Bătrâni culcați pe jos, înghesuiți în subsolul unui nou azil al groazei, închis oficial din iulie

Un nou azil al groazei a apărut în Sectorul 4. Bătrânii dormeau la grămadă în subsolul căminului. Este vorba despre un azil care fusese închis de autorități în urma controalelor din iulie.
Mircea Filipescu
23 aug. 2023, 19:55
Bătrâni culcați pe jos, înghesuiți în subsolul unui nou azil al groazei, închis oficial din iulie

Este vorba despre un azil găsit în București, pe strada Alunişului, din sectorul 4. În 22 august, la ora 23:23, Secția 16 Poliție a fost sesizată prin apel 112, de către o persoană anonimă cu privire la faptul că la adresa respectivă funcționează un azil de bătrâni unde aceștia sunt cazați în condiții improprii.

La fața locului au mers polițiști care au făcut verificări. Au constatat că la adresa respectivă funcționează azilul de bătrâni „La Vecinul cel Bun”, iar în locație au fost identificate 50 persoane aflate în întreținere, dintre care 18 erau la demisolul clădirii, dormind pe diverse saltele şi o canapea, potrivit Digi 24.

Administratorul azilului a declarat că persoanele care dormeau la subsol au fost cazate în acel loc, deoarece la etajele superioare ale azilului se efectuau lucrări de renovare, dispuse în controalele anterioare de instituțiile cu atribuții în domeniu.

De asemenea, el a precizat că societatea a mai fost sancţionată contravenţional anterior pentru încălcarea legislației in domeniu şi că la acest moment aceasta nu deţine licență de funcționare, fiind în curs de obținere.

Citește și: Amendă pentru conducătorii auto care circulă cu 40 km/h în localitate. De ce sunt sancționați șoferii în această situație

La fața locului au mers echipaje SMURD, ale ambulanței, pompieri şi DGASPC, care au efectuat verificări specifice. În urma evaluărilor, medicii au constatat că persoanele cazate nu se aflau în situații ce ar fi necesitat transportul la spital, ele având probleme de sănătate specifice vârstei înaintate.

Având în vedere aceste aspecte nu s-a dispus transportarea la spital sau relocarea vreuneia dintre persoanele în cauză. La adresă a fost instituită paza cu un echipaj al Secției 16 Poliție precum şi cu un echipaj al Jandarmeriei, urmând ca în această dimineață să fie efectuate verificări suplimentare.

De asemenea, la adresă a rămas un echipaj al ambulanței pentru a prelua persoane în caz de nevoie.

Azilul în cauză a fost închis în urma unui control efectuat de echipa complexă în luna iulie.

Citește și: Prietenii tinerilor omorâți în 2 Mai de șoferul drogat se revoltă: ”Nu plecăm din cauza banilor, plecăm din cauza voastră, că nu ne oferiți un trai decent și sigur!”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Marius Șumudică, analiză fără perdea a meciului Suedia - România 2-1. Cum l-a învins Potter, din punct de vedere tactic, pe Gică Hagi
Capital.ro
Siegfried Mureșan anunță indexarea pensiilor în 2027: Oamenii cu pensii mici au avut de suferit de pe urma ratei inflaţiei mai mari în ultima perioadă
Playtech.ro
Poți lipsi de la serviciu dacă ai examen la facultate? Ce prevede Codul muncii
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte