ADN-ul ar putea fi „Arca lui Noe” a speciilor dispărute

Acum 60 de ani, pe 25 aprilie 1953, Francis Crick şi James Watson descriau prima oară într-un studiu structura ADN-ului (acidul dezoxiribonucleic), în formă de dublă elice, care cuprinde patrimoniul genetic al oricărei forme de viaţă, aminteşte AFP, citat de Agerpres.

Astăzi, unii experţi recurg la ADN pentru a clona specii dispărute din eşantioane vechi, păstrate în muzee. Luna trecută, cercetători participanţi la proiectul australian „Lazare”(Lazăr) au anunţat că au recuperat „nuclee moarte” din celulele unei ciudate specii de broască, considerată dispărută din 1983, pe care le-au injectat apoi în celule fără nucleu ale unei rude îndepărtate care trăieşte. Îngheţat de 40 de ani, materialul genetic al broaştei Rheobatrachus silus a revenit la viaţă, la fel ca Lazăr din Biblie. Unele celule de ouă astfel create au început să se înmulţească, formând un început de embrioni. Embrionii clonaţi au pierit în câteva zile, însă cercetătorii sunt siguri că pot realiza miracolul ‘reînvierii’ acestei broaşte. „La o broască, acest lucru ar putea dura unul sau doi ani. La un mamut, poate 20, 30 de ani sau mai puţin„, apreciază Hendrik Poinar, specialist în genetica evoluţiei şi ADN-ului vechi la Universitatea canadiană McMaster, intervievat de AFP.

Lista nu s-ar opri aici. Ea ar cuprinde şi tigrul tasmanian, marsupial carnivor dispărut în anii 1930, pasărea dodo, care nu a mai fost văzută de la sfârşitul secolului al XVII-lea. „Reînvierea” a înregistrat deja un succes: în 2009 a fost clonat un muflon de Pirinei pornind de la celule ale ultimului reprezentant al speciei, mort în 2000. Nu a fost însă un succes deplin, pentru că puiul, purtat de o capră domestică, a murit după circa zece minute din cauza unei malformaţii pulmonare.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

În pofida dificultăţilor şi a limitelor clonării prin transferul nucleului unei celule adulte, biologii implicaţi în aceste proiecte rămân optimişti şi speră să intervină într-o bună zi direct la nivelul genomului, adică să introducă fragmente de ADN caracteristice unui animal dispărut în genomul unei specii foarte apropiate.

Alte articole

MAI, avertisment de ultimă oră: escrocii sună de pe numere false ale Ministerului de Interne. Cum vă puteți proteja

Mihai Trăistariu vrea moștenitori bazați pe știință! Cum vrea artistul să devină tatăl unui copil-clonă: „Să-l cresc și să-i spun: vezi că tu ești eu”

Readucerea la viaţă a dinozaurilor, dispăruţi acum circa 65 milioane de ani, nu va fi însă posibilă pentru că ADN-ul lor este prea degradat. Specialiştii speră să poată ajunge până acum 200.000 de ani în arborele evoluţiei, adică până la omul de Neanderthal…

Întrebarea care se pune însă este dacă acest lucru chiar trebuie făcut. Carrie Friese, sociolog la London School of Economics, se teme că fuga după performanţa ştiinţifică va ignora etica. ‘Cred că se are în vedere mai mult posibilitatea de a reuşi decât ce vom face cu vietatea care va rezulta’, spune ea. ‘Un animal este mai mult decât genomul său, nu totul este înscris în ADN; cum va putea fi învăţat să se hrănească, să vâneze, să zboare…? Pe scurt, cum va învăţa o pasăre dodo să fie o pasăre dodo?’, se întreabă ea.

În plus, unele specii de animale au dispărut odată cu mediul lor natural, aşa încât clonele lor nu vor avea unde să meargă şi vor ajunge inevitabil la grădina zoologică. Sau, mai rău, speciile reînviate ar putea deveni invazive, recolonizând anumite medii, în detrimentul altora, ameninţate, dar care supravieţuiesc încă.

‘Reînvierea speciilor este un exemplu al controlului crescând pe care îl avem asupra vietăţilor. Credem că acest lucru se va întâmpla. Cea mai interesantă şi importantă întrebare care se pune este ce va face omenirea când se va întâmpla’, spuneau recent Hank Greely şi colegul său, Jacob Sherkow într-un articol pe acest subiect.