Prejudiciul de la BCR Ploiești a depășit jumătate de milion de euro

Peste jumătate de milion de euro lipsesc din camera de tezaur a BCR Ploieşti, suma de bani fiind parţial furată, parţial distrusă de flăcări în incendiul provocat de doi angajaţi ai băncii pentru a şterge urmele furtului, anunţat, sâmbătă, Poliţia Prahova, citată de Mediafax.
Romania TV
17 dec. 2011, 17:28
Prejudiciul de la BCR Ploiești a depășit jumătate de milion de euro

Poliţia Prahova a anunţat sâmbătă, într-un comunicat, că în urma inventarierii pagubei produse de incendiul care a avut loc în sediul BCR Ploieşti în 30 noiembrie s-a constatat lipsa sumei de 548.353 de euro, bani care au fost atât furaţi, cât şi distruşi prin incendiere.

Conform sursei citate, urmează să se stabilească cu exactitate cuantumul sumei distruse de flăcări şi cuantumul sumei furate de doi angajaţi ai băncii.

Potrivit Poliţiei Prahova, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a început urmărirea penală împotriva a doi angajaţi ai BCR Ploieşti, respectiv o femeie care lucra ca supervizor şi un bărbat care lucra pe postul de coordonator al centrului de procesare din cadrul băncii.

Anchetatorii susţineau, vineri, că cei doi au intrat în camera tezaurului din incinta băncii şi au sustras de acolo 150.000 de euro, ulterior femeia intrând în camera tezaurului fără autorizaţie şi dând foc pentru ca lipsa banilor să nu fie observată.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, procurorul Alina Comăniţă, declara, vineri, că femeia este cercetată pentru delapidare şi distrugere calificată, fiind acuzată că şi-a însuşit 150.000 de euro, respectiv trei teancuri a câte o sută de bancnote de 500 de euro fiecare.

Joi, femeia a fost reţinută, însă i s-a făcut rău şi a fost internată de urgenţă în Maternitatea din Ploieşti. Ea a refuzat să facă orice declaraţie atât joi, în momentul reţinerii, cât şi vineri, în spital, unde s-a încercat audierea de către procurorul de caz.

Complicele femeii este cercetat în stare de libertate.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Donald Trump vrea la Casa Albă un sportiv din Rusia!
Capital.ro
Avertisment de la Poliția Română pentru șoferi. Mai multe drumuri sunt afectate de ceață și vizibilitate redusă. Ce artere rutiere sunt vizate
Playtech.ro
Ești în depășire și treci cu viteză prin dreptul radarului. Ce mașină apare în înregistrarea Poliției
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT