Controale la pensiunile din Suceava, în special la cele din apropierea mănăstirilor

Unităţile de cazare din zonele turistice ale judeţului Suceava, în special, cele din apropierea mănăstirilor sunt verificate de inspectorii sanitari suceveni, în condiţiile în care în perioada Sărbătorilor pascale se aşteaptă o creştere a numărului de turişti.
Romania TV
19 apr. 2013, 12:57
Controale la pensiunile din Suceava, în special la cele din apropierea mănăstirilor

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Ludovic Abiţei, a declarat, vineri, că inspectorii sanitari suceveni fac verificări la unităţile de cazare şi în restaurantele din judeţ, în special, la cele situate în zonele turistice, potrivit Mediafax.

Abiţei a precizat că la unităţile hoteliere şi la pensiunile sucevene sunt verificate condiţiile igienico-sanitare ale spaţiilor de cazare, dar şi dacă personalul acestora este instruit în privinţa noţiunilor elementare de asigurare a igienei la locul de muncă şi dacă au fişele de aptitudini medicale vizate.

El a spus că astfel de controale se desfăşoară şi la unităţi de cazare din apropierea mănăstirilor din judeţ în condiţiile în care se aşteaptă un aflux de turişti care aleg să-şi petreacă Sărbătorile pascale în Bucovina.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Răzvan Sava a luat decizia finală: vine la U Craiova? Anunțul făcut de tatăl său
Capital.ro
Salarii de până la 3.600 de euro pentru românii care vor să lucreze în străinătate. Domeniile în care se fac angajări
Playtech.ro
Românii care pot circula fără centură în 2026. Lista completă a bolilor acceptate prin lege, aşa nu primesc amendă
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România se pot infecta
wowbiz.ro
„Folosea medicamente antidepresive puternice” Mărturia explozivă a mamei lui Ece Irtem. Prin ce trecea celebra actriță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine e Vozinha, portarul echipei Capul Verde care a devenit viral după meciul cu Spania. Mama lui nu a putut fi alături de el, deoarece nu a avut bani de viză
iamsport.ro
Boateng ar putea fi înlocuit la Dinamo de ”achiziția excelentă” realizată de club: ”Singurul care poate face asta! Vine dintr-o altă lume”
MediaFlux
Scad facturile la gaze naturale. Noile tarife aprobate de la 1 iulie 2026
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Din ce sunt fabricate brichetele de foc și cât de eficiente sunt în sezonul rece