Sebastian Burduja, nou atac la adresa lui Clotilde Armand. Ministrul Energiei o acuză pe primăriţă că lasă 20.000 de apartamente din sectoarele 1 şi 6 fără apă caldă

Reprezentanţii PNL Sector 1 au acuzat-o pe edilul Clotilde Armand că lasă, începând de luni, peste 20.000 de apartamente din Sectorul 1 şi Sectorul 6 fără apă caldă, pentru că primarul refuză să pună pe ordinea de zi bugetul companiei CET Griviţa, precum şi majorarea de capital necesară pentru finalizarea investiţiilor şi asigurarea capitalului de lucru.
Mircea Filipescu
30 iun. 2023, 21:04
Sebastian Burduja, nou atac la adresa lui Clotilde Armand. Ministrul Energiei o acuză pe primăriţă că lasă 20.000 de apartamente din sectoarele 1 şi 6 fără apă caldă

Astfel, organizaţia liberală de sector îi cere PNL primarului Armand convocarea unei şedinţe extraordinare de Consiliu Local cu cele două puncte pe ordinea de zi şi anume bugetul de venituri şi cheltuieli şi majorarea de capital a CET Griviţa.

Proiectul de buget de venituri şi cheltuieli a fost depus la Primăria Sectorului 1 în luna februarie, moment din care a rămas blocat în sertarul cu poliţe politice al primarului Armand, arată comunicatul de presă al PNL Sector 1, potrivit News.ro.

Compania a transmis constant solicitări oficiale pentru aducerea la vot în Consiliu Local, conform legii, a bugetului, explicând de fiecare dată consecinţele acestui blocaj.

„Clotilde Armand a ales, încă o dată, să pună propriile orgolii şi calcule politice mai presus de interesul cetăţenilor şi trimite zeci de mii de bucureşteni în Evul Mediu din punct de vedere al utilităţilor de bază: apă caldă şi căldură. CET Griviţa este o companie care deserveşte peste 20.000 de apartamente din două sectoare, 1 şi 6, are o instalaţie modernizată care produce, în cogenerare, energie termică şi electrică. Cu toate acestea, Armand alege să o închidă şi să irosească, din nou, banii bucureştenilor.

CET Grivita este singurul CET din Bucureşti care deţine Autorizaţie Integrată de Mediu şi deţine toate avizele necesare activării pe piaţa de energie: producţie, distribuţie etc. În plus, asigură venitul pentru aproape 100 de familii, care astăzi se întreabă ce se va întâmpla cu locurile lor de muncă. Niciunul dintre aceste argumente nu a fost mai puternic decât mixul de orgoliu, incompetenţă şi rea-voinţă. O somăm pe Clotilde Armand să convoace URGENT şedinţa de consiliu local pentru a rezolva rapid această problemă”, a declarat Sebastian Burduja, preşedinte PNL Sector 1, conform sursei citate.

Citeşte şi: Dana Budeanu, lecţie pentru Ciolacu: „Inflaţia globală e cauzată de lăcomia corporaţiilor. Un asemenea fenomen nu se poate rezolva printr-o ordonanţă de urgenţă”

Reprezentanţii PNL Sector 1 mai spus că atacul lui Clotilde Armand la siguranţa energetică este cu atât mai grav cu cât CET Griviţa a trimis multiple modificări de încetare a activităţii pe termen nelimitat, toate rămase fără răspuns. Mai mult, în şedinţa de Consiliu Local de vineri, directorul general al CET Griviţa, Radu Curcan, a anunţat că va înainta Consiliului de Administraţie o notă de informare privind intrarea în insolvenţă. Indiferent de decizia CA, insolvenţa companiei este inevitabilă în acest moment, urmând, cel mai probabil, să fie iniţiată de furnizorul de gaze.

Situaţia este cauzată exclusiv de refuzul lui Armand de supune votului Consiliului Local proiectul de HCL privind majorarea de capital, blocat de 14 luni, şi bugetul de venituri şi cheltuieli, blocat de aproape 6 luni, potrivit sursei menţionate.

În anul 2018, a fost aprobată modernizarea instalaţiei CET Griviţa, fondurile fiind asigurate prin bugetul local al Sectorului 1.

Investiţia a fost finalizată în 2022, compania a achitat o parte din investiţie din propria producţie, dar are datorii către furnizori şi nu are capital de lucru.

Proiectul de majorare a capitalului a fost depus în aprilie 2022, fiind blocat încă de atunci.

Citeşte şi: Emoționant! Primarul Piedone și bunica cu zarzavaturi, revedere cu lacrimi și îmbrățișări: „M-am simțit dator să-i mulțumesc” (VIDEO)

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
MM Stoica, analiză dură a FCSB: „Suntem pe fundul prăpastiei! Bifăm un record istoric”. Ce se întâmplă cu Alibec 
Capital.ro
Dispare numerarul? Banca Centrală Europeană pregătește moneda digitală. Fiecare cetățean va putea deține un sold direct
Playtech.ro
De ce să îți înfășori cheile mașinii în folie de aluminiu
Adevarul
Președintele Nicușor Dan a confirmat oficial când se va căsători: „Este 100% sigur”
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
Apar noi reguli pentru vânzătorii de artificii din România! Produsele interzise de Revelion
stirilekanald.ro
O nouă EXPLOZIE a avut loc cu câteva momente în urmă, din cauza acumulării de gaze
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai