Marcel Boloş anunţă restructurări masive la stat, sunt vizaţi angajaţii cu salarii mari: „Înseamnă o reducere a şefimii cu 30 la sută”

Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a anunţat miercuri, după discuţiile cu premierul Marcel Ciolacu, mai multe măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare, iar printre acestea se află reducerea numărului de secretari de stat cu 20%, reducerea posturilor vacante în sectorul public, fiind în evidenţă peste 200.000 de astfel de posturi.
Filip Stan
02 aug. 2023, 13:12
Marcel Boloş anunţă restructurări masive la stat, sunt vizaţi angajaţii cu salarii mari:

Marcel Boloş a prezentat miercuri, într-o conferinţă de presă, măsurile care vor fi luate pentru ministere, autorităţi publice centrale şi locale.
“Vă este cunoscut din discuţiile care au avut loc în spaţiul public, reducerea numărului de secretari de stat, subsecretari de stat, funcţiile asimilate de demnitate publică cu 20%. Acest lucru s-a decis la nivelul coaliţiei şi după aceea, avem setul de măsuri care priveşte structurile organizatorice la nivelul autorităţilor publice centrale şi locale şi acestea o parte din ele vă sunt cunoscute: reducerea numărului de posturi vacante din sectorul public. Avem în evidenţă 204.000 posturi vacante care au drept consecinţă şi impact asupra funcţiilor de conducere din sectorul public, pentru că, împreună cu măsura aceasta a reducerii posturilor vacante cresc normativele de personal”, a afirmat ministrul Finanţelor.

Cum strânge Guvernul cureaua. Marcel Ciolacu, declarațiile zilei după întâlnirea cu Marcel Boloş: „Sunt peste 50 de măsuri. Cei care joacă Solitaire la serviciu să-şi caute de lucru în altă parte”

El a menţionat că un serviciu nu va mai putea funcţiona dacă nu sunt minim zece persoane angajate, iar o direcţie, dacă nu are cel puţin 20 de angajaţi.  “Nu va mai putea funcţiona un serviciu dacă nu sunt minim zece persoane în subordinea şefului de serviciu. Nu va mai putea funcţiona o direcţie dacă nu sunt minim 20 de persoane în subordinea structurii şi directorului direcţiei de specialitate respectivă. Nu va mai putea funcţiona o direcţie generală dacă nu sunt minim 40 de persoane în respectiva structură. În felul acesta, funcţia de şef birou şi, respectiv organizările şi structurile care sunt de natura birourilor şi funcţia de şef de birou se desfiinţează. În plus, tot pe partea de funcţii de conducere, reducerea procentului de 12 la sută la opt la sută din numărul total de posturi existente la nivelul unei autorităţi publice centrale sau locale. Înseamnă o reducere a şefimii cu 30 la sută. Asta ar trebui să aibă impact nu numai pe cheltuielile de personal, ci şi în procesul de deservire a oamenilor. Trebuie să ne orientăm mai bine spre ceea ce înseamnă deservirea populaţiei, să debirocratizăm aceste structuri care deservesc oamenii”, a transmis Marcel Boloş.

Marcel Boloş, măsuri dure de austeritate: Se taie vouchere de vacanţă şi indemnizaţia de hrană, se pun plafoane la mobile, se fac concedieri masive
El a adăugat că a întâlnit situaţii în care un birou avea doi angajaţi deşi organigrama prevedea cinci angajaţi “Am fost de 30 de ani în administraţia publică locală şi am întâlnit adeseori situaţii în care, deşi era organizat un birou care până acum prevedea cinci posturi în subordine, din ele erau ocupate poate două. Deci e nedrept ca să avem astfel de situaţii în sectorul public şi, de asemenea, să avem funcţiile de conducere atât de stufoase şi structurile atât de birocratice, încât omul până la urmă să sufere din această birocraţie şi din felul în care avem organizate toate structurile funcţionale la nivelul autorităţilor publice”, a explicat ministerul Finanţelor.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Europa are o nouă Mecca a miliardarilor. Apartamentele au ajuns la 35.000 euro/mp, iar magnații își mută aici averile de la Miami
Capital.ro
Elena Udrea și-a ieșit din minți. Ce i s-a întâmplat în trafic: Ori economia duduie, ori a făcut benzina 1 leu
Playtech.ro
Cum verifici ce aplicații îți ascultă microfonul și folosesc camera în fundal
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia a reușit să slăbească după ce a schimbat un singur LUCRU în dieta zilnică
iamsport.ro
Rapid i-a tăiat indemnizația lunară de 1500 de lei unei legende a clubului: ”Nu ne mai respectă!”
MediaFlux
Primele scenarii după discuțiile neoficiale avute de Nicușor Dan cu liderii fostei Coaliții. Cum ar putea arăta „guvernul de un an”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi