Guvernul va stabili marţi noua conducere şi structură a Fiscului

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a avut o discuţie cu ministrul de Finanţe legat de ANAF, o decizie urmând să fie luată marţi, el menţionând totodată că se face o restructurare a instituţiei, inclusiv prin crearea unei direcţii antifraudă, în fruntea căreia ar vrea să fie un magistrat, transmite Mediafax.
Romania TV
22 apr. 2013, 17:30
Guvernul va stabili marţi noua conducere şi structură a Fiscului

Ponta a spus, la finalul întâlnirii liderilor USL, că subiectul legat de ANAF nu a avut legătură cu reuniunea de la Palatul Parlamentului, dar a menţionat că a avut în această privinţă o discuţie cu Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor Publice. El a precizat că se face o restructurare a ANAF, inclusiv prin crearea unei direcţii antifraudă, în fruntea căreia doreşte să se afle un magistrat.

„Facem o restructurare a ANAF, inclusiv prin crearea acelei direcţii antifraudă, în mod sincer doresc să aduc în fruntea acestei direcţii chiar un magistrat. În ceea ce priveşte noua conducere a ANAF, mâine (marţi – n.r.), după şedinţa de Guvern, o să stabilim exact”, a declarat Ponta.

Întrebat în legătură cu Gelu Ştefan Diaconu, al cărui nume a fost vehiculat pentru preluarea postului de şef ANAF, Ponta a menţionat că este una dintre persoanele care pot ocupa această funcţie. El a precizat că a discutat cu Daniel Chiţoiu mai multe nume, dar decizia o va lua marţi.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că ştia de schimbarea de la şefia ANAF a lui Şerban Pop, dar nu pentru că acest subiect ar fi făcut obiectul discuţiilor din USL, iar orice evaluare a unei astfel de instituţii vizează gradul de colectare a veniturilor la buget.

Antonescu a fost întrebat dacă poate confirma schimarea şefului ANAF Şerban Pop. „Sunt chestiuni care nu fac obiectul unor negocieri şi discuţii în partid sau în USL, e o chestiune pur administrativă, eu plătesc impozitele la timp, nu mă interesează cine e şeful ANAF”, a afirmat preşedintele PNL.

Antonescu a mai fost întrebat dacă ştia de înlocuirea de la şefia ANAF. „Ştiam, dar nu pentru că ar fi fost o discuţie politică în USL. Se discuta, se vehicula această ipoteză”, a mai spus liderul PNL.

Surse guvernamentale au declarat anterior că Şerban Pop a fost anunţat că va fi retras de la conducerea ANAF într-o discuţie avută, luni, cu premierul Victor Ponta, în timp ce oficiali din Ministerul Finanţelor, condus de liberalul Daniel Chiţoiu, susţin că postul ar urma să fie preluat de Gelu Ştefan Diaconu, secretar de stat în Ministerul Economiei, susţinut de PNL.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Bianca Giurcanu a împlinit 31 de ani! Cum a fost surprinsă fosta concurentă de la Survivor de soțul ei
Fanatik.ro
ANAF a demascat o fraudă de 5.000.000 de euro în galele MMA! Cum au ajuns organizatorii la suma ameţitoare
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 10 iulie. Cât plătesc șoferii pentru benzină și motorină înainte de weekend
Playtech.ro
Unde poți face plajă gratis în București. Locurile unde oamenii se bronzează ca pe litoral
Adevarul
Colțul de rai de la granița României unde oamenii trăiesc ca acum sute de ani. Drama unui sat uitat de lume REPORTAJ
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mișcare seismică în Marea Neagră! Ce s-a întâmplat în larg, după cutremurul de azi-noapte
iamsport.ro
Fostul atacant l-a desființat pe Ion Țiriac, dar a fost contrat dur: ”D-aia nu ați făcut voi miliarde?”
MediaFlux
Horoscop 10 iulie. Ziua care schimbă destine! O zodie primește vestea pe care o aștepta de luni întregi, iar alta trebuie să fie atentă la o decizie crucială
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?