Negocierile Dacia-sindicat au fost finalizate. Vezi cu cât vor creşte salariile

Negocierile dintre conducerea constructorului auto Dacia şi Sindicatul Autoturisme Dacia s-au încheiat marţi, fiind agreate o creştere a "masei salariale" cu 6% şi o primă de rezultat pentru toţi angajaţii, pentru rezultatul anului 2012, de 1.680 lei brut.
Romania TV
16 apr. 2013, 12:31
Negocierile Dacia-sindicat au fost finalizate. Vezi cu cât vor creşte salariile

„În cadrul şedinţei finale de negociere, părţile au convenit creşteri salariale, care vor fi acordate din luna mai şi care pentru perimetrul platformei reprezintă o creştere a masei salariale cu 6%. În plus, toţi angajaţii vor primi o primă pentru rezultatul anului 2012, în valoare de 1.680 lei brut, care va fi acordată, de asemenea, în luna mai 2013”, se spune într-un comunicat transmis de Dacia.

Negocierile au început în data de 20 februarie, până în prezent având loc mai multe şedinţe.

Reprezentanţii constructorului auto au anunţat la 8 aprilie că solicitarea sindicatului Dacia echivalează cu o majorare a veniturilor de circa 40% şi este „complet nerealistă”, punând în pericol competitivitatea companiei şi locurile de muncă.

Conducerea Dacia a propus atunci sindicatului ca noul Contract Colectiv de Muncă pentru acest an să prevadă creşteri generale de 90 lei pentru operatori şi personalul tehnic, economic, ştiinţific şi administrativ (TESA) nivelurile 5-7, din ianuarie 2013, urmând ca din luna mai să existe o majore de 85 lei pentru operatori, o creştere individuală de 4% pentru TESA nivelurile 5-7 şi de 6% pentru TESA nivelurile 8-10.

Totodată, managementul a propus o primă de rezultat de 900 lei pentru anul trecut, potrivit unui comunicat transmis de companie.

O parte a angajaţilor uzinei Dacia din Mioveni au oprit activitatea pe 20 şi 21 martie, nemultumiţi că nu a fost semnat contractul colectiv de muncă şi că revendicările salariale cerute de ei nu au fost incluse în document.

Conducerea Dacia şi reprezentanţii sindicatului au convenit la 21 martie să continue negocierile pentru contractul colectiv de muncă doar în condiţiile reluării lucrului şi revenirii la o desfăşurare normală a producţiei.

De asemenea, părţile au agreat să continue dialogul doar în cadrul comisiei de negociere.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum a demolat Canada, prima echipă calificată în optimile CM 2026, naționala României. Atacantul dorit de Gigi Becali, ratare colosală pe Național Arena
Capital.ro
Energie gratuită pentru români. Mii de clienți PPC au beneficiat de facturi reduse și prețuri mai mici în orele de vârf
Playtech.ro
Caniculă extremă în România! Codul roşu se extinde, unde sunt restricţii de trafic
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Soția și cei doi copii ai fotbalistului Lucas Trejo au fost găsiți morți în urma cutremurelor din Venezuela
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Sf. Petru și Pavel. Cui îi spunem „La mulți ani”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?