Sentința care a șocat România. Cine sunt judecătorii care au achitat torționarii lui Gheorghe Ursu

Achitarea torționarilor lui Gheorghe Ursu a provocat stupoare în societatea românească. Scandalul este abia la început, iar pe unele forumuri deja se discută despre cine sunt, de fapt, judecătorii care au pronunțat controversata decizie. 
Mircea Filipescu
28 iul. 2023, 09:53
Sentința care a șocat România. Cine sunt judecătorii care au achitat torționarii lui Gheorghe Ursu

Judecătorii care i-au achitat definitiv pe foștii securiști ai disidentului Gheorghe Ursu sunt Valerica Voica, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu, scrie G4Media.

Doi dintre aceștia l-au achitat și pe Gabriel Oprea, în primă instanță, iar judecătoarea a fost promovată la Curtea Supremă de secția de judecători a CSM dominat de Lia Savonea, precizează sursa citată.

Cei trei judecători ai Curţii Supreme i-au achitat joi pe foștii securiști Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați de procurori de uciderea disidentului Gheorghe Ursu. Judecătorii au argumentat, printre altele, că „la nivelul anului 1985 nu se mai poate considera că există o intenție clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităților statului”.

Cei trei judecători ai Curţii Supreme i-au achitat joi pe foștii securiști Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați de procurori de uciderea disidentului Gheorghe Ursu. Judecătorii au argumentat, printre altele, că „la nivelul anului 1985 nu se mai poate considera că există o intenție clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităților statului”. Citește motivarea completă, aici.

Constantin Epure este judecătorul de la ÎCCJ care, în februarie 2020, a motivat (după 10 luni) decizia de restituire la parchet a dosarului Mineriadei prin care a fost trimisă în judecată fosta conducere a României din 1990: fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director SRI Virgil Măgureanu. Epure este unul dintre judecătorii care l-au condamnat pe Liviu Dragnea la trei ani și șase luni de închisoare, cu executare. Este și unul dintre judecătorii care au condamnat-o definitiv la 6 ani de închisoare cu executare în Gala Bute pe Elena Udrea.

Alin Sorin Nicolescu și Constantin Epure sunt doi din cei trei judecători care, în noiembrie 2021, au dispus achitarea inculpaților din dosarul deturnărilor de fonduri operative de la DIPI (Departamentul de informații și protecție internă, serviciul secret al MAI).

Andrei Ursu a ieșit la atac

Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, susţine că sentinţa definitivă de achitare primită de torţionarii tatălui său din partea Curţii Supreme este una ”scandaloasă şi abjectă”.

„Este o sentinţă scandaloasă. Este o sentinţă abjectă. Probatoriul a fost foarte solid, covârşitor, dosarul are zeci de volume de mărturii care arată vinovăţia celor doi torţionari şi vinovăţia întregului aparat represiv care a acţionat în anii ’70- ’80 şi care a făcut multe victime. (…) Acest complet de judecată a ajuns să spună că Securitatea nu a fost violentă, că au fost doar nişte cauze întâmplătoare, izolate, că nu se poate spune nici măcar că a existat o relaţie de adversitate între disidenţi şi aparatul represiv.

Judecătorii au considerat că aceste cazuri de violenţă n-au fost exact în 1985 (anul în care Gheorghe Ursu a murit în arestul Securităţii – n.r.) . Au fost în ’83, în ’87… Această motivare, că aceste cazuri de violenţă n-ar fost în aceeaşi perioadă cu Gheorghe Ursu, este pur şi simplu kafkiană. De fapt, în 1985, Radu Filipescu era deţinut la Aiud şi bătut. Radu Filipescu şi toţi colegii lui erau bătuţi la zarcă, ţinuţi ca Hristos, suspendaţi, cu inele, ca şi Gheorghe Ursu, care a trecut şi el trei zile pe la izolare severă, unde a fost bătut sălbatic”, a spus Andrei Ursu, la Prima TV, printre altele.

DailyBusiness
Ce avere lasă în urmă Ion Iliescu și cine va moșteni avuția fostului președinte
Spynews
Mara Bănică, vacanță fabuloasă în Maldive! Cazarea pe care a ales-o este un colț de rai și arată spectaculos | FOTO
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Culisele întâlnirii Ion Iliescu – Vladimir Putin. Cu ce cadou l-a impresionat românul pe liderul rus
Capital.ro
Decizie pentru românii cu buletin. Se schimbă regulile începând cu luna aceasta. Unde se schimbă cartea de identitate
Playtech.ro
Cât costă autorizația de construcție în 2025 și ce factori îți pot crește prețul
Adevarul
Relația tensionată dintre Ion Iliescu și Regele Mihai. Momentul în care regele a refuzat să-l salute pe fostul președinte
wowbiz.ro
Avem ULTIMA fotografie cu Ion Iliescu înainte de a muri: Era slab și îmbătrânit Cum arăta fostul președinte
Evz.ro
Taxe noi pentru șoferii români care merg în vacanță în Bulgaria
Prosport.ro
„Milionari și bogătași îi scriu și îi oferă excursii în Europa”. Femeia care a declanșat isteria între bărbații cu bani după ce s-a despărțit de logodnic
kanald.ro
Ce avere a lăsat în urmă Ion Iliescu. Fostul președinte avea o pensie de 4.200 de euro lunar
Cancan.ro
Femeia care i-a furat liniștea lui Ion Iliescu! Prietena ei dă cărțile pe față: 'O ducea prin străinătate… Se plimbau cu precauție, să
Capital.ro
Schimbare privind retragerile de la bancomat. Băncile vor bate palma. Mii de ATM-uri sunt vizate
StirileBZI
Românii strâng cureaua, Parlamentul toarnă în pahare! Se aruncă mii de euro pe whiskey și vin de lux
stirilekanald.ro
Ion Iliescu nu a avut copii, însă are un moștenitor. Cine este ”fiul secret” al fostului președinte și al soției sale, Nina
Primele detalii despre înmormântarea lui Ion Iliescu. Guvernul a stabilit pașii oficiali