Traian Băsescu, surprins în avion în timpul unei ”băi de mulțime” ca pe vremuri. Unde a călătorit fostul președinte

nalta Curte de Casație și Justiție a decis în urmă cu mai bine de un an că fostul președinte român Traian Băsescu a fost colaborator al fostei Securități, astfel că acesta și-a pierdut o serie de privilegii, printre care și dreptul la escortă SPP, astfel că acum călătorește singur oriunde merge.
Mircea Filipescu
18 iul. 2023, 08:48
Traian Băsescu, surprins în avion în timpul unei ”băi de mulțime” ca pe vremuri. Unde a călătorit fostul președinte

Zilele trecute, de exemplu, Traian Băsescu a fost surprins în una dintre cursele București-Strasbourg, acesta mergând în Franța pentru o ședință a Parlamentului European.

Fostul președinte nu pare deloc afectat de retragerea escortei SPP, ba chiar profită de fiecare ocazie pentru a discuta cu oameni, făcând adevărate ”băi de mulțime”, așa cum ii era obiceiul și atunci când ocupa cea mai înaltă funcție în stat.

Cu zâmbetul pe buze, fostul șef al României s-a întreținut cu cei care l-au recunoscut, înainte de ședința de la Parlamentul European, potrivit imaginilor realizate de Cancan. Acestea sunt, practic, primele fotografii cu un ex-președinte de stat care face baie de mulțime fără SPP-iști în jur.

Traian Băsescu

Traian Băsescu a fost președinte al României în două mandate, în perioada 2004-2014. Înainte, fusese primar general al Capitalei (2000-2004).

Citește și: Klaus Iohannis, despre scandalul privind „azilele groazei”: „Cred că demisiile politice au fost suficiente pentru moment”

Ieșit la pensie, fostul comandant de navă în cadrul flotei comerciale a României în perioada comunistă avea să primească o lovitură cruntă. A pățit-o în luna martie a anului trecut, atunci când Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis că a fost colaborator al Securității.

Traian Băsescu

A fost momentul în care Traian Băsescu a pierdut o serie de privilegii de care doar cei care au avut calitatea de președinte al României beneficiază pe durata vieţii.

Traian Băsescu nu a mai avut dreptul la folosirea gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă. În plus, a rămas și fără indemnizaţia lunară în cuantum egal cu 75% din cea acordată ca președinte în exercițiu a României.

Totodată, Traian Băsescu nu mai beneficiază de serviciile SPP, nu mai poate folosi gratuit un autoturism dat de statul român. Toate erau asigurate de Serviciul de Protecţie şi Pază.

Citește și: Elena Udrea și Ioana Băsescu scapă de închisoare pe prescripție, Dan Andronic – achitat a doua oară

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Când va arăta FCSB ca o echipă capabilă să câștige titlul! „Totul s-a schimbat!”
Capital.ro
Pericolul ascuns din locuințele încălzite cu sobe în sezonul rece. Greșelile care pot provoca incendii și intoxicații cu monoxid de carbon
Playtech.ro
Cât plătești la curent pentru centrala pe gaz. Calcul pentru 6, 10 și 14 ore de funcționare pe zi
Adevarul
Un străin mutat în Cluj-Napoca a ajuns într-un „război” culinar cu o bunicuță, vecina sa
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Fenomenal! Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT