ATENTATELE DIN BOSTON. Departamentul american al Justiţiei dezminte că un suspect ar fi fost ARESTAT

Departamentul american al Justiţiei neagă efectuarea unei arestări în ancheta privind atentatele din Boston, informează CNN, potrivit Mediafax.  
Romania TV
17 apr. 2013, 17:25
ATENTATELE DIN BOSTON. Departamentul american al Justiţiei dezminte că un suspect ar fi fost ARESTAT

Anterior, surse citate de CNN declarau că un suspect a fost arestat în investigaţia privind atentatele de la maratonul din Boston.

Potrivit unei surse din cadrul Biroului Federal de Investigaţii, un suspect a fost identificat pe baza imaginilor înregistrate de sisteme video de supraveghere. Alţi oficiali au declarat că au fost făcute „progrese substanţiale” în ancheta declanşată după exploziile de la maratonul din Boston.

Bilanţul exploziilor produse pe 15 aprilie la maratonul din Boston este de trei morţi şi peste 180 de răniţi.

Preşedintele Barack Obama declara marţi că exploziile sunt de natură teroristă, promiţând că vinovaţii vor fi aduşi în faţa justiţiei. FBI tratează exploziile din Boston ca fiind atacuri teroriste, dar încă nu se ştie dacă este vorba de o organizaţie teroristă internaţională, de o grupare de pe plan intern sau de acţiunile unui individ.

Trei persoane au fost ucise şi peste 100 au fost rănite, luni, în două explozii violente care au avut loc la maratonul din Boston, un carnagiu produs în plin centru al oraşului. Autorităţile au clasificat exploziile drept un atac terorist.

Biroul Federal de Investigaţii a anunţat marţi că nu dispune de informaţii privind eventuale ameninţări proferate înaintea maratonului din Boston.

Citeşte şi: GROAZĂ în SUA, după EXPLOZIILE de la Boston. GALERIE FOTO de la ATENTATE

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Căutări intensificate în Bacău pentru găsirea minorei Neculcia Andreea Elena. Polițiștii au mobilizat noi forțe și un elicopter
Fanatik.ro
Declarația lui Șumudică despre Rapid pentru care Pancu îl va aplauda în picioare. Exclusiv
Capital.ro
Caniculă într-o parte a țării, vijelii în alta. Harta fenomenelor meteo anunțate de meteorologi
Playtech.ro
De ce consumă mai mult mașina dacă rezervorul este aproape gol. Greșeala pe care mulți șoferi o fac fără să știe
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Foto-șoc! După 8 operații la piciorul stâng, s-a afișat în costum de baie. Cum arată după ce medicii au vrut să-i amputeze piciorul
MediaFlux
Trump și-a găsit înlocuitor! Numele spus în privat donatorilor pentru viitoarele alegeri din 2028
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România