Lovitură grea pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu! DNA le-a deschis dosarul

Probleme pentru oamenii de suflet ai lui Traian Băsescu. DNA redeschide în instanță dosarul Elenei Udrea și al Ioanei Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte al României. 
Mircea Filipescu
10 aug. 2023, 11:57
Lovitură grea pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu! DNA le-a deschis dosarul

Dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009 a fost redeschis, după recursul procurorilor DNA, potrivit surselor Adevărul. Decizia a venit după o decizie a CJUE, privind prescripția.

În iulie 2023, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că deciziile de încetare a proceselor penale (în care este vorba despre fapte grave) ca urmare a prescripției sunt contrare dreptului european și aduc grave atingeri intereselor UE.

În data de 11 iulie 2023, ICCJ stabilise că faptele de care au fost acuzate Elena Udrea și Ioana Băsescu, legate de dosarul privind finanțarea campaniei electorale, s-au prescris.

Aceeași sentință a fost dispusă și în cazul celorlalți inculpați din dosar. În ceea ce îl privește pe Dan Andronic, judecătorii au menținut decizia primei instanțe, de achitare. Decizia este definitivă.

„Menține dispoziția de confiscare specială de la inculpata Udrea Elena Gabriela a sumelor de 691.029,63 lei, 918.864 lei și de 305.118 lei.

Menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin ordonanţele nr. 121/P/2015 din 16 martie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, astfel cum acestea au fost menţinute prin sentinţa penală nr. 45 din 2 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. 5230/2/2017, cu privire la bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatelor Udrea Elena Gabriela şi Băsescu Ioana.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, în măsura în care nu sunt contrare prezentei”, se arată în decizia instanţei.

În prima instanţă, fostul ministru al Turismului a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti la opt ani de închisoare, iar Ioana Băsescu la cinci ani de închisoare.

În acelaşi dosar, jurnalistul Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, a fost achitat. El a fost singurul pe care instanţa l-a găsit nevinovat, decizia menţinută de ICCJ.

Despre ce e vorba în dosar, de fapt

Procurorii au notat în rechizitoriu că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

În 2009, Traian Băsescu (PDL) s-a confruntat în turul al doilea cu Mircea Geoană, din partea PSD. În primul tur, pe locul al treilea s-a clasat Crin Antonescu, de la PNL.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
România mai are un reprezentant la Campionatul Mondial 2026! Și-a făcut poză pe gazon chiar înaintea meciului
Capital.ro
Ce tip de angajați sunt tot mai căutați în umbra inteligenței artificiale
Playtech.ro
Şoferii care sunt scutiţi de taxa de pod Giurgiu-Ruse, în 2026. Noile categorii anunţate de Ministerul Transporturilor
Adevarul
Rusia ar pierde războiul din Ucraina, iar Putin devine tot mai imprevizibil și mai periculos
wowbiz.ro
Adi Sînă, acuzat de fostul coleg de la Akcent, Sorin Brotnei, că a destrămat trupa. Declarații explozive: „El lua mai mult și voia mai mult”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Băiat de 14 ani, înecat într-un iaz din Dorohoi. Medicii nu l-au mai putut salva
iamsport.ro
A distrus o națională de la CM 2026: ”Catastrofală, cea mai grețoasă echipă! Nici România lui Edi Iordănescu nu juca mai rău, era exclusă dacă exista un vot al publicului”
MediaFlux
Românii vor fi urmăriți direct de ANAF. Baze de date la dispoziția Fiscului
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți