiu la Institutul Cultural Român (ICR) din Lisabona, în memoria nemuritoarei Amália Rodrigues.
Alina Costache
29 iun. 2023, 12:21
Ioana Dichiseanu, concert FADO la ICR Lisabona: ”În memoria Amáliei Rodrigues, în orice este o lucrare a Divinității!”

Evenimentul este organizat de ICR în colaborare cu Fundação Amália Rodrigues și se va desfășura în Lisabona – la Jardim da Casa-Museu Amália Rodrigues – în data de 29 iunie 2023, de la ora 18:30.

Spectatorii vor avea privilegiul de a reasculta melodii emoționante ale Amáliei Rodrigues, interpretate de Ioana Dichiseanu, artista româncă pentru care muzica fado s-a transformat într-un mod de viață, de nostalgie și de chintesență a unor trăiri interioare pe care numai acest gen muzical le poate oferi, atât celei care interpretează partiturile, cât și ascultătorilor.

 

Ioana Dichiseanu va oferi publicului portughez și o piesă a Mariei Tănase

Piesele care vor fi interpretate în acest concert-omagiu au fost alese chiar de artista Ioana Dichiseanu, ca o evocare a personalității nemuritoarei cântărețe portugheze Amália Rodrigues, cea care a transformat muzica fado într-un simbol muzical inegalabil.

Pe scenă, Ioana Dichiseanu va oferi publicului portughez și o altă mare surpriză muzica, o piesă a Mariei Tănase, celebra cântăreață de muzică populară a României.

Alături de Ioana Dichiseanu, António Neto și Luís Coelho vor încânta publicul prezent la concertul-omagiu, iar acest eveniment cultural va însemna nu numai comuniunea cu sufletele celor prezenți, dar și că o dovadă că muzica fado – în anul 2011, acest gen muzical a fost înscris pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO – este nepieritoare.

  • António Neto a absolvit Academia dos Amadores de Música din Lisabona la vârsta de 15 ani, unde a studiat chitara clasică timp de patru ani. După această pregătire, s-a alăturat mai multor trupe de pop și jazz, însoțind și câțiva cântăreți de fado. S-a dedicat fado-ului în totalitate, începând să cânte în cluburi și case de fado. În perioada 2001- 2008 a fost invitat de Mariza să o însoțească la concerte. După această colaborare a început să cânte pentru mai mulți cântăreți de fado, în principal pentru Carla Pires din 2008.

  • Luís Coelho s-a născut la Lisabona, pe 6 decembrie 1983, iar primele lecții de chitara portugheză le-a luat de la tatăl său, un chitarist amator. După vârsta de 19 ani și-a început studiile la Escola de Música do Conservatório Nacional cu profesorul și chitaristul João Torre do Valle.

Ioana Dichiseanu a lansat albumul ”O meu fado”

Sedusă încă din copilărie de acest stil muzical fascinant, Ioana Dichiseanu a lansat – în cadrul Festivalului de Teatru, Film și Muzică ”Ion Dichiseanu” de la Adjud – albumul ”O meu fado”, spunând că, printr-o astfel de muzică – intrepretul are șansa incomensurabilă de a ajunge la sufletul ascultătorului.

”Cel care cântă acest gen de muzică trebuie să atingă sufletul ascultătorilor”, a transmis, emoționată, Ioana Dichiseanu.

Acest concert extraordinar de muzică fado care se va desfășura la Lisabona se materializează, astfel, într-un omagiu cantabil adus morții Amáliei Rodrigues – ”Zeița muzicii Fado” – și nostalgiei.

În limba portugheză, cuvântul ”saudade” înseamnă ”durere”, iar românii și portughezii împărtășesc, într-o comuniune care transcende spațiul și timpul, semnificația profundă a unei astfel de stări și o melancolie care, așezată pe portativ, impresionează în fiecare moment.

Ioana Dichiseanu: ”În orice este o lucrare a Divinității”

Absolventă a Universității de Regie Teatru și Film, Ioana Dichiseanu spune că muzica fado este credința ei, iar în acest stil muzical a descoperit ”sensul vieții artistice”.

”Nimic nu este întâmplător! În orice este o lucrare a Divinității. După ce am imprimat piesele pentru primul meu album fado, am găsit, surprinzător, printre amintirile tatălui meu, o fotografie din 1975 în care el apare alături de «Zeița muzicii fado», Amália Rodrigues”, mărturisește Ioana Dichiseanu.

Organizatorii acestui concert-omagiu a dus memoriei Amáliei Rodrigues anunță că – datorită spațiului limitat -, accesul se va face, în limita locurilor disponibile, prin înscriere prealabilă pe adresa de email: [email protected], până pe data de 23 iunie 2023.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Revoluție la ANAF! Cine va fi noul șef al Fiscului Bucureşti! Se schimbă toți directorii de colectare. Exclusiv
Capital.ro
Ce se întâmplă cu afacerile Elenei Udrea după ce a ieșit din închisoare. Magistrații vor lua decizia
Playtech.ro
Cum se calculează viteza medie pe drumurile din România și ce amenzi primești pentru depășirea ei
Adevarul
Top 10 cele mai căutate mașini second hand. Pericolul din spatele ofertelor „bune”
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Imagini în costum de baie cu femeia care a construit un imperiu din nimic
kanald.ro
Mădălin, un băiețel de 11 ani, este de negăsit de două săptămâni! Un mesaj RO-ALERT a fost emis în 5 județe din România
Cancan.ro
ULTIMELE clipe din viața lui Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața unei școli din Maramureș. Martorii fac dezvăluiri tulburătoare
iamsport.ro
Iubitul Anamariei Prodan l-a ”înțepat” pe Mutu: ”Putea să fie noul Hagi, dar a ales să fie actualul nimeni”. Cum a reacționat ”Briliantul”
MediaFlux
Cine a fost Willy Pragher, fotoreporterul artist al Bucureștiului interbelic
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor